AcasăOpiniiPonta, Antonescu și Google

Ponta, Antonescu și Google

Poporul i-a instalat la putere. Dar până vor începe să distrugă economia, până  își vor îndestula clientela, până ce democrația le va da ocazia să-și îmbogățească familiile pentru câteva generații, până ce vor fi și ei la rândul lor înjurați în Piața Universității și vor fi făcuți dictatori, până una-alta, despre Ponta și Antonescu sunt câteva de spus. Și Ponta, și Antonescu au făcut eforturi să compună și să mențină o alianță care, pe lângă faptul că e și contra naturii, era și singura formulă prin care PDL putea fi îndepărtat de la putere. Și Ponta, și Antonescu și-au pus partidele în situații incomode ideologic. Și Ponta, și Antonescu și-au sacrificat popularitatea internă pentru a păstra un algoritm de împărțire a candidaturilor. Crin Antonescu era păstrătorul discursului radical și conservator al Opoziției.

ciprian sturzu 564
Ciprian Sturzu

Insistența lui anti-PDL l-au făcut cel mai consecvent dintre liberalii aflați în viață. Fără inteligența lui obraznică, fără instinctul lui retoric, vorbele USL-ului s-ar fi împiedicat într-o limbă de lemn. Victor Ponta a fost purtătorul mesajului rațional adresat fostei Puteri. Concluzia: Ponta și Antonescu au construit o Opoziție care a eliminat PDL de la Putere. Dacă îl întrebăm pe Google, acesta are altă părere. Dacă-l întrebi de Ponta și   Antonescu, el vorbește despre lene și chiul, despre imaturitate, despre apartamente de lux și sponsorizări la raliu, despre omul lui Felix, despre trădări și despre bani. Această mitologie născută din patimă, dar și din adevăr nu a contat la alegeri. În cealaltă tabără, pedeliștii, zdrobiți în alegerile locale, când alegătorii au votat cum au votat nu din dragoste de USL, cât din ură față de PDL,  promit să se schimbe. După obiceiul pământului, între ei.

Că Boc nu era o locomotivă capabilă să tragă după ea ditamai hardughia de partid, cu baroni locali de multe ocale, cu vile, piscine, acareturi, amante, blănuri și cristale Svarowski cât oul de porumbel, și-a dat seama până și el. Așa că fostul ține-cal al lui Băsescu a decis să renunțe la președinția partidului, cedând locul unuia mai puternic. Și cine altcineva e mai forțos în PDL decât Blaga, cu mușchii lui de Mister Olympia, cu fălcile de buldog, capabile să sfâșie și cele mai groase grumazuri de useliști. Care useliști în ultima vreme dau cu Constituția și cu CCR de pământ. Măi băieți-cucuieți din USL, știm că sunteți la putere, știm că sunteți  mai erecți ca oricând, dar mare grijă totuși: nu încercați să ne întoarceți la dictatură, nu încercați să urinați contra vântului care bate dinspre Vest, fiindcă tare mă tem că la toamnă o să dați toți în hematurie!

Ciprian Traian STURZU

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments