Împreună cu Tipografia și Editura Hoffman, suntem pe punctul de a reedita romanul lui Ion Marin Iovescu, din Spineni, supranumit „Un Creangă al Munteniei”, de însuși Eugen LOVINESCU. Cartea a apărut în 1936 și a fost ulterior de două ori reeditată, noi utilizând în acest proiect de scoatere la lumină a marilor scriitori ai acestui județ, ediția a II-a, din anul 1971, apărută la București, sub patronajul Editurii Minerva.
De menționat că prefața cărții este semnată de marele scriitor slătinean, Marin Mincu, autorul celebrului roman dedicat Slatinei profunde, INTERMEZZO, la care se adaugă o „Deschidere de cuvinte” a subsemnatului, în care voi arăta celor interesați psihologia și filosofia oltenismului „de la mama lui”, cea pe care o oglindește autorul, în cartea sa, limbajul rural debordant și nealterat al țăranilor din Spineni și Tătulești, cu satele și cătunele dimprejurul lor… Fiindcă nu-i așa?, Ion Marin Iovescu a fost, spre deosebire de Creangă, „un modern căzut iremediabil în pedanterie folclorizantă”, având în vedere proverbele, zicalele, dar și lungile sale „aglomerări de material etnografic”, din acest roman, așa cum spunea Marin Mincu.
Iată câteva mostre de limbaj al universului rural oltenesc, din această carte, pe care ar trebui s-o citească toți profesorii de română din Olt și nu numai!
„Femeia, dac-o iubești, n-o mai cunoști și dac-o cunoști, n-o mai iubești:” „Când ai dinți de aur și buze făcute cu roșu, îți vine să râzi într-una.” „Băutura e cea mai mare Academie a vieții, fiindcă te apropie de întuneric, de beznă, de neant”. „Mâncați-aș moartea lu’ matale și zilele dușmanilor”. „Flăcăii se folosesc de-nghesuială și strâng codanele în brațe, de crăone acestea ca broaștele în gura șerpilor.” „Fecioria, nu prea țin ele minte când, dar în orice caz și-au pierdut-o tot în noroiul Bucureștiului, cum și-a pierdut Sinan-Pașa dinții la Călugăreni.”
„Pâine bună de plocon, mânjită cu gălbenuș de ou pe deasupra, s-o mănânci colea pe burta goală, să simți că trăiești.” „În dragoste și în război, toate mijloacele sunt îndreptățite.” „Fericirea e ca trinurile accelerate.” „Mai am de tras câteva gâturi și poți să faci focul în sticle.” „O nimerise ca miercurea la stână, când nu poți nici jintiță să mănânci, că totul e de dulce.” „Să am bani câte ploi m-au plouat, aș cumpăra o împărăție.” „Când bei și mănânci, parcă nu prea te usuci.” „Dobrița n-are nici greutatea unei capre sterpe.”
„Să-ți dea Dumnezeu ce n-ai, unul cu căciulă și cu nădragi, că e mai bun decât o turmă de oi și o cireadă de vaci.” „Una își mișca proțapul gâtului în altă direcție.” „Scoate atunci gresia limbii la vedere, niște dinți lați ca semințele de dovleac care aici sunt plini de mămăligă, aici împănați cu alte resturi de mâncare.” „Nuneasca e cea mai mare horă a nunților din Tătulești.” „Nu șchioapătă calul de-o ureche.”
„Cocoșii cântau la rămășag, până și găinile. Semne vădite de ploaie.” „Cei de la țară n-au lună de miere. A doua sau a treia zi după nuntă, își pun nevestele la tăiat coceni…” „Dă, Doamne, drumul la sacalele Tale, să se desfunde ogoarele și să punem arăturile.” „Și e bun pământul lui nea Florea. Icră de pământ.”
„Vorbea numai cu fete din alea, ce se iubeau pe un sfert de pâine, pe bragă și pe semințe coapte de dovleac (…) Iar când le declara dragoste, cu capul în poală, le auzea mațele ghiorăind de foame.” „ Luna e mare, cât o azimă de pâine.”
„Carul Mare se dăduse cu roțile în sus, ca un bețiv uitat într-un șanț de tovarășii săi cheflii.” „ Azi răbda, mâine nu mânca.” „O tăgârță de burtă îi umplea pantalonii.” „De-ar ști baba că-s la joc, / Mi-ar face pielea cojoc, / De-ar ști baba că-s aici, / Mi-ar face pielea opinci.” „Și-au ars buzele în jumările sărutului.” „Florea Irimic poartă iarna niște corăbii de opinci, în care bagă o târnă de obiele.” „Râdea de el că e oltean, că neamul lui vinde mere și ține cățeaua sub căruță.”
„Fete tinere, cu fața albă ca smântâna și fragedă, s-o tai c-un fir de păr.” „Ioniță Cocorăl, gustă de leac, ca o vițea cu zâmbre.” „Țăran sfrijit de sărăcie și cu fața galbenă. ” „Foaie verde trei aglici / Și mai jos de birlibici, / Uite-o, uite-o…bine zici!” „ Trage-i pe căpriorii spinării.” „Foaie verde de cucută, / Am o mândră, n-am o sută, / Dar mi-e dragă că m-ascultă. / Dacă nu m-ar asculta, / Ce bătaie i-aș mai da.” „Înșiruia fără preget funii de fum, prin țevile nasului.” „Leano, ce mai buze ai, / Și nu știi cui să le dai./ Ale mele-s tot așa, / Hai să-ncepem dragostea.” „Na la maica țâțili, / Cum dau tat-tău buzili.”
„Cu fața cioplită rău de dinții anilor.” „Fură fetele din sat, cum fură coțofana ouăle din cuib.” „Nu mai bea așa, Cășcău, c-o să-ți pută mormântul a rachiu.” „Foaie verde de-un bujor, / Am un bărbat băutor, / Mi-a băut nouă comori / Și doi boi ca doi bujori.” „Țăranii sfidează curajoși cele mai elementare prescripții de igienă. Mănâncă din aceeași strachină, beau din același pahar și sug aceeași țâțână de ulcior cu apă la câmp.”
„Cum e măgarul la țesălat și proasta la pieptănat.” „ La o fată mare zbiară și-un măgar.” „Scîrțîi pe gât, ca o căruță încărcată la coastă.” „Dacă ar face toate muștele miere, ar fi și la coada iepei mele.” „Cu oameni de-ai lui „lasă„, niciodată nu faci casă.”
„ Femeia e lingura unei gospodării.” „Înghesuită și strînsă ca o cățea pe râșniță.” „Când bea, simți că-i fuge pielea târâș pe gât.” „Pe-atunci mă sugea dorul cum suge vițelul vaca.” „Era subțire, s-o frângi în două ca pe o răchită primăvara și iute smicea.” „Lung cât o șurghie și slab ogar. ” „V-arăniți și-n piatră seacă.”
Așadar, NUNTĂ CU BUCLUC, romanul lui Ion Marin Iovescu, va reveni în actualitate, după aproape 50 de ani… Doamne-ajută!
DUMITRU SÂRGHIE
