Un element destul de răspândit în scoarța terestră este uraniul, iar tehnologia de extragere și obținere a produselor nucleare finite este rezolvată la scară industrială.
Uraniul și-a manifestat prezența în unele minereuri, mult înainte de a se cunoaște epocala sa destinație. În secolul al XVI-lea, la exploatarea zăcământului de argint de la Jachymov, în NV Cehiei, a fost depozitat un steril de culoare neagră, care, noaptea, strălucea într-o lumină albastră-verzuie, provocând admirația și totodată frica superstițioasă a oamenilor. Minerii se îmbolnăveau frecvent de o boală grea, incurabilă și necunoscută până atunci, care se știe astăzi că este boala actinică. Zăcământul respectiv conținea uraniu, această exploatare fiind activă până în 1962 și utilizată pentru programul nuclear sovietic. Aceste mine de uraniu au servit și drept lagăr de muncă silnică pentru deținuții politici ai regimului comunist.
Cele mai importante minerale primare ale uraniului sunt oxizii simpli – uranitul și pechblenda – din care se obține majoritatea uraniului extras.
Sunt cunoscute de toată lumea utilizările resurselor radioactive și nu este cazul să detaliez de ce deținerea acestor zăcăminte prezintă importanță strategică pentru orice stat.
Valorificarea uraniului în scop energetic a început destul de târziu, la mijlocul secolului XX. Combustibilul nuclear poate fi considerat ca un combustibil foarte concentrat. Prin “arderea” unui kg de uraniu – 235 se obține o energie calorică egală cu cea obținută prin arderea a circa 3000 tone de cărbune convențional.
Cale mai mari zăcăminte de uraniu din România sunt în Carpații Orientali și în Munții Apuseni. Anul acesta, s-a decis închiderea exploatării de la Crucea și lichidarea Companiei Naționale a Uraniului, care asigurau materia primă pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar funcționării unităților de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă, contribuind la menținerea stabilității Sistemului Energetic Național. Astfel, în lipsa altor mine de uraniu deschise, România va recurge la importuri.
Prof. Dr. Ștefania Marineanu
