Mă obișnuisem de ceva vreme ca manifestările dedicate zilei atestării documentare a Municipiului Slatina să se desfășoare linear și inerțial, fără elemente novatoare ca specificitate pentru fiecare ediție, ba chiar să le văd uneori alunecând în aria ridicolului și prostului gust. Le încadrasem chiar în ceea ce numeam cândva, în defunctul „Anotimp Magazin”, „festivismul nostru zilnic”, copie la indigo aproape a manifestărilor propagandistice predecembriste, cu sporul de libertinaj ideatic dat de noua conjunctură democratică.
Mă aștept ca și ediția din acest an a „Zilelor Slatinei” să se înscrie pe aceeași linie. Din fericire, o navigare fertilă pe internet m-a făcut să trăiesc acest debut de 2013 bucuros și atins de aripa împlinirii.
Bucuros, pentru că e reconfortant, în plan intelectual, să aflu că unul dintre reperele aglutinante ale spațiului cultural slătinean și-a susținut, cu succes, Doctoratul în Istorie, la Universitatea „Valahia” din Targoviște. O „stea” mai recentă care urcă constant în constelația instituțiilor de specialitate. O bucurie la pătrat, ca să zic așa, dată fiind tema lucrării: monografia orașului Slatina.
Început de an împlinit pentru că unul dintre marile mele regrete, încă de la începutul aventurii mele existențiale în plan spiritual, era tocmai acesta: ne numărăm printre putinele municipii reședință de județ cărora le lipsea o asemenea monografie abordată strict din punct de vedere al profesiei de istoric.
Îndoit împlinit, mai ales după lectura rezumatului lucrării postat în spațiul virtual, care se prezintă ca o scriitura alertă, îngrijită în plan stilistic și al vocabularului, cu o frazare suplă și cu abordări elastice ale datelor științifice care se developează de la sine cititorului cât de cât avizat. Dacă întreaga lucrare respectă în masivitatea ei aceste sumare criterii, atunci ne aflăm în fața unei lucrări excepționale și, de bună seamă, d-l Laurențiu GUȚICĂ-FLORESCU (căci despre dânsul vorbesc aici) își merită pe deplin titlul (ne)oficial de om al anului 2012 în spațiul cultural slătinean. Din cate am sesizat, prin motto-urile care deschid fiecare capitol, lucrarea se vrea a fi și o scrisoare de dragoste cvasi-filială peste timp, dedicată marilor piloni ai științei istorice autohtone.
În felul acesta, ca un Poboran coborât în contemporaneitate, d-l Guțică-Florescu, adăpându-se din izvorul științei istorice a celorlalți, își „sapă o fântână proprie” din care cei însetați se pot „servi” fără nici o restricție.
de Ioan-Florin TUINEA
