Rușine tuturor instituțiilor de stat din România care calcă în picioare jertfa înaintașilor noștri, a celor care au murit pentru NEAMUL ROMÂNESC!

Recent, redacția ziarului „Linia Întâi” a fost vizitată de doamna POPESCU I. VASILICA, din orașul Potcoava, jud. Olt. Bătrâna și distinsa doamnă, economist de profesie și fost director de bancă, cu lacrimi în ochi, având în vedere și problemele sale medicale, ne aduce la cunoștință și, prin noi, informează și opinia publică, faptul că, deși are dreptul stabilit prin Legea IOVR, care spune că și copiii militarilor români morți sau dispăruți în Al Doilea Război Mondial, trebuie să primească indemnizație de urmaș, instituțiile statului român responsabile în acest sens, o plimbă de la Ana la Caiafa, respingându-i aprioric orice cerere, dar și opunându-se să-i pună la dispoziție o serie de documente de arhivă, prin care petenta ar putea să-și demonstreze pe deplin calitatea cerută de lege.

În fapt, tatăl său, SOARE M. ION, soțul mamei sale, SOARE IOANA, născut la data de 18 februarie 1916, în localitatea Izvoarele, satul Gugușa, Raionul Slatina, a dispărut, în cel de-Al Doilea Război Mondial, ucis fiind în lagărele din URSS, situație clarificată cu martori întorși de pe front, de către instanțele judecătorești ale vremii.  Că au existat, la vremea respectivă dovezi incontestabile în acest sens, că tatăl doamnei POPESCU I. VASILICA a fost rănit, de trei ori, în războiul anticomunist, împotriva Uniunii Sovietice, stau drept dovadă decorația primită de acesta, pentru faptele lui de eroism, mărturiile în timp ale foștilor săi camarazi, scăpați teferi și reîntorși de pe front, privind anul 1941, luna noiembrie, contingentul 193, dar și faptul că mama sa, SOARE IOANA, născută tot la Izvoarele, în ziua de 31 octombrie 1913, a primit pensie de război, după 1941, până în 1966, de la CNPP Olt și, apoi, până în anul 1986, de la CNPP Mehedinți, revenind la Olt, până în ziua de 26 februarie 1989, zi în care a plecat la stele.

Este adevărat că POPESCU I. VASILICA  nu a reușit să probeze, în totalitate, acum în contemporaneitate, negru pe alb, situația de război a tatălui său (deși, cum ați constatat, stimați cititori, din cele scrise până aici, înșiși comuniștii i-o recunoscuse, acordându-i soției sale pensie de veteran de război, dovedită de fiica sa cu anumite documente, cupoane etc.), însă, așa cum susține dna Popescu I. Vasilica toate adresele făcute la CNPP Olt, CNPP Mehedinți, Prefectura Olt, U.M. 0245 Pitești (unde se află arhiva militară privind situația tatălui său), Primăria Izvoarele, alte instituții îndrituite, s-au izbit de zidul unui răspuns năucitor. „Nu există niciun document privindu-l pe tatăl dumneavoastră!” Ba, mai mult, anumiți funcționari ai Primăriei comunei Izvoarele au susținut că unele documente civile au fost arse cu ocazia răscoalei țăranilor din comună, în anul 1962, împotriva colectivizării forțate.

Nici măcar numele lui SOARE M. ION, înscris pe Monumentul eroilor de la Izvoarele, căzuți în luptă, pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, nu are vreo semnificație pentru funcționarismul nostru politic postdecembrist, care ține tot de o mentalitate comunistă, ce încalcă drepturile elementare ale cetățenilor români.

E posibil, oameni buni, ca acești slujbași ai nedreptății democrației noastre originale să spună, într-o zi, că  părinții doamnei POPESCU I. VASILICA nici n-au existat și că există doar în imaginația ei, și că ea însăși, cu toți urmașii părinților ei, sunt doar o născocire a hazardului urmașilor foștilor deținuți politici, ai veteranilor de război, ai celor care și-au lăsat oasele la Stalingrad sau aiurea, în lupta cu fiara roșie de la Răsărit, care, iată, a renăscut, amenințând, din nou, pacea lumii.

Rușine tuturor instituțiilor de stat din România care nesocotesc jertfa înaintașilor noștri ce au murit pentru NEAMUL ROMÂNESC!

Dumitru SÎRGHIE