Print this Post


    Salve, Magister! ARTA DE A FI BUNIC

    Motto: „Țara noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniți; ei îi trebuiesc… bătrâni tineri” (Tudor Arghezi)

    Fenomenul tehnologiei digitale a prins proporții uriașe și a adus cu sine o serie de schimbări pozitive precum comunicarea facilă, resurse pentru educație și învățare, aplicații care să ne facă viața mai ușoară – Google, aplicații pentru gătit, sport, muzică etc. Tehnologia evoluează într-un ritm alert. În ultimii ani, am fost martorii multor schimbări dramatice. Toate ne-au arătat cum domenii întregi de activitate s-au transformat aproape peste noapte, în urma contactului cu internetul, cu „noutatea” ultimelor câteva decenii. (vezi „lucratul de acasă”, în timpul pandemiei).

    Dar noutățile sunt abia la început. Multe aspecte cruciale ale vieții actuale se vor schimba dramatic în viitorii ani. Însă, avantajele unei lumi inteligente sunt mult mai mari: reducerea consumului de resurse materiale și energie, scăderea poluării, creșterea eficienței sistemelor de transport, de producție, toate având un rol benefic asupra vieții cotidiene. Întreaga viață angajează părinții în îndatoriri profesionale, din care cauză nu se pot ocupa de copii și-i lasă în grija bunicilor. În acest context social, bunicii rămân, în continuare, factorii principali ai educației în familie, pentru sugari, prima și a doua copilărie și în unele cazuri și în anii adolescenței. Majoritatea absolută a bunicilor fac educația copiilor așa cum îi dirijează bunul-simț și instinctul.

    Prof. Dumitru C. Nica, Slatina

    Prof. Dumitru C. Nica, Slatina

    A fi bunic nu este o problemă de vârstă, cadru, ci mai degrabă o stare psihico-socială complexă, cu rosturi precise în procesul educației din familie; ea se manifestă felurit, după individ, după vârstă, stagiu și sexe. Deși științele psiho-pedagogice au progresat cu pași gigantici în domeniul educației copiilor; deși se caută mereu modalități și tehnici noi în procesul de predare-învățare; deși trăim astăzi într-o epocă a progresului rapid al tehnologiei, educația în familie a fost mai puțin tratată. Avem o psihologie a copilului și adolescentului, a tinereții și a maturității, ba chiar și o psihologie a bătrânilor, dar nu s-a insistat prea mult asupra psihologiei bunicilor, a relațiilor ce se statornicesc între aceștia și nepoții lor.

    În vremea noastră – a erei digitalizate – majoritatea familiilor sunt puțin numeroase. În cuibul cald al vetrei zburdă câte unul sau doi copii, rareori trei. Cum ar fi supraviețuit oare neamul nostru prin furtunile trecutului, dacă în casa părintească n-ar fi „roit” copiii ca din stupul de albine? Și pe atunci piereau mulți decimați de boli, foamete și războaie necurmate – dar rămâneau destui ca să ducă mai departe rostul nostru, pe firul istoriei.

    Bunicii erau cei care le spuneau povești copiilor. Cocoțați în capul patului, înainte de culcare, copiii așteptau cu sufletul la gură următoarea aventură care să-i poarte în lumi necunoscute, fantastice, unde binele și răul, frumosul și urâtul se duelează în permanență. Acum trăim timpuri care ne pun mai ușor în legătură, dar care ne și separă. Bunicii nu mai sunt aproape, pentru că părinții s-au mutat în alt oraș sau chiar în altă țară. O veche vorbă spune: „Cine nu are bătrâni să-și cumpere”. Experiența de viață, precum și poveștile lor inedite sunt elemente care armonizează și completează educația copiilor.

    Trăim vremuri interesante, în care bunicii sunt ajutați de nepoți să fie la curent cu noile mijloace de comunicare în care aceeași bunici reușesc să-i smulgă pe copii din fața ecranelor și să-i cucerească în continuare cu povești. Copiii de astăzi cresc într-o eră digitală în schimbare rapidă care este cu mult diferită de cea a părinților și bunicilor noștri. Dintre persoanele care sunt prezente în jurul nostru și alături de copii, bunicii sunt adesea o alegere foarte agreată de către părinți, fie pentru a-i lăsa pe copii în grija lor, fie pentru a le încredința o parte din educația copilului sau a le cere sfatul. Bunicii și copiii fac parte din generații diferite. Adesea această distanțare conduce la conflicte și la atitudini contradictorii cu privire la creșterea și educarea copilului. Bunicii sunt cei care asigură continuitatea spirituală a familiei, transmițând tot ceea ce înseamnă valori ale familiei și conservând specificul în ciuda schimbărilor ce apar de la generație la generație.

    Copilăria – zestrea de minuni a vieții – e unică și ireversibilă. E o treaptă pe care se formează cetățenii responsabili de mâine. Aceasta nu trebuie uitat. Sunt cunoscute vârstele copilăriei și adolescenței, prin care, trecând și învățând, se conturează încet, dar sigur, personalitatea schimbului nostru de mâine. S-ar putea spune că fiecare vârstă își are viața sa proprie într-o continuă mișcare și transformare. Etapa care vine să zămislească, ca o sămânță în germinație, în sânul celei precedente, așteptând să-și ocupe locul la timpul potrivit. Astfel, sufletul infantil se dezvoltă ca trunchiul unui arbore, în formă și adâncime, cu încâlcite meandre ce ascund nebănuite taine și posibilități. Ei sunt „corola de minuni a lumii”.

    Bunici de toate vârstele, să ne aplecăm cu atenție, cu sinceritate și dăruire spre această „corolă de minuni”! În sufletele imaculate ale nepoților se găsește lumea de mâine. Copiii nu sunt la naștere nici buni nici răi, ci doar cu predispoziții spre calități formative și manifestări negative. Unii sunt mai înzestrați cu darurile alese, n-au deprinderea muncii și fără această deprindere capitală, tânărul de mâine va fi o ființă ștearsă, fără șanse de reușită în viață.

    Dezvoltarea capacităților și talentelor lor sunt determinate de mediul în care cresc. Sunt slabi la naștere? Să-i ajutăm, să le întindem mâna ocrotitoare și să-i ferim de rău, orientându-i și întărindu-i în formarea lor sănătoasă. Copilul are nevoie de iubire și înțelegere .Copilăria e edenul vieții care, odată pierdut, rămâne un vis. Amintește-ți, bunicule tânăr sau bunicule albit de ani, de raiul copilăriei tale și încearcă să-l asiguri și nepoților tăi, cu aceeași artă. Când copilul râde și se joacă, bucură-te! Râsul lui cristalin te va molipsi de tinerețe și vei trăi din plin senzația întâlnirii cu propria-ți copilărie.

    Prof. Dumitru C. Nica, Slatina

    Permanent link to this article: https://linia1.ro/salve-magister-arta-de-a-fi-bunic/

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *