Ca orice sfârșit de an, și anul 2025 a venit cu un moment de reflexie și meditație la timpul pe care îl trăim, pe care l-am pierdut, sau pe care îl mai avem de pierdut.
Timpul, acest nemilos oponent al trupului și sufletului omenesc, ne este furat de către noua tehnologie care evoluează fulminant în detrimentul evoluției spirituale. Încorsetată de această carcasă hard, rece și impasibilă la destinele omenirii, confortul tehnologiei, străbaterea distanțelor de mii de km în fracțiune de secundă, apetitul omului către necunoscut, către surprinzător, au adus în timp, o estompare a sentimentelor umane și o degajare a trăirilor instinctuale pur pământești.
Creierul juisează în noua eră digitală, în fața dansurilor lascive, accidentelor înfiorătoare, crimelor macabre, scandalurilor cauzate de amantlâcuri, isteriilor politice, pe când sufletele tânjesc muribunde după o clipă de liniște și odihnă, după un zâmbet cald și binevoitor, lucruri cu greu accesibile astăzi în afara arealului și ecranului vieții virtuale.
Am devenit dependenți de niște ustensile cu ecrane reci care ne mutilează sufletele și prin care totuși ne trăim viața, sperând că integrându-ne totalmente în ”realitatea” obscură de acolo vom fi mai sănătoși, mai frumoși, mai deștepți, vom reuși să câștigăm alegeri, uitând însă un singur lucru: să mai avem sentimente și să ne trăim viața în sensul spiritual, după chipul și asemănarea celui care ne-a dat-o. Nu mai avem loc pentru nimeni în sufletul nostru, pentru că am devenit atât de preocupați de ,,întrecerea” lumii, încât am uitat că, indiferent cât de mult mărim ,hambarul”, timpul ne este limitat, niciodată neștiind finalul lui.
De aici și anxietatea cu care se confruntă tot mai mult sufletele noastre, aflate contrastant într-o involuție cu evoluția tehnologică.
Omenirea a început să fie sceptică în ceea ce privește evoluția ei și oamenilor a început să le fie frică de semenii lor. Căldura și sentimentele care ar trebui împărtășite cât mai intens și la comun, cele legate prin ADN-ul familial, se împart astăzi de cele mai multe ori prin intermediul fibrei optice și a Internetului de la mii de km distanță.
Strângerea mâinii și sărutul obrajilor celor dragi, se fac astăzi prin intermediul unei bezele prin care buzele noastre ating cel mult un ecran rece și plat de sticlă.
Avem impresia că trăim într-o lume mare, larg deschisă sub spectrul globalizării, în schimb trăim fiecare dintre noi singuri și izolați, goi în sufletele pe care nu mai avem curajul să ni le descoperim unii altora, așa cum se întâmpla în vremurile în care confortul nostru material era mult sub limita celui de astăzi, dar sufletele erau încă luminate și calde de spiritul de unitate și solidaritate umană existent, chiar dacă apartamentele în care locuiam de cele mai multe ori erau reci și luminate de întuneric.
Da, astăzi am evoluat mult material și din punct de vedere al confortului și plăcerilor oferite nouă, dar, în ceea ce privește evoluția spirituală, aș spune, mai degrabă, că am intrat într-un regres total. Pe o scară a Sf. Ioan Scărarul, nu știu câți dintre noi am putut evolua și urca măcar pe prima treaptă. Sau, chiar dacă am urcat, teamă îmi este să nu fi căzut și de pe acea treaptă, care ar fi trebuit să însemne un nou început.
Totul a devenit marketing, până și minciunile și uneori chiar credința tind să aibă miros comercial și de marketing.
Am evoluat mult la acest capitol, dar, am rămas mult datori semenilor noștri, față de care, încercăm din când în când, să ne revanșăm cu câte un like sau emoticon atașat în funcție de agenda zilei sau de vreun interes de ordin politic sau familial. Când am trimis un Ador, acolo deja ,,am pus tot sufletul”.
Nu puteam să înțeleg cum, o persoană, un enoriaș al Facebook-ului, pe care îl bănuiam că nu este el în spatele postărilor sale (evoluția de la mesajele vechi la cele mai noi era una discrepantă!!!), mi-a spulberat acest gând, convingându-mă că este chiar el.
Mai avea însă ceva; da, ați ghicit, Inteligența Artificială. Bine, dacă mai cream și sentimente la acest ”A.I”, cred că noi oamenii am putea să plecăm pe altă planetă.
Am încercat să fac o mică retrospectivă rece, mai puțin lucidă aș spune, acum la final de 2025, și să constat că, această evoluție progresistă a venit totodată și cu o involuție a spiritului uman și divin, din care noi oamenii ne tragem seva.
Capabili și înzestrați cu sentimente de înaltă trăire, ne-am lăsat atrași mai mult de Pământ și de acum în acolo, tot ce am pierdut din punct de vedere uman și spiritual cu greu va mai putea fi recuperat.
Avem însă o primă oportunitate acum, o dată cu întâmpinarea sărbătorii Crăciunului, care ne va aduce din nou bucuria vieții veșnice, sensul și calea noastră de a fi iubitori de Hristos și viață veșnică.
Adevărul este unul singur, iar singurătatea nu mai există în preajma lui, este doar o alegere a liberului nostru arbitru.
Crăciun fericit!
La mulți ani frumoși!
Ginel Petre
