Cum oare să te comporți, ca ziarist, care știe, pe de rost, evoluția capetelor pătrate, turtite asimetric, pe la colțuri, aflate, pour toujours, în fruntea bucatelor?
Ce porți ale acestor „îngeri decăzuți” să deschizi, ca să porți stema „Bunei speranțe”, la rever, și insigna „Cap de lup”, la butonieră?
Cum să cazi la pace cu diavolul roșu ori galben, ca să nu decazi, în dizgrația vulgului majoritar, a „cirezilor democrate”, care nu discern între criteriul axiologic și semnul mitei de pe steagul partidului?
Pe ce scară să te înalți, ca să poți rămâne Om, cu propria-ți altitudine morală și intelectuală, fără a fi lovit cu brutalitate bolșevică, în neam, în carieră, în demnitate?
Cât de încifrat să scrii, în această nouă eră a ticăloșilor politici, în așa fel încât șeful de aparatcik să nu găsească un „translator” care să-i sufle acestuia, în ureche, exact ceea ce acesta vrea să audă?
Qui prodest meum silentium?
Dumitru Sîrghie
