La cele mai mirifice aventuri
ale Poetului (lumești ori spirituale) –
ai vibrat, trup trădător,
din carne, sânge și oase!
Acestea erau pentru tine
Calea, Adevărul și Viața…
În primăveri nesfârșite
și neumblate, încă,
urmai fidel gândurile,
sensul și contrasensul iubirilor sale,
unele trecătoare,
altele eterne, precum Poezia…
Părea că-i împărtășești Păcatul,
originar, de altfel,
și că vei rămâne cu el și cu
sinele său nemuritor –
până atunci, când veți simți, la unison,
triumful vieții pogorând,
biologic, spre veșnicie,
trup trădător, din carne sânge și oase…
Tu erai el și el erai tu,
unul întru celălalt –
păpuși Matrioșka, trup și suflet,
solidari, așteptând
groparul lui Hamlet,
pentru a vă netezi calea
înspre forma definitivă și durabilă
a existenței: Moartea!
Dar, tu, deși aveați același nume
și același act de identitate,
ai devenit un Iannus Bifrons,
neobrăzat cu două fețe,
ticălos, lipsit de scrupule și de empatie,
părăsindu-l înainte de vreme,
trup trădător, din carne sânge și oase…
E adevărat că Poetul e o prelungire
a sângelui, a oaselor și-a cărnii,
dar, el are privilegiul visului
nativ, suav, divin
și al remanenței depline, prin Poezie…
canalie și secătură, ce ești!
Pe când tu, schelet prăpădit,
lipsit de fair-play, ce calități ai
în afara faptului că ai fost
cărăușul spiritului său, al iubirilor
și visurilor sale,
că ai fost hoitul lui umblător,
spurcăciune!
L-ai trădat, încheind un pact cu
gloata inamicilor săi,
care n-aveau loc de Poezia lui,
de personalitatea lui, de spiritul lui
înziuat de lumină…
lașule!
Degeaba, însă, te bucuri,
că i-ai luat mersul, mâinile,
ochii și iubirile și că ai murit
înaintea gândului Lui –
același mormânt vă așteaptă pe amândoi,
trup trădător, din sânge, carne și oase…
Tu – hrană a nesățioșilor viermi,
ce te vor devora, cu o poftă perfidă
și, totuși, divină, până redeveni-vei
ceea ce ai fost : Țărână,
El – veșnic nemuritor, prin Poezia Sa
nepieritoare,
trup trădător, din sânge, carne și oase!
Dumitru Sîrghie
