AcasăPreotul Emanuel Camen – părintele celor sărmani!
Array

Preotul Emanuel Camen – părintele celor sărmani!

În aceste vremuri, când cu toții trebuie să înfruntăm greutățile și nesiguranța, sunt oameni cărora le pasă și de cei din jurul lor. De cei nevoiași care au mare nevoie de ajutor… Un astfel de om este preotul Emanuel Camen, slujitor harnic și milostiv al Bisericii Sfânta Mina din Slatina.

Emanuel Camen a înțeles, pe deplin, rolul preotului într-o comunitate și îi ajută pe cei nevoiași cu hrană și haine, produse de igienă și dezinfectant, dar și cu o vorbă bună și câte o pildă pentru fiecare.

A început împreună cu cei care organizau pomeni acasă, împărțind mâncare celor nevoiași. Apoi, a început să primească din ce în ce mai multe ajutoare (mâncare, haine, produse de igienă jucării) de la oamenii de suflet.

camen 2 netNu a cerut niciodată bani, dar sprijinul oamenilor cu suflet mare, l-au provocat să facă mai mult. Și, iată, astăzi, Emanuel Camen oferă oamenilor sărmani din diferite zone din Slatina alimente, produse de igienă, haine și dezinfectanți! Ultima acțiune în acest sens fiind chiar ieri, în Joia Mare a Săptămânii Patimilor.

Preotul Camen, ca un părinte care nu-și părăsește niciodată copiii când sunt la grea încercare, dăruiește și timp, ieșind, în fiecare săptămână, cu copiii fără părinți de la un centru de plasament la o masă în oraș, la o prăjitură și o înghețată…

Slujitor al lui Dumnezeu pentru binele oamenilor, Emanuel Camen a avut, la un moment dat, și un parteneriat cu o farmacie, unde lăsa bani pentru cei care nu puteau să-și achite medicamentele. Parteneriat pe care vrea să-l repună pe picioare…

Putem spune că Emanuel Camen este preotul harnic și darnic, care merită felicitări, acum în pragul celei mai importante sărbători ale creștinătății – Învierea Domnului!

„Le mulțumesc tuturor pentru ajutorul acordat Parohiei Sf. Mina! Împreună, putem schimba lumea!  Biserica este în oameni…”, spune preotul Camen, cu credința vie că vom trece cu bine și peste aceste vremuri de restriște!

Dragoș Sîrghie

camen 3 net

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments