Profesorul Dumitru Nica – o viață de om în slujba educației

Când tu vrei ceva cu adevărat, tot universul conspiră la realizarea dorinței tale! (Paulo Coelho)

Puțini oameni își duc viața așa cum au început-o: cu demnitate și omenie! Și, mai ales, cu conștiința misiunii îndeplinite. Un astfel de OM deosebit, un fel de apostol într-ale matematicii a fost și este profesorul Dumitru Nica, cel care a plecat din Perieții Oltului și a urcat, treaptă cu treaptă, spre desăvârșirea sa profesională, morală și umanistă.

Născut în comuna Perieți, la 17 octombrie 1941, locul din care au plecat, cu traista-n băț spre consacrare, și alte personalități ale României, printre care cunoscutul scriitor Jean Andreiță, Dumitru Nica va împlini, în curând, frumoasa vârstă de 75 de ani.

Într-o țară care-și flagelează metodic memoria, e de datoria noastră, a jurnaliștilor locali, să spunem opiniei publice că județul nostru a dat mulți oameni de calitate, precum a fost și este profesorul Dumitru Nica, oameni care ne-au salvat de triumful vulgarității și al indecenței, cel care l-a scos la suprafață târnăcopul Revoluției din Decembrie 1989.

O DISPUTĂ MOROMEȚIANĂ!

Părinții săi, Constantin și Elena (iată numele Sfinților Împărați, susținători ai Bisericii) aveau 2,5 ha de pământ, fiind considerați mijlocași. Dumitru Nica și-a petrecut copilăria, pe de o parte, în lumea mirifică a satului interbelic, iar pe de altă parte, îndurând sărăcia cruntă provocată de război și apoi de seceta pustiitoare din 1946.

În anul 1948, când a împlinit 7 ani, a mers la școală, în clasa întâi, urmând cele șapte clase la Școala Generală Perieți, până în 1955. A avut dascăli de excepție, oameni deosebiți, cu o pregătire excepțională în domeniul psiho-pedagogic, cu o experiență vastă la catedră și cu însușiri morale deosebite. Printre aceștia, Dumitru Nica îi enumeră pe învățătoarea Aurica Guțescu, pe învățătorul Gheorghe Lincă, care a fost și directorul școlii, și pe Maria Popa, o eminentă profesoară de limba română.  

Deși la început, la matematică, a avut profesori necalificați, Dumitru Nica a deprins, cu succes, tainele acestei materii, iar performanțele sale în domeniu au fost triplate, atunci când, în clasa a VI-a, a avut norocul să aibă un profesor calificat, pe numele său Stelian Pârvu.

Profesorul Nica își aduce aminte cu nostalgie cum își petrecea vacanțele de Crăciun și de Paști, dar și vacanțele de vară. După absolvirea celor șapte clase, câte se făceau în acele vremuri, tatăl său s-a gândit să-l dea la Liceul Militar, unde ar fi avut mai multe facilități privind cazarea, masa și îmbrăcămintea. A fost respins pentru că împlinise vârsta de 14 ani, declanșându-se astfel o dispută moromețiană între părinții săi: «Cu ce îl ținem la liceu? Tu nu vezi că nu rămânem cu nimic de la cote?», spunea tatăl său. «Am să muncesc eu cu ziua, oriunde, ca să-l țin la liceu!», răspundea mama cu oarece bărbăție. Până la urmă s-au hotărât să-l ducă la liceul. 

DE LA GEORGE JITARU AM ÎNVĂȚAT, MAI ÎNTÂI, ZÂMBETUL

La mulți ani, d-le profesor. V-aș ruga să ne spuneți ce amintiri aveți întipărite în minte cu privire la adolescența dumneavoastră…

Am mers la Liceul „Radu Greceanu”, iunie 1955, am dat examen de admitere și am reușit, cu o medie foarte bună. Din clasa noastră, am reușit doi, eu și Barbu Mihai. Amândoi am îmbrățișat matematica și am devenit profesori.

Condițiile fiind foarte grele, mama mi-a zis: „Maică, o să stai la gazdă, să-ți aduc alimente (așa se proceda atunci), pentru că nu putem face bani pentru internat”. Și am stat la gazdă, aceeași, toți cei patru ani de liceu, pe str. Horia nr. 11, o gazdă deosebită, de la care am învățat multe lucruri, care mi-au folosit în viață.

Așa am cunoscut Liceul „Radu Greceanu”, o clădire înaltă, elegantă, care se impunea printre construcțiile din jur și strălucea sub ocrotirea Catedralei de peste drum.

Și a venit și 15 septembrie. Am fost primiți noi, „bobocii”, de un domn cam mic de statură, un pic roșcovan, cu fața deschisă, vesel. Tremuram ca varga, nu știam ce mi se întâmplă. Am aflat, mai târziu, că era blândul domn director Dorel Georgescu. Când ne-a văzut cum arătam (mulți dintre noi eram de la țară, emotivi, sărăcăcios îmbrăcați) ne-a plimbat prin școală. Din când în când, ne întreba: „Acest aparat l-ați văzut în școala voastră?”, „Ce scrie acolo sus, pe perete?” (erau citate din opera fizicienilor, matematicienilor etc.). După ce am terminat plimbarea, ne-a spus: „Mergeți în ultimele două clase, pe stânga, jos, acolo veți învăța”. Și am fost repartizat la clasa a XI-a B. Mă rugam la Dumnezeu să-mi fie profesor diriginte acela care ne-a plimbat. Era singura cunoștință a mea. Ne-a fost, însă, profesor de muzică.

Prima oră, dirigenția… Ne-a „preluat” un domn profesor tânăr, cu părul ondulat, frumos, blând și tot timpul zâmbitor – era regretatul George Jitaru. De la dânsul cred că am învățat, mai întâi, zâmbetul. L-am păstrat, în suflet, pentru toată viața.

Și… am absolvit liceul, în 1959, și am urmat Facultatea de Matematică, grație profesorului din clasa a VI-a și, în mod deosebit, a domnului profesor Mihai Popescu, din liceu.

LA SFÂRȘITUL ANULUI ÎNTÂI DE FACULTATE, AM VĂZUT MAREA NEAGRĂ PENTRU PRIMA DATĂ

Despre anii de facultate, ce ne puteți spune?

Am urmat Facultatea de Matematică, Universitatea Timișoara, absolvind în 1964. Am terminat cu media 10 la absolvire și media de repartizare (așa se făcea atunci) 9,97. Am fost al doilea pe țară la repartizare, însă, negăsind post în Slatina, am luat Școala Perieți, ca, după trei ani, în 1967, să vin, transferat în interesul învățământului, la Liceul „Radu Greceanu”.

În anul trei, am obținut bursa republicană, care era în sumă egală cu primul meu salariu (800 lei).

În facultate, am desfășurat o activitate socială bogată, fiind secretar UTC pe facultate. La sfârșitul anului II, am făcut parte din delegația României (formată numai din studenți), care au făcut, timp de aproape o lună, schimb de experiență, cu alte 10 delegații din țări socialiste, ca Moscova. La sfârșitul anului întâi de facultate, am văzut Marea Neagră, pentru prima dată.

În timpul facultății, am avut o pleiadă de profesori universitari cu vechi ștate în cercetare, dintre care amintesc pe profesorul dr. Achim Dragomir, autor a multor studii de algebră, care mă aprecia foarte mult și care a dorit să mă oprească asistentul dânsului. Eu, însă, am ținut să fiu „mai lângă casă”. Dar am aflat, mai târziu, că domnul Dragomir a fost coleg de facultate cu profesorul meu din liceu, domnul Mihai Popescu. Așa că, atunci când eram inspector școlar, când am căpătat destulă experiență, am organizat un simpozion despre „Psihologia învățării matematicii”, cu toți profesorii din județ, la care invitatul principal era domnul Achim Dragomir și profesorul meu de psihologie din facultate, d-l Ion Drăgan. Au fost trei zile în care profesorii au fost foarte mulțumiți.

I-AM OBIȘNUIT PE ELEVI CU „DISCIPLINA ÎNVĂȚĂTURII”

Când ați ajuns la catedră și unde ați debutat ca profesor?

În 1964, am ajuns profesor de matematică la Școala Generală Perieți, unde eu terminasem, cu nouă ani în urmă. Am găsit director pe același domn Gheorghe Lincă, cel care m-a primit cu brațele deschise, sperând că voi rămâne definitiv, pentru că părinții erau acolo.

M-am apucat serios de muncă. Câteva luni, i-am obișnuit pe elevi cu „disciplina învățării”, căutând să le trezesc interesul pentru matematică. Pentru că eu colaboram, din timpul facultății, la Gazeta matematică, seria B, prin articole, prin probleme propuse, le-am prezentat lor această revistă, au văzut că sunt de la rezolvitori și de la sate, așa încât s-au pus la muncă. S-a creat întrecere între ei, pentru Gazeta matematică a școlii, la care ei propuneau probleme și, din două în două săptămâni, împreună, le analizam. Despre această Gazetă a școlii, a scris, la vremea respectivă, „Scânteia”, iar 30 de copii rezolvitori, au primit, din partea Gazetei matematice, seria B, câte un abonament pe un an și câte un pachet cu cărți de matematică. Așa a început să fie recunoscută Școala Generală Perieți, în țară, prin profesor și prin marea masă de elevi.

Munca depusă la școală s-a materializat în rezultatele elevilor la admiterea în licee, când toți absolvenții intrau, iar pe primele locuri erau de la Perieți.

În 1967, a apărut o catedră de matematică, la Liceul „Radu Greceanu”, eu am solicitat-o și, în interesul învățământului, am fost transferat, titular, pe această catedră.

ACOLO NU INTRI DECÂT ATUNCI CÂND EȘTI CHEMAT

Pe ce trepte ați urcat ulterior și ce inițiative ați avut de-a lungul frumoasei dvs. cariere de profesor?

Unele din cele mai emoționante și frumoase momente au fost atunci când am ajuns profesor de matematică la liceul la care eu absolvisem, vis pe care l-am avut de când l-am cunoscut, pentru prima dată, pe prof. Mihai Popescu, vis care acum devenise realitate. Deci, eram coleg cu foștii mei profesori.

Am pășit cu emoție în școală. Am stat un timp la ușa directorului Ilie Tudor, pentru că mai aveam respectul din copilărie pentru cel care conduce școala. Un glas parcă îmi spunea: „Acolo nu intri decât atunci când ești chemat”. În cancelaria profesorilor, am cunoscut „colegi” nepereche (Mihai Popescu, idolul meu, Popescu Nicolae Optași – prof. de istorie din liceu, Alecu Popescu – prof. de geografie, Ion Bădescu – profesorul meu de bilogie, Ștefan Predescu, Gheorghe Jitaru – dirigintele meu din clasele VIII-X și mulți alții).

Cu catalogul în mână, am intrat în clasă. Îmi era greu să mă așez la catedră, când mă gândeam ce dascăli minunați cu stat acolo. Strigam catalogul. Parcă nu era glasul meu. Din bancă mi se părea că răspund „prezent” foștii mei colegi de clasă: Mihai Barbu, Mircea Becheanu, Florin Roșulescu, Niculescu Mărgărit și alții.

Mă întrebam de atâtea ori: „De ce oare, cei care au trecut cum trebuie prin școală, dovedesc atâta generozitate când li se cere să facă lumină asupra formației lor?”.

Un răspuns ar putea fi: „Pentru că magiștrilor le datorează întreaga lor formație morală și intelectuală.”

M-am integrat foarte bine în catedra de matematică, atunci numărând 12 membri. M-am apucat serios de muncă. Mai întâi mi-am continuat colaborarea cu Gazeta matematică, publicând articole, propunând probleme, atrăgându-i pe elevi la rezolvarea problemelor din această revistă.

În 1997, la propunerea mea, s-a înființat Colegiul Economic „Petre S. Aurelian” și m-am transferat aici o jumătate de catedră, fiind numit director. Și aici am depus aceeași muncă în predarea matematicii, obținând rezultate foarte bune cu elevii mei la BAC și la  admitere la facultate.

În activitatea de predare-învățare a matematicii, am urmărit, întotdeauna, deviza: „Să cultivăm mintea la nivelul complexității naturii și să nu reducem natura la nivelul modelelor cunoscute azi”.

DIRECTOR ADJUNCT LA LICEUL “RADU GRECEANU” (1970-1978, 1991-1992)

La numai 28-29 de ani, în 1970, august, am fost numit director adjunct al liceului, Radu Greceanu, până în 1978, octombrie. Aveam însușite multe „elemente ale conducerii unui liceu” de la fostul director Tudor Ilie.

Chiar în prima zi după numire, am primit „sfaturi prețioase” de la fostul meu diriginte Gheorghe Jitaru și fostul meu profesor de istorie, Nicolae Popescu, sfaturi care m-au călăuzit, de care am ținut cont în întreaga mea activitate.

În cei opt ani, am căutat să duc mai departe activitatea colectivului didactic, să obținem rezultate bune cu elevii.

Chiar din primele zile, am „revigorat” apariția Revistei „Zburătorul”, apărând pentru prima dată tipărită; am revigorat activitatea Societății „Junimea Mică”; m-a preocupat activitatea educativă, culturală a elevilor.

Îmi amintesc cât de eficientă a fost o întâlnire a elevilor din clasa a XII-a C cu poetul Adrian Păunescu, în amfiteatrul liceului!!!

Ce bine se îmbina atunci activitatea tinerilor cu experiența celor în vârstă!!! Nu ca astăzi, când se duce o luptă acerbă între generații.

Câtă dreptate avea Arghezi când spunea: „Țara noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniți; ei îi trebuiesc… bătrâni tineri!!!”

INSPECTOR ȘCOLAR DE SPECIALITATE – MATEMATICĂ (OCTOMBRIE 1978 – 1991, 1 IANUARIE)

În calitate de inspector școlar, am ținut foarte mult la calitatea pregătirii        catedrelor didactice, la prezența acestora în fața elevilor. Am inclus, în rândul catedrelor didactice și elevilor, dragostea pentru colaborarea la Revista Gazeta Matematică B. Așa se face că, începând cu 1981, în fiecare an, apărea prima lună mai, un număr al Gazetei matematice seria B, scos și redactat numai de cadre și elevi din Olt (toate articolele, toate problemele propuse erau numai ale lor, în frunte fiind și inspectorul școlar).

Pentru că se introduceau primele noțiuni de informatică în școli, am organizat cursuri de inițiere în „ale informaticii”, cu toți cei 560 profesori de matematică din județ, eliberându-le câte un certificat, cu sprijinul Centrului de  Calcul al județului, condus la acea vreme de Vasile Voinea, fost absolvent al Colegiului Radu Greceanu.

AM ÎNFIINȚAT ȘCOLI ȘI AM PUBLICAT NUMEROASE ARTICOLE ȘI CĂRȚI DE SPECIALITATE

Ce alte obiective ați mai avut pentru comunitatea pe care ați slujit-o cu devotament?

• Înființarea Institutului de Subingineri, metalurgie neferoasă – 1972. Împreună cu inspectorul general de atunci, prof. Florian Petrescu și cu directorul de atunci al Uzinei de Aluminiu, am înființat prima unitate de învățământ superior la Slatina, subordonată I. Politehnic București. A existat până în 1984 și a perfecționat forța de muncă de pe platforma industrială Slatina.

• În 1994, am reînființat Casa Școalelor din Olt, care a rezistat până în 1998.

• În 1997, am adus, din nou, învățământul universitar la Slatina, prin înființarea Centrului de Învățământ la Distanță, subordonat ASE București. Avea trei facultăți economice și una de drept subordonată Universității din Târgu Jiu. Au funcționat până în 2008.

La cele două instituții de învățământ superior, eu am predat matematica și am fost și director acestora.

ACTIVITATEA DE  CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI PUBLICISTICĂ

• Cărți publicate: 35

Cea la care am ținut foarte mult este „Culegere de probleme pentru clasele I-IV” apărută în 1984. De peste 20 de ani nu mai apăruse o asemenea culegere. M-am angajat eu, împreună cu soția, cu profesorul Daniel Cojocaru și am făcut-o. A fost editată în peste 20.000 de exemplare și difuzată în toată țara. A fost editată în repetate rânduri, chiar și după revoluție.

Cărțile publicate, fie singur, fie în calitate de coautor, au avut conținut matematic, culegeri cu probleme, pentru elevii claselor I-XII, pentru admitere, absolvire sau chiar pentru studenții anilor I de la ASE și Politehnică, precum și pentru cei de la postliceală.

• Note matematice; Articole de specialitate – (24 majoritatea în Gazeta Matematică A și B)

• Articole de metodica matematicii, de psiho-pedagogia învățării în general și a matematicii în special – 69.

Acestea au venit în sprijinul profesorilor, al diriginților, al directorilor de școli.

• Articole cu conținut divers – 24. Acestea au apărut în diferite „monografii”, în ziare locale sau naționale, în reviste de istorie.

• Probleme propuse în Gazeta Matematică B.

• Participarea cu comunicări la diferite simpozioane, cu tema perfecționării predării și însușirii matematice.

Mi-a rămas în minte prima participare la o astfel de Conferință Științifică, din 1967, când am prezentat, la Sesiunea de Comunicări a studenților timișoreni, „Diferite tipuri de integrale”.

Mereu am avut în față cuvintele marelui matematician român Grigore Moisil: „Cea mai scumpă știință este mult mai ieftină decât cea mai ieftină neștiința”.

• Am participat la stagii de formare, perfecționare în managementul educațional și în specialitate, în țară și în străinătate.

Cea mai frumoasă amintire o am de la stagiul din Franța, pentru că am sărbătorit 1 decembrie 2005, la Ambasada României din Paris.

•Am fost metodist al Ministerului Educației și Cercetării și membru al Comisiei Naționale de matematică.

DE PUTERE TREBUIE SĂ SE APROPIE CEI CE NU O IUBESC

Spuneți-ne câteva lucruri despre activitatea dvs. politică…

Până în 1989, am fost membru PCR. Încă din facultate, am intrat în rândurile membrilor PCR.

După 1989, am stat trei ani și am analizat profund condițiile de atunci. În 1993, am luat hotărârea să mă înscriu în PSD, pentru că aveam multe să spun și să fac în domeniul învățământului. În 1993, în iunie, am fost numit inspector general și atunci am avut posibilitatea să demonstrez de ce sunt capabil: am făcut să se vorbească mult despre învățământul oltean, atât în țară, cât și peste hotare.

Și astăzi primesc cuvinte de laudă din partea unor directori de școli, din partea multor cadre didactice.

Dar, a venit anul 2004, apoi anul 2008, când politica nu a mai semănat cu cea de după Revoluție, imediat.

În legislatura 2001-2004, am avut șansa și fericirea să fiu, pentru un an de zile, senator în Parlamentul României.

Atunci, mi-am dat seama că politica se va schimba. Că oamenii care fac politică o fac pentru binele lor, nu pentru binele semenilor. Fac politică pentru a se îmbogăți, nu vin bogați în politică.

Ar trebui să ținem cont de înțeleapta vorbă a lui Platon – „De putere trebuie să se apropie cei care nu o iubesc”.

Aș mai adăuga spusele lui Churchill: „Politicianul se deosebește de omul de stat, prin faptul că politicianul se gândește la alegerile viitoare, pe când omul de stat la generațiile viitoare”.

În perioadele 1996-2000, 2000-2004, am fost consilier județean, timp în care am contribuit la elaborarea unor hotărâri, care au dus la dezvoltarea învățământului din Olt.

Aș face o recapitulare, pentru actualii directori de școli și inspectorii școlari: Faceți politică acolo unde se pretează, nu în unitățile școlare, nu în rândul elevilor. Faceți doar politica învățământului, tot ce întreprindeți să fie în favoarea oamenilor, a comunității.

Dar, cum politica îl schimbă pe om, azi, consider că toți fac politică și, de aceea, s-au schimbat.

În politică, în viață să ținem cont că «Se spune că acela care nu are vocație de călău are vocație de victimă.» Adică: «Dacă taci, dacă nu dai replică, te recunoști în cauză, vizat și, deci, vinovat».

AM FOST ÎNTOTDEAUNA OMUL PE CARE-L AȘTEPTĂM FIECARE

Premii, diplome, medalii?

Pentru întreaga activitate desfășurată, pentru rezultatele obținute, pentru contribuția mea la modernizarea predării matematicii, pentru succesele obținute împreună cu elevii și profesorii din județ, de-a lungul anilor, mi-au fost acordate diferite premii, medalii, diplome.

Exemplific dintre acestea:

– Medalia Muncii, clasa a III-a – 1979

– Profesor Emerit – 1982

– Diplomă de Excelență „100 de ani de existență a Societății de Științe Matematice” (am fost 10 ani președinte al Filialei Olt) – 2010

– Diplomă și medalie „140 de ani de la înființarea Senatului României” – 2004

– Diplôme „Lé Concours Européen de Mathématique Appliquées Kangouron” – 2005

– Diplomă „Invest 2005”, oferită de Fundația pentru Integrare Europeană Sigma

– Diploma „Gheorghe Lazăr”, categoria I, care se atribuie unui cadru didactic cu peste 25 de ani vechime și rezultate deosebite, însoțită de o sumă substanțială de bani

– Evidențiat în „Who’s who în România”, 2002, o enciclopedie a personalităților societății contemporane.

Dar, cea mai frumoasă diplomă o primesc zilnic, chiar și în zilele noastre, de la foști părinți ai elevilor mei, de la foști elevi, de la foști învățători, profesori, cărora fie că le-am făcut inspecții de grade sau le-am rezolvat problemele, care-mi mulțumesc și-mi urează sănătate.

Nu vă închipuiți cât de bine mă simt când mi se atribuie asemenea mulțumiri. Aceasta pentru că am fost întotdeauna OMUL pe care îl așteptăm fiecare.

AM O FAMILIE MINUNATĂ

Familia, ce cuvânt magic, d-le profesor…

În întreaga mea activitate, am fost sprijinit permanent de familie. Sunt căsătorit cu Elena Nica, învățătoare, în prezent, pensionar. Avem, doi copii Laura și Viorel, foarte bine realizați: medic, respectiv informatician în economie. Avem un ginere, inginer și o noră medic, care împreună cu copiii fac două familii închegate, unite pentru educarea copiilor lor, a nepoților noștri, în direcția pregătirii pentru viață. Din partea Laurei, avem o nepoată, Ana-Maria, care a terminat facultatea în Olanda și acum urmează masteratul în domeniul „Managementul porturilor maritime”. Din partea lui Viorel, avem o nepoată Alessia – clasa a III-a și un nepot – Edy, clasa a XI-a. Ambii la o școală în Berna – Elveția, pentru că acolo lucrează părinții.

Cu ocazia multor interviuri pe care le-am dat de-a lungul activității mele, am fost întrebat: „Cât de bogat sunteți,  domnule Nica?”

Întotdeauna, am răspuns: „Foarte bogat. Am o familie minunată. O soție ideală, care m-a înțeles mereu și m-a sprijinit. Doi copii realizați, serioși, care au demonstrat că au primit o educație aleasă și o instruire demnă. Iar acum spun cu mai multă convingere. Pe lângă soție și copii, am trei nepoți care demonstrează că vor reuși în viață, călcând pe urmele părinților lor și ale bunicilor”.

AVEM O ETERNITATE ÎNTREAGĂ CA SĂ NE ODIHNIM

Ce ar mai fi de spus, d-le profesor?

În întreaga mea activitate, am ținut cont de spusele lui Paulo Coelho: „Când tu vrei ceva cu adevărat, tot Universul conspiră la realizarea dorinței tale”.

Am să spun o istorioară din care putem trage o mulțime de concluzii: „De ce umbli tot timpul prin lume?”, l-a întrebat un puști de 11 ani, lângă o poartă a Vaticanului, pe Papa Ioan Paul al II-lea.

„Pentru că lumea nu se termină aici.”, a răspuns Suveranul Pontif, odihnindu-și treaba pe umărul copilului ca într-un toiag.

„Nu sunteți obosit, Sanctitate?”„Avem o eternitate întreagă ca să ne odihnim…”, obișnuia să răspundă.

M-am pensionat la 1 septembrie 2008, după aproape 40 de ani de activitate.

Indiferent de ce funcție am avut în învățământ, întotdeauna mi-am păstrat cel puțin o clasă la care am predat matematica, pentru a fi mereu în „miezul problemelor”.

Am fost întotdeauna corect, principial și am ținut foarte mult la omenia de care trebuie să dea dovadă un cadru didactic, un conducător de școală, oricât de mică sau mare ar fi.

Chiar la această vârstă, nu m-am depărtat de școală; urmăresc manualele, urmăresc cum se transpune Reforma în practică, vizitez aproape săptămânal cele două licee pe care le-am condus și am fost titular, unde sunt primit cum se cuvine, ca un fost coleg.

Dacă facem o analiză amănunțită a celor observate azi în învățământ, putem spune:

Ne lipsește știința organizatorică! Dacă, totuși, se pune pe picioare ceva viabil, lipsește rigoarea de a continua și de a respecta ce s-a obținut. De la decizie la execuție se tot modifică pe parcurs până nu mai rămâne nimic din ce se hotărâse inițial.

Avem și handicapul „lasă că merge și așa”. Mai este o tară: consumăm mai multă energie pentru a dărâma decât pentru a construi!

Dumitru SÂRGHIE

____________________

DUMITRU NICA

Expert la Cerc Corpului Didactic

Octombrie 1992 – iunie 1993

Inspector Școlar General

Iunie 1993 – martie 1997

Martie 2001 – septembrie 2002

În calitate de inspector general, a căutat și a reușit să facă învățământul din Olt mai mult cunoscut în întreaga țară.

• În 1994, a organizat, la Slatina, etapa națională a Olimpiadei de Informatică, la care nu îndrăznise niciun județ să se angajeze. A mobilizat toți profesorii și a „adunat” pentru concurs peste 300 de calculatoare, asigurând, astfel, prima participare a celor peste 500 elevi.

• În 1995, a organizat Olimpiada de Fizică, etapa națională.

• În 1997 – etapa națională, la chimie.

Deci, când elevii și profesorii sunt motivați, se pot obține rezultate deosebite, în orice direcție.

• Primea, în fiecare an, cu sprijinul Consiliului Județean, al Prefecturii, al „oamenilor de bine” din județ, peste 150 de elevi, care veneau de la etapa națională a concursurilor pe obiecte de învățământ, cu premii I, II, III.

• Examenele de Capacitate, Evaluare, Bacalaureat au fost întotdeauna organizate ireproșabil, nefiind niciodată probleme.

• A ținut foarte mult la cercetarea științifică a c.d., la perfecționarea predării-învățării-evaluării acvtivității lor!

Așa, aproape în fiecare an, organiza simpozioane pe această temă, la care avea invitați academici, profesori universitari din București și Craiova, cu participarea efectivă a cadrelor din Olt.

Director Colegiul Economic „Petre S. Aurelian”

– iunie 1997 – martie 2001

– septembrie 2002 – iunie 2006

Încă din 1979, împreună cu prof. Ioan Georgescu, director pe atunci la Liceul „Radu Greceanu”, a reînființat, după 20 de ani, profilul economic la Slatina, tot pe lângă Liceul „Radu Greceanu”. Cum fusese cu ani în urmă… S-au înființat două clase.

În 1997, fiind inspector școlar, a separat profilul economic și a înființat liceu de sine stătător, Colegiul de astăzi.