Un guvern de figuri reciclate
România trăiește o tragedie politică pe fundalul unei guvernări stagnante, dominate de figuri reciclate precum Alexandru Rafila, Sorin Grindeanu, Natalia Intotero, Angel Tîlvăr, Sebastian Burduja sau Boloș la Fonduri Europene, care pare, mai degrabă, un contabil de CAP. În loc să aducă lideri noi, cu viziune, partidele mari – PSD, PNL, UDMR – refuză să schimbe status quo-ul, oferind portofolii-cheie acelorași oameni care au demonstrat deja limitele lor.
De deasupra, însă, situația devine și mai absurdă: premierul Marcel Ciolacu, al cărui parcurs educațional rămâne o mare necunoscută, în absența unei diplome de bacalaureat validată, conduce acest guvern. Cum poate o asemenea conducere să inspire încredere sau să gestioneze reformele complexe pe care România le așteaptă?
Criza din sănătate, infrastructura dezastruoasă, cultura tratată cu indiferență și gestionarea ineficientă a energiei sunt doar câteva exemple ale modului în care România se scufundă, condusă de lideri incompetenți. La Interne, Cătălin Predoiu continuă să fie simbolul unui minister blocat în proiecte nerealizate și lipsit de reformele necesare pentru a garanta siguranța cetățenilor.
Candidați care pavează calea extremismului
Candidatura lui Crin Antonescu, revenit pe scena politică după o lungă absență, pare mai degrabă o alegere simbolică decât una strategică. În lipsa unei viziuni clare și a unui mesaj consistent, el riscă să paveze drumul unui candidat extremist, fie George Simion, fie un potențial Călin Georgescovici.
USR, în schimb, joacă prost: lipsa unei strategii unitare și conflictul dintre Clotilde Armand și posibila candidatură a lui Allen Coliban arată o dezorganizare care îndepărtează votanții de centru. Înghețată în proiect, candidatul lor, Elena Lasconi, nu va face decât să fragmenteze voturile opoziției, în timp ce extremismul capătă avânt.
România sub lupa cancelariilor europene
Cancelariile europene urmăresc cu îngrijorare criza politică din România. Liderii de la Bruxelles, Berlin și Paris sunt dezamăgiți de incapacitatea clasei politice românești de a oferi stabilitate și de a implementa reforme esențiale. Suspendarea aderării la Schengen și stagnarea în absorbția fondurilor europene reflectă direct lipsa de încredere a Europei în actualii lideri români.
Mai grav, perpetuarea unui sistem de guvernare bazat pe loialitate politică, nu pe competență, alimentează teama că România ar putea deveni un focar de instabilitate regională. Această percepție, în combinație cu ascensiunea extremismului, ridică semne de întrebare serioase asupra viitorului european al țării.
Adio, Europa?
În acest context, România riscă să intre într-un lung con de umbră, să se izoleze și să piardă încrederea aliaților săi occidentali. Reformele urgente – în justiție, sănătate, infrastructură și educație – sunt blocate de un sistem politic paralizat de interese de grup și lipsă de viziune.
Schimbarea nu poate veni decât printr-o implicare activă a cetățenilor, o presiune constantă asupra partidelor și o respingere a extremismului în toate formele sale. Altfel, vorbele lui I.D. Sîrbu – „Adio, Europa!” – riscă să devină o profeție sumbră, nu doar un avertisment literar.
Dumitru Sîrghie-Mitif
