AcasăActualitatePrimăria Municipiului Slatina – sprijin pentru persoanele fără adăpost

Primăria Municipiului Slatina – sprijin pentru persoanele fără adăpost

Primăria Municipiului Slatina, prin Direcția de Asistență Socială și cu sprijinul Poliției Locale Slatina, a desfășurat acțiuni concrete pentru identificarea și sprijinirea persoanelor fără adăpost, în contextul temperaturilor scăzute din sezonul rece.

Ca urmare a acestor intervenții, 10 persoane fără locuință au fost preluate din teren și au beneficiat de cazare și servicii de bază la Adăpostul Temporar de Noapte, în intervalul orar 19:00-07:00, fiind prevenite situații care le-ar fi putut pune în pericol sănătatea sau chiar viața.

Aceste acțiuni au avut ca obiectiv principal protejarea persoanelor vulnerabile și asigurarea unui minim de siguranță în perioadele cu risc ridicat.

Primăria Municipiului Slatina continuă să trateze cu responsabilitate astfel de situații și va menține implicarea activă a structurilor sale pe toată durata sezonului rece.

Cetățenii sunt încurajați să sesizeze cazurile de persoane fără adăpost aflate în dificultate la Poliția Locală Slatina – 0249/954, pentru a permite intervenția rapidă a echipelor din teren.

„Solidaritatea și implicarea comunității fac diferența. Împreună avem grijă de Slatina!”, a declarat Mario De Mezzo, primarul Municipiului Slatina.

Dragoș Sîrghie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments