Casa ascunsă după brazii înalți din față are și ea povestea ei. Proprietarul inițial a fost Paraschiv Rădulescu, institutor, născut la Blejești –Vâlcea. El locuia încă aici în 1941, alături de soția sa, Aurelia, și ea institutoare, născută în Slatina, și de mama acesteia, Mărculescu Elena, născută la Pitești, gospodină. Casa era deservită de Comisaru Păuna. La aceeași adresă, locuia și celebrul profesor de istorie, Mirodot Daniel, născut la Zimnicea – Teleorman, alături de soția sa, Pascalia, născută la București, și de cei doi copii ai lor: Miron, și el tot profesor, și Cristina. Alături de ei, locuia Elena Tănase, servitoare în casă.
Institutorul Paraschiv Rădulescu s-a dedicat cu totul învățământului și activității culturale a acestui oraș și chiar a județului. Făcea parte din Corpul profesoral al Școlii „Ștefan Protopopescu”, a fost profesor și director al Școlii Ionașcu, profesor și, de asemenea, director al Școlii de Ucenici Industriali. Ca director al Asociației Învățătorilor din Olt, a făcut parte din Comitetul de redacție al revistei „Școala Noastră”. Se număra, de asemenea, printre cei 20 de institutori, membri ai Corpului didactic primar din județul Olt, care au contribuit la apariția Revistei „Zori de Zi”, din 1916. Potrivit copertei, revista era destinată „pentru școală, bănci populare, cooperative și interese țărănești”. Și se dorea, potrivit revizorului școlar de atunci, C. Dumitrescu „să fie vestitoarea unui revărsat de ziuă frumos, a unui răsărit de soare de pe culmile căruia vedem mai bine și mai limpede drumul, care duce dincolo de hotarele de azi, în țara celor care ne așteaptă de atâta vreme să-i dezlegăm din lanțuri”. Revista „Zori de Zi” conținea articole cu impact asupra învățământului, ca de exemplu: „Importanța compunerilor în școala primară” sau „Învățământul civic în școala primară”. În 1936, Paraschiv Rădulescu conducea singurul Cerc cultural din Slatina.
A fost în fruntea întregului învățământ din județul Olt, în calitate de revizor școlar. Nici soția sa, Aurelia Rădulescu, nu era mai prejos în ceea ce privește învățământul și activitatea cultural-obștească. Era institutoare la Școala Primară de Fete nr. 1, Ionașcu. În 1924, cu ocazia Serviciului Divin ținut la Catedrala Ionașcu, de 1 Mai, vor fi invitate să participe toate școlile din oraș, ale căror eleve, îmbrăcate în haine de sărbătoare, se vor înșirui pe trotuarul din fața Catedralei. Dintre toate, „au făcut o frumoasă impresie, fetițele de la Școala Primară de Fete nr. 1 de sub direcțiunea doamnei Aurelia Rădulescu care aveau împletite în părul lor moțuri unicolore, pe clase, și care alcătuiau, în ansamblul lor, tricolorul Sfânt al Patriei”.
Aurelia Rădulescu era și membră a Comitetului Societății Ocrotirea Orfanilor de Război care aduna orfani din tot județul, băieți și fete, și-i înscria, în funcție de vârstă, în școli primare sau grădinițe.
Soții Rădulescu vor avea doi copii, Nicolae, ce va ajunge profesor la București, și Dumitru, ce va ajunge și el avocat la Iași. Așa că niciunul dintre ei nu va fi în oraș. După moartea tatălui, pe mamă o vor lăsa în grija familiei Sirotenco, ce ocupa, cu chirie, căsuța mică din spate. Soții Sirotenco, Andrei, aprod la Tribunal, și Pașa, cunoscută pentru cel mai bun borș și de la care se aprovizionau toate gospodinele din oraș, erau basarabeni. După moartea Aureliei Rădulescu, casa, ținută cu chirie, va deveni proprietatea familiei Sirotenco, așa că următorii proprietari vor prelua imobilul, din spatele brazilor „cu servitutea de trecere cu piciorul constituită în favoarea imobilului proprietatea Sirotenco Andrei”. Cei care vor urma fraților Rădulescu vor sta cu chirie, sus – Stănculeț Nicolae, Director de Comerț pe Raion, iar jos – Florescu, director BNR, Filiala Slatina, județul Olt. În 1968, imobilul va fi cumpărat: partea de sus de către Dumitrache Gheorghe, inginer-șef la Ocolul Silvic, iar jos, doctorul veterinar Vlad Popa.
Și d-l Dumitrache, care locuiește și astăzi alături de soția sa, Angela, și de familia fiului său Viorel Dumitrache, are o poveste… Când a fost detașat, timp de șase luni, la Ocolul Silvic Pitești, a cunoscut-o pe viitoarea soție, Angela Iosipescu. D-ra Angela provenea dintr-o familie de armeni cu șase copii din Tg. Frumos. Când s-a întors frontul, în 1941, toți etnicii din apropierea graniței trebuiau să plece. A venit un ofițer și le-a spus că în 48 de ore să-și facă bagajul și să plece în comuna Deagurile, lângă Costești – Argeș.
Cu căruța cu coviltir și doi cai dați de Armată, familia Iosipescu avea să facă trei săptămâni pe drum. Copiii (Angela avea 8 ani) dormeau pe unde erau primiți de oameni cu suflet. La Deagurile li s-a dat casa unor așa ziși „chiaburi” deportați în Bărăgan. Tatăl Angelei se va angaja la Pitești, tot ca reprezentant al firmei Singer, ca și la Tg. Frumos. Tânăra Angela Iosipescu îl va cunoaște pe tânărul inginer silvic Gigi Dumitrache și va avea nevoie tot de o căruță, ce-i drept ceva mai elegantă (caleașca Ocolului Silvic), ca să ajungă de la Gară Slatina la viitoarea casă.
Elena Sîrghie
Fragment din volumul „În spatele zidurilor. Povești și povestiri slătinene”, parte a Proiectului CENTRUL ISTORIC AL SLATINEI – VIAȚĂ FĂRĂ SFÂRȘIT, proiect finanțat de Primăria Municipiului Slatina
