AcasăCulturăPoemul de duminică

Poemul de duminică

Coloana sfârșitului fără sfârșit

Un zeu nebun, în mintea lui imundă,
Va pune lumii punct, la Ora Zet,
Așa cum am citit pe Internet…
Deci, hai să facem tot într-o secundă.

Căci, la sfârșit, secunda-ți pare-un veac,
O clipă de trăire costă mult…
Iubito, cât aș vrea ca să-ți „consult”
Sânii sonori, cu flori de liliac!

Senini, vom căuta doar firul roșu
Al sângelui din mine și din tine,
Și ți-oi trasa pe coapse serpentine,
Până în zori, când va cânta cocoșu’.

Și – vai! – de metafizică pătrunși
Porni-vom inimile să vibreze,
Sfârșitul lumii să ne depisteze
Unul în celalalt, adânc ascunși…

Ca să sfidăm sfârșitul lumii – iată!,
Ne îmbrăcăm reflex cămașa albă,
La gât îți pun, cu nestemate-o salbă,
Iubire dulce, minte-nseninată…

Să ne pumbrerelingem – dară – firi rebele,
În paradisul umbrei unui crin
Să fabricăm dulceață din venin
Și să ne-veșmântăm cu praf de stele…

Dar pe când Sinea se-ntrupa în Sine
Același zeu nebun, pe Internet,
A scris serafic gând, ca un profet:
Sfârșitul lumii – iată! – nu mai vine!

Și-atunci să exultăm pe patul humii,
Să celebrăm intens murirea morții,
Iubito, să privim în voia sorții,
Același nesfârșit sfârșit al lumii…

Același nesfârșit… sfârșit cu tine
Pogoare iar, cu flori de liliac,
Secunda iar să mi se pară-un veac,
S-alerg pe coapse, printre serpentine…

Elogiind astfel murirea morții,
Sfârșitul lumii pare-o glumă bună,
Că-n paradisul umbrei fără lună,
Iubito, noi plutim în voia sorții…

Și căuta-vom, goi, în sânge cald,
Globule albe și globule roșii,
Până în zori, când vor cânta cocoșii,
Cocoșii-zei cu ochii de smarald!

Să ne urmăm, deci, timpul infinit,
Departe, hăt, spre marginile lumii,
Și să-nălțăm sublim pe patul humii
Coloana nesfârșitului sfârșit…

Dumitru Sârghie


1 COMENTARIU

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments