AcasăOpiniiROMÂNI… DAR NU CU INIMA!

ROMÂNI… DAR NU CU INIMA!

Odată, pe când cuvântul mai era cuvânt și la noi în țară, iar pe deasupra mai exista și rușine, cei mai de vază intelectuali ai noștri – indiferent de consecințe – făceau „gard viu” în jurul poporului, încercând să-i reprezinte cât mai bine interesele în fața stăpânirii și să-l apere chiar cu prețul vieții de „tagma jefuitorilor” de orice fel. Caracterele lor, croite pe simțământul înalt al demnității, ne obligă moral să privim cu nostalgie în urmă la nenumăratele personalități de care atât de mult ar avea nevoie și astăzi poporul nostru: Mihai Eminescu, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Dinu Pillat, Constantin Noica, Petre Țuțea, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Lucian Blaga etc. Deși ne-au rămas de la ei înflăcărate scrieri pătrunse de fiorul iubirii de neam, ca venind dealtfel de la niște înalte conștiințe patriotice, din păcate ele nu-și mai găsesc astăzi ecoul scontat în „operele” degradante aparținând unei așa-zise elite intelectuale ale cărei nedemne atitudini „de curteni” se bazează de fapt pe o falsă imagine a propagandei „de la centru”.

costel neacsu 555
Costel Neacșu

O astfel de „operă”, în care excelează limbajul de mahala, exprimat extrem de vulgar și obscen, aparține scriitorului Mircea Cărtărescu, un „editorialist de casă” al  președintelui Băsescu (ambii făcându-și servicii amicale reciproce), dar și un fel de „idol” lăudat deșănțat de renumita „troică” a intelectualilor lui Băsescu: Liiceanu, Pleșu, Patapievici. Ei sunt cei care l-au recomandat prin intermediul Institutului Cultural Român, cu toate că romanele sale cu accente pornografice nu sunt reprezentative pentru cultura creștină a poporului român, la (nici mai mult, nici mai puțin) Premiul Nobel pentru Literatură. Nu l-a luat, din fericire, dar iată ce a declarat laureata, adică Herta Müller, după ce Mircea Cărtărescu a afirmat că nu asculta sub dictatura ceaușistă postul de radio „Europa liberă” și nici nu știa că scriitorii români erau urmăriți de securitate: „Acesta este scriitorul român cel mai cunoscut în străinătate, iar ceea ce spune oglindește o stare de fapt. Ce a vrut el să spună: că a fost apolitic, că nu s-a interesat de nimic… Eu n-am avut stabilitate și, din păcate, în nici o zi n-am știut ce mă aștepta a doua zi”!

Pentru că sigur cititorii noștri vor să știe cum a ajuns să fie cel mai cunoscut român în străinătate acest Cărtărescu, cel care spune în romanul „Orbitor” că „am exersat sodomia”, fiind „recompensat” în 2006 de președintele Băsescu cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, menționez că a fost premiat, tradus și plimbat pe banii statului român printr-un program național al I.C.R. (instituție aflată sub patronajul Președinției României, având la dispoziție un buget de 12.000.000 euro din banii publici)! Să-i „mulțumim” pentru această „performanță tristă” președintelui I.C.R., Horia Roman Patapievici, unul dintre cei mai înverșunați scriitori împotriva românilor și a României probabil pus acolo de regimul Băsescu pentru „meritul istoric” de a fi folosit niște expresii golănești pe care le reproduc cu rușine și cu scuze față de cititori: „România este o fecală”, „românii sunt patibulari”, „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm”, „limba română ar trebui să încetăm să o mai vorbim… sau să o folosim la înjurături” etc.

Dragi cititori! Pot fi oare acești licențiați în „infracțiuni culturale cu papion”, precum și alți impostori în literatură aciuați pe lângă grătarul cu mici al vreunui primar obsedat de propria imagine publică, urmașii marelui Eminescu? Nu, bineînțeles! Și nu sunt pentru că, dacă ar fi fost, nu ar fi acceptat prin scrierile lor, de un sfert de secol, „spectacolul” sărăcirii populației prin corupția generalizată și nici nu ar fi considerat că mai importante sunt fondurile Phare și Sappard decât genocidul spiritual la care asistăm cu pasivitate!

Măcar acum, în ultimul ceas, toți intelectualii României să iasă din anonimatul social în care s-au condamnat singuri sau au fost constrânși, să-și aducă aminte de moștenirea culturală pe care o vor lăsa copiilor copiilor lor și să respingă pe față încercarea de se fura bogăția spirituală a neamului nostru creștinesc – realizată prin lobby-ul unor organisme externe pe lângă unele unelte din interiorul țării aflate la conducere!

Altfel, vom fi cu toții complici la introducerea unor anomalii constituționale sub pretextul formării unor diviziuni teritoriale menite, în fond să ne anuleze „camuflat” identitatea națională… Sus inima, români!

Costel Neacșu, consilier parlamentar

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.

1 COMENTARIU

  1. Domnule Neacsu, aveti mare dreptate.acesti caini,au muscat si mai musca acest neam ,partasi fiind la pierderea culturi neamului ,acestia si altii ca ei ce se gudura pe linga vremelnicii lor si scumpi conducatori ,trebuie tratati tot asa cum trateaya ei poporul din care spune ca se trag,

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments