Cu păru-i lung bătut de alizee,
Din când în când, îmi face câte-un semn,
Iar eu pășesc în urma ei, solemn,
Și-o rog pe loc o țâră să mai steie…
S-o trec în zbor peste vreo nouă sate,
Peste vreo nouă țări și nouă mări,
C-o raniță-ndesată de țigări
Și – vai! – cu niște poze deocheate,
S-ajung cu ea până în Galileea –
„Ținut al neamurilor”, cum s-ar zice,
Și-apoi să merg grăbit, la pas, cu Deea,
La întâlnirea cu Euridice…
Înnebunit subit de cele două,
Să mă trezesc ca dintr-un antic vis,
Din patru ochi de mură și de rouă,
Să îmi aleg doar ce mi-a fost admis –
De abanos, doi ochi precum Infernul,
Care-mi surâd și îmi vorbesc concis:
„– Ce bine-ar fi, dacă-ar cădea Guvernul,
De două ori și înc-o dată… bis!!!
Dumitru SÂRGHIE
Multumesc frumos! Superb spus! 😉