AcasăOra SatuluiSatul românesc – rândunici și rachete

Satul românesc – rândunici și rachete

(Aspectele prezentate sunt trăite la începutul acestei primăveri într-un sat aflat în zona șesului spectaculos din Câmpia Boianului).

Ce mai este zborul rândunicilor, săgeți ale văzduhului,  astăzi?

Cine mai privește în liniște aceste minunății ale naturii?

În unele locuri (și sunt din ce în ce mai multe), spectacolul zborului lor a rămas fără spectatori. Nu cunosc în copilăria repede dusă, așa cum grabnic trece pentru toți oamenii, vietate mai așteptată și mai respectată de țăranii pălmași de odinioară din satele care atunci „gemeau de lume.” Amurgul a devenit suspect de liniștit acum în zonele rurale mai izolate din Câmpia Boianului și diminețile la fel, iar păunii nu mai cântă în deal să răscolească aerul lăsatului de seară într-un trist mesaj al trecerii prea iute spre înflăcăratul vest.

Și rândunicile veneau în stoluri mari și căutau într-o hărmălaie de nedescris locuri pentru cuib sub strașinile caselor de paiantă sau de chirpici.

Ulițele erau pline de zborul lor razant „la firul prafului” înmuiat de ploile adevărate ale primăverilor de atunci. Strânse ca un șirag de mărgele pe firele „parilor de curent”, înviorau și însoțeau cu cântecul lor, în diminețile de primăvară târzie, mulțimea de țărani care umplea ulițele satelor în deplasarea spre fermele C.A.P.-ului.

Soarele acestui început de primăvară ademenește bătrânii de la sate să iasă „la poartă”, pe bănci. Parcă sunt mai vioi și caută în dreapta sau în stânga o persoană cu care să mai schimbe o vorbă despre „te miri ce”… Cei tineri, rareori, trec pe asfalt în trombă cu mașinile (nu mai au timp să dea măcar bună ziua, având treburi urgente de rezolvat).

Și totuși, bătrânele dintr-un alt timp mai comunică și mai pun la cale țara și evenimentele auzite și văzute la televizor, transmise de  jurnaliști prăpăstioși și ahtiați după rating:

,,Am vorbit pe bancă cu vecina. După o lună, cred, a ieșit și ea la poartă, acum că a dat soarele.  Mi-a spus că s-ar putea să vină rachetele alea ale rușilor și pe aici, pe la noi,  dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva, nu știa ce, dar așa zic cei de la televizor. A auzit ea că aproape de Caracal au   americanii ceva și noi suntem pe direcția lor (a rachetelor). M-am speriat rău de tot”, mi-a zis vecina, că, uite, dacă ajunge pe aici vre’una? ,,N’ajung ele la noi, i-am zis, așa ca s-o mai liniștesc, ele doar vor trece și se duc unde au treabă, în alte părți”.

Zicea că are livadă cu pomi plantați de anul trecut și grădină cu răzoare frumoase, cu de toate și că a muncit la ele multe zile. Le ducea grija, de, ca fiecare! Am întrebat-o, să mai schimb vorba, dacă au venit rândunicile și mi-a spus că nu și anul trecut nu au făcut cuib la ea, ca și la mine. Spunea că a vorbit cu cineva de la marginea satului care venea de la pâine din sat și omul și-a dat cu părerea: „Păi, leliță, știi ceva să spui un lucru, rândunicile își au și ele mersul lor. Nu trag oriunde și oricum. Le trebuie niște condiții, adică, una la mână, au nevoie de «noroi» să-și facă cuib și acum de unde să-l ia, dacă ne-am modernizat și, doi la mână, ele trag la casele unde e lume. Când eram mulți prin curte și ieșeam dimineața din casă, le simțeam zborul pe lângă obraz… Făceau cuibul exact deasupra ușii de la intrarea în casă și casele, știi și tu, nu erau așa mari ca acum.”

Cei de la sate se pare că nu prea mai vorbesc în primăvara anului 2022 despre rândunici, ci despre  rachetele „ăluia… cum l-o chema”.

Radian Vasile

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments