Nu cer niciodată de la alții ceea ce nu cer de la mine

Mulți îl cunosc pe senatorul Ion Toma drept un politician care a rămas de fiecare dată vertical, care s-a bătut întotdeauna pentru lucrurile în care crede. Crezul lui că orice politician trebuie să facă politica cetățeanului, la nivel județean, regional și național este bine cunoscut. Mai puțini știu însă cine este omul Ion Toma, care sunt reperele sale în viață și ce îl face să treacă de fiecare dată peste obstacole, chiar și atunci când șansele nu îi sunt chiar prielnice.

Scopul interviului de mai jos a fost tocmai de a explora această latură poate mai puțin cunoscută, dar la fel de pregnantă a lui Ion Toma.

Domnule senator, familia este deosebit de importantă pentru români. Cât de importantă este familia în viața lui Ion Toma?

Familia este baza devenirii mele. În familie, așa cum bine spune românul, dobândești cei șapte ani de acasă și găsești întotdeauna puterea de a merge mai departe, indiferent de cât de grea este situația prin care treci. Așa funcționează familia pentru mine, atât ca o trambulină, dar și ca un generator de liniște interioară. Sunt sigur că sunt mulți aceia care au aceeași părere ca și mine.

Dincolo de dimensiunea comunitară pe care o avem fiecare, familia este până la resortul prim pentru care fiecare dintre noi muncim, pentru care fiecare dintre noi ne luptăm.

Ca să putem face o viață mai bună pentru copiii noștri, ca să putem să ne ajutăm părinții când ajung la o vârstă când nu se mai pot ajuta, ca să putem să ne ajutăm nepoții. Toate acestea sunt motivele pentru care un om construiește în viață, ca să lase ceva în urma sa.

Familia este pentru mine cel mai important motor. Este ceea ce-mi dă forța să continui să mă lupt. Vreau să știu că am făcut tot ce am putut pentru ca nepoților mei să pot lăsa moștenire o țară mai bună, mai prosperă, mai unită, mai puternică.

Ce poate să spună Ion Toma despre familia în care a crescut? Cum a arătat familia care a format un astfel de lider, un om dur, dar cinstit, care înțelege oamenii onești, dar intransigent cu cei care sunt rău-voitori?

M-am născut și am crescut într-o familie simplă, de muncitori. Părinții mei au fost oameni ca atâția în această țară, serioși și deciși să ofere un viitor mai bun copilului lor.

De la ei am învățat să disting binele de rău și să apreciez întotdeauna sfatul pe care ți-l dă un om care nu are poate multă școală, dar care are pentru tine cele mai bune intenții.

Mi-am respectat și iubit părinții așa cum o face fiecare dintre noi și cred că au fost mândri de ceea ce, pas cu pas, am realizat în viață.

Familia mea a fost prima și cea mai solidă busolă morală: am învățat că degeaba te consideri tu buricul pământului, că fără Dumnezeu nu te poți numi om; am învățat că e greșit să te crezi mai bun decât alții; am învățat că bătrânii trebuie respectați; am învățat că femeile și copiii trebuie apărați; am învățat că nu e rușine să muncești cinstit, chiar dacă câștigi puțin; am învățat că oamenii răi trebuie pedepsiți; am învățat că atunci când vezi că semenului tău îi e rău, să nu te bucuri de răul lui, ci încerci să îl ajuți.

În familie am învățat toate lucrurile astea, în familie le-am transmis, la rândul meu, mai departe. Asta este unul dintre cele mai importante roluri ale familiei: funcționează ca un cufăr în care pui toate lucrurile importante și din acel cufăr oricine vine după tine poate să beneficieze de lecțiile vieții tale.

Care sunt cele mai importante lecții pe care le rețineți de la părinți?

Cred că sunt două lecții care mă urmăresc și în ziua de astăzi și pe care nu le voi uita niciodată.

Prima ar fi că nimic nu se obține fără muncă și fără luptă. Trebuie să ai ambiție, să nu aștepți să ți se întâmple ceea ce îți dorești. Viața este o luptă, în care trebuie să judeci și să rămâi întotdeauna drept. A doua ține de valoarea educației. Am fost învățat să prețuiesc școala și să pun bază pe ea, să cred că aceasta este cea mai bună cale pentru succesul în viață. Oricât m-ar contrazice unii și oricâte exemple mi-ar da, nu voi fi niciodată de altă părere.

Cei mai mulți oameni îl cunosc pe Ion Toma, luptătorul politic, care se bate în alegeri și pentru comunitățile locale. Cum arată Ion Toma în afara vâltoarei politice? Cum este familia la care se întoarce Ion Toma?

Familia este cel mai reușit proiect al meu. Am o soție care este chiar mai puternică decât mine, doi copii, un băiat (Ionuț) și o fată (Claudia), și deja doi nepoței (Ilinca și Alexandru). Un al treilea nepoțel, de această dată din partea fiului meu, este pe drum.

Deși nu i-am spus-o poate prea des, pentru că acesta este felul meu, mai interiorizat, îmi apreciez și respect foarte tare soția, pentru ce a reușit să facă din familia noastră și pentru omul care am devenit alături de ea în multele decenii de când suntem împreună.

O să vedeți întotdeauna la mine pe birou fotografii cu nepoțeii mei. Ca politician care s-a gândit mereu la generația viitoare, am acest reflex de a-mi analiza deciziile din prisma a ceea ce vor însemna ele nu doar astăzi, ci și peste cinci, zece sau douăzeci de ani.

Despre nepoții mei, Alexandru și Ilinca, vorbesc mult, atât în politică, cât și în afara ei. Ei sunt sursa mea de putere și de inspirație. De câte ori mă gândesc la cum ar trebui să arate țara asta, mă gândesc la nepoții mei și la ce fel de țară le las moștenire. De multe ori, în discursurile mele, mă refer la nepoții mei și spun că eu, ca politician, am o datorie față de ei, aceea de a le lăsa o țară în care să poată să trăiască liberi și demni.

Care sunt lecțiile de viață pe care le-ați dat copiilor dumneavoastră? Ce i-ați învățat din lunga dumneavoastră  experiență?

I-am învățat de fiecare dată că trebuie să-și ia viața în propriile mâini. Că nu trebuie să aștepte să primească totul de-a gata sau să facă uz, de exemplu, de numele tatălui lor. Am încercat să le ofer cea mai bună educație posibilă și cea mai realistă perspectivă asupra șanselor lor în România de astăzi.

Mă bucur că am reușit. Se mai întâmplă ca unii copii de politicieni să mai facă și nefăcute. Nu a fost niciodată cazul în familia mea. Claudia și Ionuț și-au văzut întotdeauna de treabă, au cariere frumoase și familii împlinite. Sunt copii frumoși, copii care m-au făcut mândru de fiecare dată.

Nu am fost acel tată care să-și dirijeze copiii la fiecare pas. Poate părea greu de crezut pentru cei care mă consideră un om foarte strict.

Dar am crezut întotdeauna de cuviință să îi las să-și găsească propriul drum, să își ia propriile decizii și responsabilitatea care vine odată cu ele.

De multe ori în sinea mea și de prea puține ori în discuțiile noastre le-am spus acest lucru, dar sunt foarte mândru de cum s-au construit ca oameni și caractere. Înseamnă, până la urmă, că și eu ca părinte mi-am făcut datoria.

Cât de des aveți ocazia să reuniți întreaga familie extinsă?

Nu suficient de des, dar fac eforturi să compensez. Așa cum v-am spus, în familie îți reîncarci bateriile și cu cât petreci mai mult timp în familie, cu atât ești pregătit pentru ceea ce te așteaptă când ieși pe ușă în fiecare dimineață.

Vă temeți că la un moment dat nepoții dumneavoastră vă vor reproșa ceva, în calitatea de lider politic al României?

Sunt multe lucruri în România de astăzi care nu-mi convin mie și sunt sigur că nu le-ar conveni nici nepoților mei. Nu suntem încă o societate suficient de așezată, în care meritul, educația și munca să fie prețuite cât trebuie. Este o povară pe care, într-o măsură mai mică sau mai puțină, fiecare dintre cei care am făcut politică după Revoluție trebuie să o purtăm.

Mă gândesc mai tare nu la ce mi-ar putea reproșa nepoții mei, ci la ceea ce ar putea ei să facă. Vreau să fie conștienți că, atunci când preiei o ștafetă, ca în atletism, trebuie să privești cu încredere înainte, nu acuzator către trecut.

Dar aceasta nu înseamnă că nu iau lecțiile trecutului în serios și mai ales nu înseamnă că nu sunt ferm decis să nu repet greșelile trecutului. România a sacrificat prea multe destine de tineri pentru ca liderii acestei țări să nu învețe din lecțiile trecutului. Așa că sunt hotărât: hotărât să nu repet greșelile celor de dinaintea mea și hotărât să fac tot ce pot pentru a face lucrurile mai bine, acolo unde pot, în politică, în Senat, în Parlament, în partid, în societate.

De aceea le tot spun colegilor mei de partid: trebuie să facem politica oamenilor, nu politica politicienilor, pentru că politicienii azi sunt, mâine nu mai sunt, dar oamenii rămân. Și de asta tot spun: trebuie să fim serioși și responsabili, pentru că o greșeală de astăzi poate să aibă efecte și peste 50 de ani și nepoții noștri vor fi afectați, nu noi, care ne-am trăit mare parte din viață.

Ați cunoscut vreo familie în numeroasele campanii  electorale care să vă fi impresionat? Dacă da, ce v-a impresionat la această familie?

Am cunoscut multe familii care să-mi dea încredere că fac ceea ce este potrivit. Știți că sunt un politician de stânga și am făcut politică în județe unde, de nepermis de multe ori, sărăcia este o mare problemă.

Atât cât am putut, am încercat să dau șanse și speranțe unor familii răpuse de grija zilei de mâine. Le-am vorbit despre educație, despre nevoia de a-și pune încrederea în școală și de a face mereu ceea ce este corect. Sunt multe exemple în care vorbele și faptele mele au ajutat și mă mândresc, reținut ca  întotdeauna, cu acest lucru.

Am cunoscut mii de familii din Olt, nu doar din Slatina, ci din tot județul, așa cum am cunoscut alte mii de familii în Ialomița, nu doar din Slobozia, Urziceni sau Fetești, ci din tot județul. Am cunoscut mii de la familii în Oltenia, în Alba, în Mehedinți și în alte multe alte locuri în care pașii politicii și ai vieții m-au purtat.

Am intrat în casele oamenilor și m-au primit la masa lor, m-au așezat cu ei, am mâncat cu ei și am ciocnit un pahar cu ei. Am discutat despre copii, m-au întrebat dacă am nepoți. Nu le-am cerut votul, doar le-am spus să-și urmeze sufletul și să aibă încredere că în momentul potrivit, vor avea gândul cel bun.

Dar vreau să vă zic că familiile de români, pe cât de diferite sunt unele de altele, pe atât de mult seamănă între ele: oameni cu frică de Dumnezeu, oameni care muncesc mult și cinstit, oameni care își doresc o viață mai bună întâi pentru copiii lor și abia apoi pentru ei. Oameni care merită respectul nostru, al celor care vremelnic ocupăm o funcție în țara asta și oameni pe care eu am jurat că o să-i ajut, pentru care am promis că o să mă bat.

O ultimă întrebare. A persistat această idee că sunteți un om dur, chiar autoritar, care își impune întotdeauna punctul de vedere. Să fie oare așa?

Trebuie să mărturisesc că sunt un om exigent cu mine însumi și că nu pot fi altfel cu cei din jur. Nu cer niciodată de la alții ceea ce nu cer de la mine. Am căutat întotdeauna performanța și o prețuiesc foarte mult. Acesta este crezul omului Ion Toma. Acesta sunt și nu am cum să mă schimb.

Sunt un om corect, care prețuiește munca. Nu am lăsat pe nimeni care a muncit nerecompensat, așa cum nu i-am lăsat nici pe escroci să-și facă mendrele. Acest lucru mi se trage tot de la familia care m-a crescut, de la tatăl meu și mama mea, care m-au învățat că multe lucruri ți se pot ierta pe lumea asta, dar ce nu se iartă omului e răutatea. De asta mă feresc să fiu rău și răzbunător, pentru că e păcat și pentru că nu așa am fost crescut.

Dar nu sunt nici un om dur, nici unul autoritar, ci unul foarte corect în viață și în politică. Toți cei care au lucrat de-aproape cu mine o știu foarte bine. Da, sunt un om care pune suflet, care mai izbucnește din când în când, dar care de fiecare dată accept forța argumentului rațional. Doar pe asemenea baze se poate construi succesul, în viață sau în politică. Îmi respect întotdeauna cuvântul, pun preț pe cuvântul dat și nu accept niciodată dubla măsură. Poate fi aceasta pentru unii un semn de duritate, dar pentru mine este vorba de tăria unor principii.

(Din volumul „Sindromul Toma”, în curs de apariție)