Într-o lume tot mai uniformizată, unde globalismul pare să netezească specificul cultural al națiunilor, literatura rămâne ultima fortăreață a identității. De Ziua Mondială a Scriitorilor, omagiem pe cei care, prin cuvânt, păstrează și îmbogățesc spiritul românesc, ancorându-l în universalitate fără a-i dilua esența.
Astăzi, România literară își poartă scriitorii ca pe niște lumini vii într-o lume care, adesea, își neagă propriile repere. Poeți, prozatori, eseiști, dramaturgi – cu toții lucrează, cu febrilitate sau în tăcere, la o operă ce poate părea periferică pe harta literaturii globale, dar care este, în fapt, o zonă de rezistență a autenticului. Dacă ieri identitatea literară a fost amenințată de cenzură, astăzi ea este pusă la încercare de o altă provocare: absorbția într-o masă lipsită de rădăcini.
Scriitorii noștri actuali sunt fiii și fiicele unei literaturi care, de la Cantemir la Eliade, de la Eminescu la Nichita, a navigat mereu între tradiție și modernitate. În proza de azi, Cristian Fulaș, Florin Irimia, Bogdan-Alexandru Stănescu sau Lavinia Braniște redesenează traume personale și colective în contexte ce nu mai sunt pur românești, ci europene. În poezie, lirica unor Ruxandra Cesereanu, Claudiu Komartin, Nora Iuga sau Robert Șerban respiră un aer deopotrivă balcanic și universal. În critica literară, o nouă generație încearcă să regândească literatura, dincolo de mode și compromisuri.
Dar ce înseamnă să fii scriitor român azi, într-un veac care uniformizează limbajele și reduce literatura la simplă marfă? Este o luptă pe două fronturi: pe de o parte, păstrarea unei voci distincte într-o lume a traducerilor „de succes”, pe de alta, menținerea unui dialog fertil cu literatura internațională. Nu este nici bine, nici rău – este doar o nouă etapă, iar scriitorii autentici nu au fost niciodată în siguranță în fața spiritului vremurilor.
Dacă globalismul încearcă să dizolve particularul, scriitorii români de azi trebuie să fie punți, nu umbre. Literatura noastră nu trebuie să se predea, ci să respire în propriul său ritm, să își apere verticalitatea, să își continue drumul, așa cum a făcut-o întotdeauna: prin rezistență și printr-o căutare neobosită a adevărului artistic.
De Ziua Mondială a Scriitorilor, îi celebrăm pe cei care continuă să scrie în românește, pentru români și pentru lume. Literatura română nu e doar o filă într-un catalog global – este un univers viu, care trebuie citit, apărat și transmis mai departe.
Dumitru Sîrghie
