Singurul meu toast l-am ținut în cadru festiv acum câțiva ani, într-un micuț oraș din Câmpia Transilvaniei, în fața unor admirabili absolvenți de liceu al căror diriginte am fost. Înainte de a le vorbi, m-am gândit, cum este și firesc, cam care ar fi ultimul meu cuvânt, în fața conștiinței lor, pe care să îl consider cel mai potrivit să îl urmeze în temerara lor călătorie pe marea din ce în ce mai învolburată a existenței! Și atunci, gândindu-mă că niciodată nu mi s-a împlinit ceea ce mi-am propus a face, doar prin a mea vrere și putere, mi-am reamintit că esența celei mai înalte și adevărate filosofii a Vieții este cuprinsă în cuvintele dumnezeiești pe care ni le-a rostit Domnul nostru Iisus Hristos: „Fără Mine, nu veți putea face nimic!”…
Căci într-adevăr, așa este, mai ales la tinerețe, ne-om schița noi felurite planuri, proiecte, oricât de îndrăznețe, dar ele sunt în zadar, dacă nu le facem cu voia și cu ajutorul lui Dumnezeu! La fel de deșartă, de amăgitoare, este și încercarea de acum a unei minorități viclene (care manipulează diabolic întreg mapamondul cu „promisiuni” din cele mai „ademenitoare”) de a ne oferi o așa-zisă pace, o așa-zisă bunăstare generală, o așa-zisă fericire, în numele instaurării fatidice a unei NOI ORDINI MONDIALE, DAR FĂRĂ HRISTOS, după ce au reușit să „împingă” o lume întreagă în pragul haosului și colapsului! Și, fiindcă arhitecții aceștia din umbră vor o ordine axată pe oameni noi și legi noi, girată de un singur conducător (în fapt, Antihristul cel profețit), aceasta nu înseamnă altceva decât o RUPERE COMPLETĂ DE TRECUT! În această „nouă lume”, preconizată a avea o mentalitate colectivă de-a dreptul singulară în istorie, nu se va mai acorda importanță nici lui Hristos, nici Bisericii Ortodoxe, nici credincioșilor ei și nici normalității din care rezultă ceea ce este sfânt și adevărat!
Români ortodocși, iată, au sosit peste noi zorile anormalității! Suntem deja martori la aducerea oficială în sfera normalității a anormalității legislative, la promovarea în funcții înalte a nulităților și mediocrităților „recrutate” după criteriul fidelității față de noua ordine mondială, la apariția unor cuvinte noi și la dispariția altora, la înlocuirea democrației cu o dictatură „discretă”, în care excelează tehnologia electronică în ținerea sub control (dependență) a identității cetățenilor, la o sfidare și batjocură pe față a tot ceea ce are mai sfânt neamul românesc! Nu numai pentru că la toate aceste aberații le sunt contemporan, dar și pentru convingerea mea că a fi creștin înseamnă să te doară când Hristos este răstignit din nou de niște iude care și-au vândut sufletele, înseamnă să nu taci când suntem împinși spre prăpastie cu vorbe „dulci”, înseamnă SĂ AI ATITUDINE împotriva celui care vrea să îi fure sufletul și mântuirea fratelui de lângă tine, ei bine, pentru toate acestea v-am scris aceste modeste rânduri…
Până încă nu este prea târziu, rândurile mele sper să-i găsească… ACASĂ, adică în Biserica Ortodoxă, revenindu-și în fire și căindu-se sincer de toate inepțiile debitate pe canalele TV, Radio, Presă etc, pe toți antihriștii de serviciu care ne jignesc neamul cu hula că Biserica etc „prostește” poporul, că se construiesc prea multe biserici și prea puține spitale și școli!… Cum măi, fii ai întunericului, să nu știți voi oare că nu este posibil logic ca Biserica să „prostească” pe cineva folosind o învățătură dintr-o carte de căpătâi pe care însăși geniile adevărate ale acestei lumi nu s-au sfiit să o considere ca fiind Cartea cărților? Chiar să nu știți voi oare că Biserica este cel mai mare spital și cea mai mare școală, iar Cel ce o conduce nevăzut, Hristos Domnul, este Doctorul doctorilor și Învățătorul învățătorilor? Să fi fugit voi oare de la școală, sau să nu fi fost atenți la ore, atunci când dascălii voștri v-au învățat că primele manuale școlare au fost scrise de slujitorii Bisericii?; că primele școli se aflau în tinda mănăstirilor și a bisericilor?; că primele așezăminte de asistență socială se numeau „bolnițe” și erau construite tot pe lângă mănăstiri?
Că slujitorii Bisericii Ortodoxe au fost sfetnici ai domnitorilor, ambasadori, conducători și sprijinitori ai poporului împotriva asupritorilor?
Știu că pe toate acestea le știți, fățarnicilor antihriști, dar vă reproduc și eu o vorbă din popor, măcar de v-ar fi cu folos, acum și aici, până când nu veți ajunge să dați socoteală în fața Tronului de Judecată al lui Dumnezeu: NU MAI MINȚIȚI POPORUL… CU TELEVIZORUL!
COSTEL NEACȘU, Liga Scriitorilor din România
VREM o Romanie LIBERA si SUVERANA, care sa-si HOTARASCA singura CALEA, fara conditionari ale OCULTEI SIONISTE !