Dacă aș avea ca temă „pentru acasă” „Biografia ideilor profesorului, actorului și realizatorului TV, Remus Alexandru Iordache”, aș zăbovi apriori asupra formației sale teologice, cea care asigură soliditatea și baza infrastructurii sale intelectuale plurivalente. O infrastructură intelectuală rafinată prin studii de teologie, jurnalism, filosofie, actorie, artele spectacolului, regie de teatru și film, consiliere spirituală etc.
Într-o lume a (in)culturii, în care unduiește deșertul monoton și surd al „platitudinii de plăcintărie”, cum ar spune pribeagul nostru Panait Istrati, timp în care vidul intelectual dansează în voie pe meleagurile noastre sudice și nu numai, într-un primat spiritual propriu, Remus Alexandru Iordache își permite să jongleze cu ideile îndumnezeirii neamului românesc, cu conceptele metafizice coborâtoare din Gide, Freud, Mircea Vulcănescu, Constantin Rădulescu Motru, Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, dar și cu lumea ideilor contemporane, din care exclude așa-zisul progresism, precum și teoriile „politicaly correct”, cele care ne întorc la barbarismul strident al marxism-leninismului…
Cititor pasionat al profetismului național și cultural din epoca lui Nicolae Iorga și, apoi, al gândirismului interbelic, urmat de curentele moderne, politice sau literare (neomodernism, simbolism, realism, suprarealism, impresionism, iluminism, post-modernism etc.), Remus Alexandru Iordache știe ce spune și spune ce știe, fără menajamente, în pofida faptului că generația sa, ca și a noastră, a celor mai în vârstă, este una absolut șantajată politic și sacrificată culturalicește.
În România, ca și în județul lui Pan. M. Vizirescu, ca să-l amintesc aici și pe ultimul gândirist român, digul Culturii naționale a fost rupt, aceasta ducându-se, pentru o lungă perioadă de timp, pe Apa Sâmbetei… Iordache este un intelectual, ușor trecut de prima tinerețe, care se salvează prin cultură, știind cu preciziune de ceasornic că actuala așa-zisă democrație post-decembristă este una provizorie, atât timp cât ne conduc semi-sfertodocții, serviciile secrete, precum și fiii foștilor securiști și activiști PCR, iar libertatea fără cultură este absolut iluzorie…
Și ca să nu fie dezordine și haos în ideile mele, reiterez acum o scenetă care s-a petrecut în Slatina, în anul 1996. Veniseră, la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu”, la invitația regretatului doctor în istorie, Paul Matiu, câțiva tineri teologi de la Facultatea de Teologie din București. Ei ne-au prezentat atunci un volum de „Oceanografie ortodoxă” și ne-au vorbit, în general, despre virtuțile credinței în Dumnezeu. Era în sală și un scriitor comunist, deci ateu, care le-a spus acelor fețe luminate, pe un ton de activist bolșevic, că el crede în „Evoluționismul” lui Darwin și că „Dumnezeu nu există!”
După un moment de ușoară derută, din grupul oaspeților s-a desprins un tânăr student (asta am aflat-o mai târziu), care, cu un surâs apostolic, i-a răspuns căpcăunului: „Eu cred că acela care crede că se trage din maimuță sigur se trage din maimuță, iar cine crede că este de origine divină sigur este de origine divină…” Imediat, în amfiteatrul Bibliotecii „Ion Minulescu”, s-a așternut o liniște mănăstirească… „Maimuța” a tăcut, oarecum rușinată, înghițându-și replica pe care ar fi vrut să i-o dea tânărului student, căutând, ulterior, să-i devină prieten. Deja, se umanizase…
Dacă aș dori, acum, să plăsmuiesc un silogism, fie el și imperfect, privindu-l pe actorul Remus Alexandru Iordache, aș spune în felul următor: „Toți actorii veritabili sunt de origine divină… Remus Alexandru Iordache este un actor veritabil… În concluzie, Remus Alexandru Iordache desfide „Evoluționismul” lui Darwin…”
Dragi prieteni, la intersecția silogismului cu nefericirea noastră intelectuală slătineană, stă și priveghează, cu atenția mărită, Remus Alexandru Iordache. Felicitări!
Dumitru Sârghie
