Rusia transformă, pe zi ce trece, o țară într-o ruină. Nu permite coridoare umanitare, atacă maternități, spitale și civili fără apărare. Șiruri nesfârșite de mame și copii iau drumul pribegiei. Nu știu ce-i așteaptă dincolo de o graniță sau alta, dar știu că așa au o șansă la viață. Sufletul acestor mame este împărțit între copiii lor, a căror viață pe care le-au dat-o o apără cu orice preț și între cei lăsați acasă: soți și fii la război, părinți netransportabili sau, Doamne, morți și neîngropați, închiși într-un frigider. E greu de descris, darămite de trăit…
Noi, ca de obicei, suntem împărțiți: o majoritate care, din punctul de vedere al unora înseamnă „turmă”, cea care crede tot ce se „trâmbițează” la televizor și care sare să-i ajute pe ucraineni, „uitând” de ai noștri care, chipurile, mor de foame, cei care se solidarizează mult prea repede și prea ușor cu ucrainenii, pentru a le oferi un adăpost și o cană cu apă, până la a se afișa cu steagul Ucrainei. O palidă speranță dată acestor năpăstuiți ai sorții, că oamenii care mai sunt oameni nu-i uită, că rezonează cu suferința lor.
Cealaltă categorie din rândurile noastre este cea a așa-zișilor inițiați. Cei convinși că înțeleg adevăratul mers al lumii, care nu se lasă ușor păcăliți, manipulați, că știu tot ce înseamnă relații internaționale, secrete de stat, raporturi de forțe sau sfere de influență. Aceștia nu înțeleg de ce trebuie să te afișezi cu steagul Ucrainei, ceea ce ar echivala, zic ei, cu renunțarea la patria și poporul tău, la pământul pe care te-ai născut.
Dintre acești „inițiați” sunt unii care chiar cred că, totuși, Putin nu este atât de vinovat. Că, de fapt, el – modelul umanității Mileniului III, a fost provocat de către Occident. Precum, în zicala românească: „Îți dă în cap și tot tu ești de vină că ai stat în dreptul parului.” Susținătorii acestei teorii au ca argument „cultura lor generală”. Dar, cultura lor generală nu-i ajută să înțeleagă că Putin folosește astăzi aceeași retorică de pe vremea lui Stalin și anume „Sentimentul Cetății asediate”. Potrivit acesteia, Rusia, de când a apărut ca stat, ar fi fost în permanență, în pericol să fie atacată de toate celelalte țări. Așa că s-a adaptat imediat și a aplicat cel mai „sănătos” principiu, anume „Cea mai bună apărare este atacul”.
Aceeași cultură generală nu-i ajută pe susținătorii lui Putin să înțeleagă că, întotdeauna, în istorie, când Rusia a fost puternică, indiferent cum s-a numit – Imperiu Țarist, Uniunea Sovietică sau Federația Rusă – nouă, românilor, ne-a fost cel mai rău.
Fără a identifica, neapărat, un popor cu conducătorii săi, chiar dacă se spune că un popor are conducătorii pe care-i merită, n-ar fi rău să luăm aminte cum îi caracteriza pe ruși Regele Mihai I: «Am mai spus despre ruși că ei au o credință, o idee fixă cum că sunt un popor mare și au o misiune printre celelalte nații. Deocamdată, văd că susținătorii acestei credințe au adus, oriunde au pus piciorul, ruină. Politica tradițională a rușilor a fost aceea de acaparare. Când vor să te jefuiască, întâi te asociază la o acțiune pe picior de egalitate și, după victorie, te dau la o parte și se așază în locul tău. Iar dacă se retrag nu o fac niciodată cu mâna goală. De exemplu, toată lumea cunoaște faptele de arme ale românilor de la 1877. Dar rușii vorbesc despre „războiul lor cu Imperiu Otoman”. După victoria comună, ei i-au tratat pe români nu ca aliați, i-au tratat ca pe niște învinși. Dar, dacă lucrurile ar fi decurs normal, am fi stabilit cu alte argumente forma granițelor noastre. Rușii nu-și cer niciodată iertare, nici când îi prinzi cu mitraliera în brațe. Aruncă vina pe victimă și o vorbesc de rău, până când, ori îi lași în plata Domnului, ori începi să-i crezi. Dar, dacă ridici numai la un colț pătura, vezi acolo milioane și milioane de cadavre. Rusia nu a intervenit niciodată în problemele altor popoare, decât într-un singur fel pe care-l știe toată lumea. Oriunde au pus un pas, nu l-au mai scos de acolo, decât cu mari eforturi, cu tratative nesfârșite și, de multe ori, cu sânge.»
Elena Sîrghie
