Sunt cireș de mai, străfulgerat,
Mi se-nalță frunza, pipăind lumină,
Murmurând un cântec greu de memorat,
Care se ridică și-apoi cade-n tină.
Eu respir prin ramuri, cu vergine coapte,
Fructe de ofrandă, hrană pentru mituri,
Și-am o febră albastră, ce străluce-n noapte,
Sărutând finitul printre infinituri…
Fete dulci de ambră, risipesc savoare,
Fructe de trăire, zâne fără număr,
Își desfac șăgalnic aripele-n zare,
Doamne, ia-mi păcatul, ia-mi-l de pe umăr!
Sunt cireșul care savurează vântul,
Trupuri de vestale mi se prind de ramuri,
Crengile-mi s-apleacă măturând pământul,
Să-mi încătușeze visele în hamuri…
Cântece de viață, prin care te pierzi,
Păsările-Phöenix se iubesc și tac,
Ciupind universul printre frunze verzi,
Visele din hamuri devin flori de mac.
Doamne, în cireșul urcător la cer,
Un sân de fecioară gata pârguit,
De-atâta substanță, de-atâta mister,
Țâpurește-n harpă raiul cucerit.
Dumitru Sârghie
