Cu directive sigilate-n plic,
Asigurându-și curvele și postul,
Ștabul de stânga – omul de nimic –
Năvalnic, urinează-n capul nostru.
Neantul crud își scutură-o aripă,
Umanitatea zace-n șanț, ucisă,
Iar noi suntem terorizați de … Clipă,
Jelind la umbra ramului de tisă.
Târâș-grăpiș trec anii noștri-amari,
Lași, respirăm un aer tumoral,
Tot alegând mereu între tâlhari
Și așteptând un Occident moral.
Un Occident jenant, ca o erată –
Fanar tronând pe trupul României,
Ce poartă-acea tăcere vinovată
De-asaltul nemilos al sărăciei.
Ce mult aș da s-o văd că plânge,
Pe-această stalinistă boierime,
Care exultă când miroase-a sânge,
Sub frenezia ultimelor crime…
Dumitru Sârghie
