De-a lungul istoriei, oropsitul nostru popor român s-a aflat mereu în sfera de interese a marilor puteri (nu de prietenie, căci așa ceva nu există în limbajul diplomatic internațional), a căror atitudine a fost mai întotdeauna lipsită de gentilețe. Așa a fost în trecut, așa este și acum. Mai grav este însă că, în ultima vreme, în țara noastră sunt atât de puțini oameni de stat capabili să apere cu fermitate demnitatea națională, fără să ne trădeze sub aparențe legale și morale! Mai exact, indiferent că este vorba de S.U.A. sau de Rusia, unii reprezentanți ai noștri se ploconesc (într-un mod condamnabil) de parcă am fi o colonie în care slugărnicia este totuna cu onoarea!
S-or fi răsturnat ele valorile, cam peste tot, dar nu chiar într-atât să ne facem că nu observăm cum munca românilor este speculată financiar și militar de S.U.A, prin F.M.I. și N.A.T.O, două „instrumente” de „dominație modernă”, despre care marele artist Gheorghe Zamfir afirma, mai deunăzi, că sunt „cele mai mari cacealmale politice”, dar și de Rusia (aceasta deține ilegal Tezaurul Românei, în valoare de aproape trei miliarde de dolari), de altfel refractară față de noi , atât prin furtul Basarabiei, cât și prin usturătoarea impunere de a-i plăti imense despăgubiri de război în perioada postbelică.
Datele acestea ale istorie, mai vechi sau mai noi, ne arată destul de clar cam ce fel de raporturi există între mai marii lumii și țara noastră cea mică, dar mare pe harta lui Dumnezeu! Căci noi știm, ca și Regele David al antichității, că ajutorul nu vine nici de la Răsărit, nici de la Apus, ci ne vine doar de la Dumnezeu. Și ne va veni dacă, înainte de a le strânge diplomatic palma mai marilor planetei, politicienii noștri ar fi credincioși, serioși, cu gândul de a-și purta crucea misiunii lor sfinte în legământul cu poporul și nu să se uite resemnați cum țara rânduită a o cârmui se scufundă lent, ca vasul Titanic, pe fond de muzică veselă…
de Costel NEACȘU
