Ridică-te, e vremea supărării,
Tu, sclavule modern, nemântuit,
Abandonat pe treptele uitării,
Destul ai fost năprasnic vântuit…
Un rai sordid, lipsit de omenie,
Un cuib firav, cu ouă părăsite,
E ora farsei, vremea tragediei,
Umbre piezișe, fețe buhăite.
Muzeu predat ruinelor morale,
Surpată-i dinlăuntru, țara mea,
Câte speranțe înecate-n bale
Au fost ucise-n cuib de cucumea?
Ca lupi și corbi, adoră putregaie
Vătafii zilei, furi ai inocenței,
Când croncăne-n văzduh o uligaie,
Înneguresc cristalul existenței.
Iar Împăratul Roșu, Necuratul,
Încolăcit de șerpi și de erinii,
Are un singur loc, Împielițatul,
Urgent, într-o antologie a rușinii!
Ridică-te din grotă, „Nătăflete”,
Respiră liber, limpede și-apoi,
Tu sclavule, privește pe-ndelete,
Cam câtă țară a rămas în noi…
Dumitru Sârghie – Mitif
