AcasăOpinii„Plevușca” PAVEL CORUȚ (IX)

„Plevușca” PAVEL CORUȚ (IX)

Acest documentar este o replică la trei din cărțile lui Pavel Coruț: „Mântuirea de după marea rătăcire” (I), „Secretele vârstelor de aur”(II), „Arta succesului la români” (III)!

Constructor de himere „teologice”

Prin insistența lui de a nega Cuvântul lui Dumnezeu revelat în textul sfânt, cu o ignoranță bazată pe idei fixe și răutăcioase, Pavel Coruț combate, trunchiază, răstălmăcește, minte, speculează, ignoră adevărul evident al Teologiei și ajunge chiar să le propună cititorilor săi adoptarea himerelor dintr-o „teologie” inspirată de păgânismul cel mai haotic! Marile lui carențe deformatoare, descalificante intelectual, se țin lanț: pe șarpele ispititor îl consideră identificat „abia în Noul Testament” (I, pg.60), deși prezența lui Satan o semnalează concludent Vechiul Testament; pe creștini îi acuză că „au inventat diavolii” (I, pg.60), deși acțiunile antiumane ale demonilor sunt subliniate explicit în Vechiul Testament: spune că Sf. Scriptură „nu conține nici o referire la cultul moaștelor, oaselor” (I, pg.439), dar puterea sfintelor oseminte este redată în Vechiul Testament prin minunea învierii unui mort care fusese atins de moaștele proorocului Elisei (4 Regi 13, 21); atribuie lui Hristos în chip mincinos faptul că „și-a anunțat ucenicii că el… va fi sacrificat pentru mântuirea neamului său… Nu a întregului neam omenesc” (I, pg.272), însă în realitate Hristos le-a spus „că așa este scris și așa trebuie să pătimească… Și să se propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile” (Lc.24, 46-47); dezinformează când spune că „Misticii n-au pus niciodată problema cunoașterii raționale a Divinității reale” (I, pg.76), întrucât creștinilor li s-a spus cu claritate: „Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat” (In. 17, 3); greșește când spune că „divinul nu coboară în  uman niciodată” (II, pg.301), pentru că scris este : „Cel ce păzește poruncile Lui rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu în el” (1In. 3, 24); consideră credința în icoane și cruci ca fiind o „practică contrară dogmei creștine” (I, pg.29), dar așa ceva este fals etc. Exemplificările de mai sus sunt suficiente pentru a ne da seama că P.C. nu cunoaște Biblia, nici legile și învățătura Bisericii, iar de aici și până la cele mai excentrice aiureli nu mai este decât un pas…

costel neacsu 609
Costel Neacșu

„Pasul” cu pricina este făcut de P.C. atunci când, așa, din „pur” extremism negaționist, își permite să-și dea cu părerea, după principiul dacă un om nu a văzut America, înseamnă că aceasta nu există, despre persoane biblice și aspecte teologice pe care le consideră controversate, inventate, inexistente… Bunăoară, el și-ar dori plăsmuirea unei lumi, imaginată de … imaginația sa, unde falsul ar deveni „realitate” astfel: heruvimii „nu sunt îngerii lui Dumnezeu” (I, pg.137); Adam și Eva „n-au existat niciodată în realitatea vieții pământene” (I, pg.186); Hristos „n-a mântuit și nu va mântui niciodată pe nimeni” (I, pg.282); Ortodoxia „n-a fost niciodată o credință dreaptă” (I, pg.382); Hristos „n-a fost fiul Divinității” (I, pg.409); diavolii „nu există și nu acționează pe această planetă” (II, pg.98); sensul vieții omului stă în „bucuriile pământene”(II, pg.406), nu în dobândirea  Împărăției lui Dumnezeu; agheasma și pomenile sunt niște „superstiții” (II, pg.398) etc. Cât de ignorant poate să fie P.C., ne-o spune chiar el: „Trebuie să ne recunoaștem ignoranța: nu știm exact unde este lumea spirituală în care pleacă sufletele” (II,pg.28)! Nu s-ar cuveni însă, stimați cititori, ca P.C. să se exprime la singular, nu la plural? Mai ales că o mulțime de oameni știu că sufletele repausaților merg în Rai sau în iad ? Mă rog, autodeclarata ignoranță recunoscută de P.C. este de înțeles cumva, câtă vreme afirmă atât că „soarta există” (III, pg.32), prin însușirea devizei „Ce ți-e scris în frunte ți-e pus” (III, pg.16), cât și „adevărul” despre reîncarnare („La naștere, spiritul ce se reîncarnează în prunc primește programul pentru întreaga viață” – III, pg.18)! Cu astfel de concepții, anticreștine, toată „învățătura” lui P.C. despre cum să aibă „succes” cei care își pierd timpul ascultându-l, nu mai are chiar nici un rost…

Cu aceeași insistență ca și a unui ofițer năucit de traume, care își continuă lupta pe „front” fără să își mai dea seama că de fapt războiul s-a terminat, Pavel Coruț vrea cu tot dinadinsul să își transpună forțat imaginația lui SF în planul realității noastre cotidiene! Pentru a reuși să substituie creștinismul, „adversarul” a cărui esență seducătoare îi va rămâne necunoscută pe vecie, „marele cunoscător” se întoarce în timp la mentalitatea unor triburi din zorii umanității și, așa cum aceștia își imaginau că putea exista o comuniune duhovnicească între ființele lor și soare, pietre sau animale, „recomandă” (I, pg.428-430) tuturor ieșiților din minți să înlocuiască lucrarea mântuitoare a Tainelor Bisericii cu o parodică „legătură telepatică” prin care oamenii pot vorbi cu… arborii! Ideea lui nu mică, în această lume în care destul de mulți dintre noi au schimbat comuniunea cu Dumnezeu și cu oamenii, pentru că deja au ajuns – în nebunia minții lor – să le „vorbească” animalelor sau păsărilor, nelăsându-le în legea lor … Și acum, stimați cititori, citiți și vă cruciți și dumneavoastră ce anume vă propune P.C. :

Părinții, în loc să își boteze copilul la Biserică, să își ducă pruncul în fața … arborelui! Ei pot „cere” astfel arborelui să îl „ocrotească” pe copil, fiind „convinși” că , în tot restul vieții, între prunc și arbore s-a „stabilit” o „legătură telepatică” : „Eu vă recomand să vă botezați pruncii în cel mai sănătos stil cu putință (…) ridicați-vă pruncul cu ambele mâini și rostiți… Ulterior, mergeți cu pruncul în fața unui arbore sau pom cu viață lungă, atingeți copilul de scoarța acestuia și rugați-vă simplu: Fratele nostru verde, acesta este fiul (fiica) nostru (noastră)…( numele). Te rugăm să-l (s-o) iei sub ocrotirea ta! Din acel moment, între prunc și vânjosul arbore se dezvoltă o legătură telepatică, de care copilul va beneficia întreaga viață. Atât este suficient. Spectacolul … creștin de botez este absolut inutil” (I, pg.428)!

Și ritualul Cununiei se poate face, așa cum este „convins” P.C., aproape ca și … „botezul” de mai sus: mirii nu ar trebui decât să planteze un arbore în fața căruia, „convinși” că acesta îi va ajuta să rămână „uniți”, să rostească pe rând un legământ de credință: „Eu vă recomand să renunțați la cheltuielile extravagante și la ritualul dezonorant din religia … creștină, atunci când vă hotărâți să vă uniți destinele. E mult mai simplu să vă îmbrăcați în haine curate, să ieșiți afară, sub Cerul înstelat și să rostiți … Mai apoi, puteți merge împreună să plantați un arbore sau pom cu viață lungă și să rostiți, pe rând, un legământ de credință după obiceiul arian: Fratele nostru verde, te rugăm să fii martor al iubirii noastre… Te rugăm să ne ajuți să rămânem uniți mereu (…) Ulterior cununiei de acest tip, tinerii soți vor trece des pe la arborele sau pomul iubirii, îngrijindu-l sau privindu-l cu dragoste. Între ei se va dezvolta o legătură telepatică strânsă, așa cum nu poate lega nici un fel de preot” (I, pg.430)!

„Teoriile” lui P.C. , ca unul ce afirmă că „ne încarnăm pe pământ pentru a ispăși o vină ancestrală… pentru a învăța și a evolua mereu către marele spirit superior” (III, pg.116), confirmă (ca și în „teoria” anticreștină despre rolul înmormântării și milosteniei) că el nu crede în învierea trupurilor și în Judecata lui Dumnezeu: „Trupul muritor e dat viermilor, se descompune lent (…) De ce să faci parastase, pomeni etc unei bucăți de carne aflate în putrefacție, când luminoasa parte din om, sufletul, e vie, dar în altă lume universală ?” (I, pg.433)! Tocmai în aceasta constă marele mister al rânduielii  divine: că vine o vreme când trupul descompus al omului, prin  minune, se va ridica din mormânt și se va reuni etern cu sufletul (formându-se un om spiritualizat) fie în Împărăția lui Dumnezeu, fie în … iezerul de foc

Exaltatul „luminat” al lui Lucifer

Spre bucuria noastră, a românilor, nenumărate „faruri” din clasa socială intelectuală au împlinit, de-a lungul vremii, voința divină de a ne călăuzi ca neam la credința în viața veșnică din Împărăția lui Dumnezeu. Inclusiv astăzi, ca o confirmare a faptului că seva gândirii sănătoase românești excelează comparativ cu a altor neamuri, elita tăcută și anonimă a României a înțeles că nimic nu este mai important decât cunoașterea lui Hristos, prin Duhul Sfânt, în Biserica Sa. Împotriva credinței lor, a celor cu „diplome de studii superioare” (I, pg.460), Pavel Coruț își revarsă tot disprețul și, considerând că nu au „nici o scuză pentru infantilism, iraționalitate și religiozitate” (I, pg.5), îi numește cu nerușinare drept „trădători pseudo-intelectuali” (I, pg.460), „infantili în gândire” (I, pg.468) – niște oameni „periculoși” (I, pg.472) care „fabrică și răspândesc cele mai aberante probe” (I, pg.473) etc. Printr-o astfel de viziune îngustă, P.C. își arată neputința rațiunii de a admite că pe lume mai sunt și oameni care gândesc altfel decât el, în speță creștinii, care își mărturisesc credința, nu o justifică… Iar pentru această mărturisire în libertate a credinței noastre naționale, împotriva unui sistem securistic pe care l-a apărat instituțional P.C., și-au dat viața atâția martiri în Revoluția din Decembrie 1989. O parte dintre ei au fost uciși în timp ce scandau „Există Dumnezeu!” și „Dumnezeu e cu noi!”, purtând în inimile lor nădejdea că prin credință România va deveni o țară frumoasă și demnă, unde dreptul la o opinie să nu se mai constituie într-un delict – nicidecum, cum deformat înțelege P.C., „o națiune … imbecilizată” (I, pg.376)!

Dar P.C. nu este „supărat” doar pe idealurile revoluționarilor! Este „supărat” și pe intelectualii creștini, numindu-i „exaltați… în sălbăticia religiei”: „O profesoară de biologie intoxicată mistic a elaborat un manual de biologie creaționistă… și a încercat să o impună în programa școlară din țara noastră. Fiecare celulă din organismul meu strigă după Dumnezeu, afirma exaltata mistică (…) Genele respectivei bioloage strigau după sălbăticia religiei, cu care fusese intoxicată prin creierele strămoșilor” (I, pg.11)!  Caracterizarea pe care exaltatul „luminat” al lui Lucifer o face mai sus „dovedește”, stimați cititori, că a fi om de știință și creștin este echivalent cu o „exaltare în sălbăticie”! Dintr-o astfel de perspectivă eronată, înseamnă că și chimistul și bacteriologul francez Louis Pasteur (1822-1895) „dovedea” „exaltare religioasă” când spunea: „Sunt atâtea specii, câte a făcut Dumnezeu. Cu cât studiez mai mult natura, cu atât mai adânc mă cuprinde o uimire evlavioasă față de lucrurile Creatorului” … Și mai sunt încă atâția psihologi și geneticieni, din două domenii invocate atât de tendențios de P.C. (I, pg.8), care și ei arată cu degetul spre Atotțiitorul Dumnezeu și Biserica Sa

„Inchiziția” lui Coruț

În avântul lui de a „desființa” toate religiile, fără să aibă măcar habar de distincția doctrinară dintre Ortodoxie și catolicism, Pavel Coruț le tratează pe acestea „la grămadă”, de-a valma, erijându-se într-un „super-lider” gata să intervină pentru „salvarea” umanității neștiutoare de „invazia” unor forțe spirituale ce ne-ar ține „captivi”: aproape cu toții, fără să conștientizăm că „religiile îmbolnăvesc și ucid … miliarde de oameni” (I; pg.11), suntem „închiși în sfere mistico-religioase create de fabulații” (I, pg.17)! Ceea ce nu înțelege P.C., ca și un doctor sfătos incapabil să se vindece pe sine, constă tocmai în aceea că este prizonierul unei conștiințe răvășite … în abisul „întunericului cel mai dinafară”! În propria lui conștiință, zbuciumată, zdruncinată și atrofiată de percepții false, „salvatorul” nostru nu mai poate să discearnă faptul că este victima unor imagini răsturnate și trăiește cu iluzia că ne oprește ca un „superman” din urcușul nostru spre Rai! Să ne ferească însă Dumnezeu de un așa „ajutor” … infernal!

P.C. nu își pune însă „umărul” pentru a se reuși distrugerea religiilor, cum își închipuie, ci pentru ca omenirea întreagă să „beneficieze” de o Religie Universală sub conducerea lui Antihrist. În acest proces, cu secrete bine păzite de „superiori” în „grade” din cele mai mari, P.C. nu este decât o „plevușcă”… Vă întrebați, poate, cine este acesta Antihristul ? Este „Adevărata Divinitate”, cum o numește P.C., adică o falsă divinitate care va pretinde întregii lumi, din Templul de la Ierusalim, să i se închine ca lui Dumnezeu însuși! Este omul satanizat, conducătorul întregii lumi! Pentru întronarea lui lucrează de zor și „frații” noștri rătăciți, catolicii, identificați de P.C. cu niște „abominabili mafioți” (I, pg.24)… Chiar dacă P.C. este întemeiat atunci când le atribuie catolicilor săvârșirea unor fărădelegi prin care au discreditat creștinismul, cum ar fi rolul nefast al Inchiziției (I, pg.190), al „vinderii de indulgențe pentru iertarea păcatelor” (II, pg.627) sau al numărului colosal de „beatificări” (I, pg.36), el însuși adoptă „în numele științei” practicile asasinărilor spirituale fără discernământ ale inchiziției catolice! Cu mențiunea că „Inchiziția” lui Coruț nu vizează afectarea doar a vreo doi oameni de știință, ci a vreo două milioane de creștini!

„Șarjele” antiromânești ale lui Pavel Coruț, care de fapt vizează compromiterea imaginii publice a ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, sunt un amestec haotic de analogii nepotrivite, generalizări forțate și afronturi nerușinate față de întreg poporul nostru: „neamul românesc nu are nici o religie, nici credință, ci numai un amalgam de superstiții exploatate de preoți” (I, pg.122); „Noi, românii, nu avem nici o scuză pentru creștinare, deoarece străbunii daci aveau o religie mult mai curată decât creștinismul” (I, pg.227) etc! De fapt, fără nici un dubiu, tocmai această încreștinare a neamului nostru „deranjează” și este motivul pentru care, după “89, s-a declanșat o acerbă campanie de denigrare și calomniere a Ortodoxiei și a ortodocșilor! În rest, de oricâte pretexte s-ar prevala P.C., atacul lui la adresa Bisericii și a reprezentanților ei se desfășoară într-un context în care se știe prea bine că nu B.O.R. este cea care generează decăderea morală și materială a poporului nostru, ci tocmai acele forțe interne care execută planul destabilizator al Ocultei mondiale! Iar interacțiunea concepțiilor lui P.C. cu mondialismul ocult, indiferent că este conștient sau nu, dar „pliată” pe niște frustrări abil provocate și amplificate, se produce în punctul în care este în joc ștergerea identității noastre ortodoxe! Ștergerea presupune „argumentul” că noi, majoritatea românilor, am fi de fapt niște „formaliști” (I, pg.49), conduși de o „mafie religioasă” (I, pg.49) total coruptă („de la patriarh și până la ultimul clopotar” – I, pg.51), aflată la cheremul mondialismului ocult („Propagandiștii religioși de orice fel și rang, de la popă și Patriarh … sunt simple unelte ale Ocultei mondiale și retrograde” – I, pg.55) ! Scopul real al acțiunilor lui P.C. este acela de a semăna printre românii credincioși o psihoză de neîncredere, discordie, suspiciune și confuzie față de o instituție cu mare priză la public: B.O.R. ! Slăbirea coeziunii sentimentului național, în atare situație, ar avea efecte catastrofale ce ar culmina cu disoluția statului național unitar român!

Neînțelegând deci că a fi român înseamnă implicit a fi creștin, iubitor de neam și de Dumnezeu, P.C. folosește toată gama de clișee culpabile ca să îi scoată pe români din Biserică și pe Dumnezeu din inimile lor: vorbește de o „biserică infracțională” (I, pg.372), formată din „paraziți și infractori” (I, pg.377), care acționează în „stil mafiot”cu girul și acoperirea nașului patriarh” (I, pg.374)! Ca luarea în desconsiderare să fie dusă de P.C. până la capăt, prin exagerarea consecințelor subvențiilor acordate ierarhilor de către Stat (invocate de el ca să „justifice” de fapt… inutilitatea existenței Bisericii!), debitează supoziția conform căreia „sinodalii B.O.R. ar vota că regina porno din România este fecioară, dacă ar fi amenințați că li se vor anula subvențiile statale” (I, pg.24)! Este și aceasta o „mostră”, dacă mai era cumva nevoie, a unui limbaj care nu are nimic de-a face cu decența intelectuală a unui pretins „om de știință”…

Precauție față de sionism

Cu o șiretenie de vulpe, atunci îi aduce în prim-planul atenției pe evrei, Pavel Coruț nu știe cum „să dreagă busuiocul” mai bine, ca nu cumva să „supere” pe cine nu trebuie: respinge credința lor în iudaism, dar pe de altă parte deplânge persecuțiile antievreiești și cam tace mâlc atunci când este vorba de sionism! Și iată cum:

Iudaismul evreilor este considerat de P.C. ca fiind o doctrină religioasă „antiumană” (I, pg.408) a cărei esență „a rămas iahvistă, adică intolerantă, xenofobă, segregaționistă, crudă, nemiloasă, rasistă etc” (I, pg.407). Chiar dacă însă dezaprobă credința lor, cu vehemență, o face totuși într-un mod temperat, compătimitor, scuzabil, ca nu cumva noi să îi considerăm pe evrei nici draci, nici sfinți: „E treaba lor să se considere … singurul popor sfințit, singurul popor de oameni etc. Pentru aceasta, îi putem considera sălbatici sau nebuni, dar nu dușmani ai Umanității” (I, pg.408); „N-au fost și nici nu sunt nici popor ales de Dumnezeu, nici satanii din propaganda antievreiască. Sunt niște amărâți care trăiesc cu moartea în spate” (I, pg.412) ! La cele de mai sus, P.C. nu ne lămurește în două probleme! Prima: dacă evreii nu sunt niște dușmani ai Umanității, cum de au reușit să stea la baza creării unor cancere ideologice precum bolșevismul, fascismul și sionismul ? Și a doua: dacă evreii sunt niște amărâți, care trăiesc cu moartea în spate, cum se explică faptul că sunt cotați ca cel mai bogat popor din lume?

COSTEL NEACȘU, Liga Scriitorilor din România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments