A ieftinit cu câțiva bănuți pâinea poporului și a scumpit peste măsură pâinea propriului obraz. Îl domină lăcomia și infamia fericirii personale.
Nu are în suflet niciun atom de sinceritate și de bună credință. Inferioritatea orgolioasă este singura lui sursă de existență.
Pasiunea lui de a minți un popor întreg o resimte ca pe o nevoie… Ca premier, declamă că urăște minciuna, iar ca deputat disprețuiește adevărul.
Se declară inamicul infractorilor, dar îl are ca model pe Adrian Năstase. Hoții lui sunt preferabili în disprețul hoților lui Traian Băsescu.
Este și de partea Europei, dar și împotriva ei. O jignește grosolan pe Angela Merkel, apoi încearcă, precum Motanul încălțat, să-i intre acesteia în grații.
Anunță o remaniere, apoi o anulează cu niște argumente contrare celor pe care le înaintase celor „mulți și proști”, cu puțin timp în urmă.
Nu-i plac gazele de șist, apoi ne recomandă să le consumăm pe pâine la micul dejun.
Ca familist, nu iubește cianura, pretextând că e specialitatea lui Băsescu. Apoi, ca premier, o recomandă românilor. Revine apoi și spune că cianura e bună în viziunea lui, ca premier, iar a doua zi o refuză din nou, ostentativ și populist, ca parlamentar.
Vorbește despre mită, ca fiind exclusiv specialitatea Opoziției, în timp ce partidul lui are semnul mitei pe siglă.
Condamnă incultura Opoziției, după ce a ordonat sigilarea tuturor bibliotecilor din România.
Invocând regionalizarea țării, ne vorbește despre patriotism, jucându-se cu creionul roșu pe harta României, așa cum se jucau odată Molotov și Ribbentrop.
Se „sacrifică” pentru poporul lui, plătindu-și cu miliarde presa proprie, ca să-i apere partidul de furia poporului.
Promovează o lege, apoi refuză s-o semneze, anulându-și propriile raționamente care au stat la baza promovării acelei legi.
Își îndemnă soția ca să se lege în lanțuri, împotriva susținerii proiectului de la Roșia Montană, apoi comandă lanțuri pentru a ține în frâu poporul.
A angrenat o armată întreagă de judecători, miniștri și profesori universitari ca să-l scape de eticheta de plagiator, apoi renunță la titlul de doctor, recunoscând că a furat ca-n codru din munca altora.
Nici nu mai contează cum îl cheamă: el este prototipul pesedistului absolut!
Și în timp ce el tot își dă cu stângul în dreptul, Piața Universității vibrează: „Ridică-te tu, cel care ai refuzat să te naști sclav!”
Dumitru Sârghie
