Astăzi, când costul vieții a atins cote foarte înalte, când solicitările în învățământ s-au multiplicat, iar securitatea cadrului didactic este din ce în ce mai firavă, când întreaga societate românească reclamă o nouă calitate în învățământ și criterii de performanță, este stringent necesar ca, pe lângă elaborarea de acte normative privind organizarea modernă, pe lângă investițiile făcute în infrastructură și pe lângă derularea unei multitudini de programe de eficientizare a activității în învățământ, să se inițieze acțiuni în vederea asigurării unor condiții superioare de viață și de activitate a cadrelor didactice, în lipsa cărora este clar că cea mai mare parte a personalului înalt calificat va părăsi învățământul pentru alte domenii și pentru alte țări cu oferte net avantajoase.
Dar cine să aducă Respectul pentru personalul didactic la înălțimea la care a fost odată? Guvernanții? Nici gând. Politicienii? Nici atât. Atunci cine? Răspunsul este categoric: NOI. Cum?
Există un principiu în psiho-pedagogie ce ne învață că în orice acțiune percepută ca fiind eminamente negativă există întotdeauna și un aspect pozitiv (Vă aduceți aminte, stimați colegi, de cuvintele profesorilor noștri de psiho-pedagogie: orice copil, oricât de rău ar fi, are ceva bun în personalitatea lui?), important este să știi să îl găsești, apoi să îl și „speculezi” în activitatea ta ca dascăl.
Cam la fel stau lucrurile, după părerea mea și cu învățământul românesc. Suntem convinși cu toții că lucrurile, astăzi, nu se îndreaptă într-o direcție bună. Știm, de asemenea cu toții că toată lumea știe acest lucru: de la cel mai modest (din punct de vedere intelectual, desigur) părinte și până la ultimul elev, trecând, evident, prin întreaga masă de populație a țării.
Cu toate astea, noi, cadrele didactice, ne tot plângem: că avem salariile prea mici (adevărat, dar fapt cunoscut de toată lumea la angajare), că nu mai există o coerență între curriculum, programe, manuale (principiul banilor fiind cel care primează, evident), că suntem sufocați de hârtii și hârtiuțe pe care suntem anunțați azi că trebuie să fie gata… ieri (discutam zilele trecute cu un director de liceu care spunea că nu poate răspunde la toate aceste „hârțogării” ca și cum cei din Minister și Inspectorat numai asta ar avea de făcut), concursuri și proiecte la care, chipurile, trebuie să participăm dar ele nu se desfășoară, în fapt, decât pe hârtie, sau concursuri ca să te prezinți, ca să spui că te-ai prezentat, că de reușit a reușit cine trebuie etc. etc.
Toate cele de mai sus sunt aspecte negative, minusuri în învățământ . La toate acestea și multe altele se adaugă și mass-media, în special televiziunea, a cărei putere de manipulare este cunoscută, care nu ne ajută nici ea deloc, deoarece morbidul și senzaționalul (dar nu și cel pozitiv) fac audiență. Tot ce se află în învățământul românesc este negativ, ca și cum cadrele didactice nu ar face nimic bun. Rar aflăm de la televizor o știre precum că niște elevi români au fost acceptați la mari universități din lume, că la o anumită școală există un grup de profesori și elevi care realizează o revistă de excepție sau că un profesor consilier psiho-pedagogic a organizat un grup mare de voluntari ce se ocupă, de copiii cu dizabilități etc. Acestea și multe altele sunt aspecte pozitive, plusuri. Pozitive, minunate, dar neștiute de marele public. A cui este vina? Ei bine, cu regret trebuie să spun că este doar a noastră, a tuturor cadrelor didactice, a fiecăruia dintre noi.
Dacă nu putem să-i facem pe mai-marii noștri să ne asculte, dacă nu putem modifica programe școlare (deși acest lucru ar fi posibil și unii au și făcut-o, dacă ne-am auzi mai tare și dacă am solicita sindicatelor să ne susțină nu doar în ceea ce privește salarizarea), putem modifica percepția actuală a oamenilor față de dascăl, acel OM destinat să modeleze personalități, să orienteze destine, îi putem apropia pe părinți de școală, pentru că doar lucrând în echipă vom reuși. Putem face toate astea. Și mai putem face ceva: putem scrie articole și putem chema televiziunea atunci când avem ceva deosebit de arătat lumii. Este adevărat că televiziunea ne manipulează, dar și noi o putem folosi. Se fac multe lucruri frumoase în toate școlile. Nu cred că există școală din această țară în care să nu se întâmple ceva bun. Iar acel ceva trebuie adus la cunoștința oamenilor. Părinții, în primul rând, trebuie să afle și, astfel să își schimbe viziunea actuală asupra dascălului și a școlii, în general.
Este drept că lipsa exigenței la examene și abundența necontrolată de facultăți particulare unde intră absolut oricine și-a luat bacalaureatul îi face atât pe elevi, cât și pe părinți să aibă o anumită atitudine de indiferență față de școală.
Cu toate acestea, însă, atunci când sunt motivați și implicați în activități școlare și extrașcolare, atât părinții, cât și elevii răspund din plin solicitărilor. Dorința omului de a se afirma, de a lăsa ceva în urmă este foarte puternică.
Opinia publică se poate schimba. Nu peste noapte, evident, dar printr-un efort comun și susținut al nostru, al tuturor celor implicați în procesul educațional, putem transforma minusul în plus, negativul în pozitiv.
Prof. D.C. NICA, SLATINA
