A lucra cu preșcolarii, pentru a-i introduce în tainele lumii și ale învățăturii, presupune o muncă de apostolat, cu deosebire, în aceste vremuri globaliste, în care sistemul educațional românesc și-a pierdut sensul și firea, fiind total bulversat de noile teorii așa-zis progresiste, sarcina educației rămânând, fundamental, în responsabilitatea educatorilor și a părinților discipolilor acestora. O misiune destul de anevoioasă, care ține de psihologia dascălului, în concordanță cu cea a părinților copiilor, având un cuvânt împreună despre educația românească, întru dezvoltarea stimei și imaginii de sine a preșcolarului român. Fiindcă, așa cum spunea filosoful de la Păltiniș, Constantin Noica, „Sinele se poate înălța pe sine”, iar educația înseamnă „Cununia omului cu lucrurile”.
Acest deziderat îl nutrește prof. Emilia Alexandra POPESCU, în studiul pedagogic „Influența relației dintre educatoare și familie asupra dezvoltării preșcolarului”: acela de a cununa „pruncuții neamului” (cum spune Lucian Blaga, în „Hronicul și cântecul vârstelor”), cu lucrurile care ne înconjoară, revenind la valorile naționale, dar stând cu „fața spre universalitate”.
Dezvoltarea armonioasă a copiilor, rezultată din relația „Familie-Școală”, așa cum teoretizează autoarea acestui studiu concentrat, ține de afectivitatea și capacitatea de stimulare de care dispun cele două părți, aflate într-un parteneriat nobil, am putea zice, având în vedere faptul că (lucru pe care conducătorii de la cel mai înalt nivel al Educației Naționale l-au cam uitat), preșcolarii, școlarii și întreaga junime românească, aflați, astăzi, cu toții, în băncile grădinițelor, școlilor, liceelor și universităților românești, vor construi România de mâine. Nu degeaba, pe timpul marelui sociolog Dimitrie Gusti, cel care a înființat „Serviciul social”, pe frontispiciile „școalelor” patriei se scria cu litere de tipar: „VENIȚI ȘI LUAȚI LUMINĂ!” Doamna profesor Emilia Alexandra Popescu ne vorbește, în această carte, despre distincția dintre realitate și aparență, despre motricitatea și dezvoltarea somatică a preșcolarului, ca și despre maturizarea psihologică și dinamica sentimentelor acestuia, în procesul pedagogic… Subliniază necesitatea reciprocității parteneriatului educațional dintre părinții copiilor și educator, a măsurii perfecțiunii, în actul educațional, a consilierii psihopedagogice, neuitând ceea ce reprezintă, pentru o educație eficientă, condițiile concrete de viață și educație ale copilului în familie, dar și organizarea, în același parteneriat, Școală-Părinți, a unor excursii și drumeții, expoziții cu lucrări ale copiilor, sărbătorirea zilei de naștere a copilului, în clasă, serbările de sfârșit de an, în cadrul cărora se prețuiesc și se premiază performanțele preșcolarului etc. Iată, stimați cititori, un studiu marca „prof. Emilia Alexandra Popescu”, care trebuie aprofundat atât. de către cadrele didactice. care au misiunea nobilă de a-i educa pe micuții neamului, de către părinții acestora, direct interesați de evoluția intelectuală a urmașilor lor, dar și de „clasa privilegiată” a celor de „sus”, căftăniți în fotolii pufoase, pe alte criterii decât cele strict profesionale, care trebuie să știe că, „la baza Educației”, mai sunt și dascăli devotați!
Dumitru SÎRGHIE, Editura „Arena artelor”
