Domnule Deputat,
Cultura unui popor coincide cu nașterea istoriei sale și este una dintre virtuțile cele mai importante ale acestuia. Dacă înainte de Decembrie 1989, marea cultură a României s-a aflat sub dictatura „secerii și ciocanului”, astăzi, din păcate spiritualitatea românească se află în proximitatea dictaturii mediocrității. Ultimele trei decenii au prefigurat amploarea unei imposturi, la vârful Culturii românești, așa cum nu a existat decât în comunism, atunci când culturnicii de ieri, mulți dintre ei rămași și azi în fruntea bucatelor, stăteau în genunchi în fața Suzanei Gâdea, asigurând-o de măreția proletcultismului și a realismului socialist din epocă.
Prima întrebare pe care v-o adresăm, d-le deputat, este aceasta: cât își mai permite Guvernul liberal să asiste la surplusul oamenilor de nimic care se află la conducerea Culturii românești? Am făcut recent un sondaj pe străzile Slatinei și, din treizeci de Slătineni, doar doi au știut cine e ministrul Culturii, acest no name, Gheorghiu, care parcă a dispărut în neant de câteva luni bune de zile. Dacă mai adăugăm și agramatismele cu care a „îmbogățit” limba română, nu putem spune decât că PNL repetă istoria pesedistă, aceea de a promova la cultură indivizi care siluiesc limba română, oameni care, în mod normal ar trebui să dea ora exactă a fantasticei culturi românești.
Poate unii colegi de-ai dumneavoastră îmi vor răspunde disprețuitor: „Ce dracu’ mai vrea și ăsta? De cultură ne arde nouă acum, când se moare pe capete de Covid?”. Răspund la această aroganță cu un citat care circulă pe rețelele de socializare, un citat semnificativ, demn de reținut:
„Când ministrul Finanțelor îi aduce premierului Regatului Unit în Al Doilea Război Mondial, Winston Churchill, să semneze bugetul, acesta întreabă: dar unde sunt banii pentru cultură? Ministrul Finanțelor răspunde: Păi, e război, nu avem bani pentru cultură. Atunci, Churchill ripostează: Dacă nu avem nevoie de cultură, atunci pentru ce mai luptăm?”
Cu respectul cuvenit, d-le deputat, vă mai întreb: noi pentru ce mai luptăm, dacă sub aspect cultural România este mai jos de genunchiul broaștei? Când am fost la Strasbourg, i-am pus această întrebare și prietenului dvs. Rareș Bogdan. N-a avut un răspuns. A lăsat privirea în jos, jenat, promițându-mi că, odată cu câștigarea alegerilor parlamentare, dreapta românească va rezolva și problema culturii. Ea putea fi rezolvată până acum, fie și parțial, dacă Guvernul Orban ar fi pus acolo sus oameni de carte, instruiți intelectual și patrioți. N-a făcut-o și suferim cu toții, așa cum suferă și cultura județului Olt, una dintre cele mai fascinante culturi ale României.
D-voastră personal, domnule deputat, în ultimii ani, ați promovat multe proiecte pentru salvarea culturii românești, în general, pentru salvarea și deparazitarea de impostori a Televiziunii Naționale și a Radioului, ați salvat o mare parte a literaturii clasice românești, promovând un proiect de tipărire a operelor marilor scriitori români, fapt apreciat de intelectualitatea românească adevărată și inclusiv de mari oameni de carte, precum Eugen Simion, istoricii literari Nicolae Scurtu, Valeriu Râpeanu și mulți alții.
Faceți, d-le deputat, proiecte culturale și pentru județul nostru, județul care a dat României și universalității nume de rezonanță. Recent, ați fost inițiatorul Legii privind „Combaterea buruienii ambrozia” (proiect necesar), dar oare colegii dvs., liberalii de la Olt, știu că Slatina a avut un scriitor remarcabil, Demetru Iordana, anticomunist, care a fost călcat de o furgonetă, pe trecerea de pietoni, la ordinul Securității, un scriitor care a lăsat posterității romanul „Fata doctorului Ambrozie?”
Au auzit colegii dvs., de partid din Olt, cei care se ocupă de cultură, de oltenii noștri: de Barbu Paris Mumuleanu, de George Poboran, de Eugen Ionescu, de Petre Pandrea, de Mihail Drumeș, de Petre D. Roșca, de marea familie a boierilor Alimăneștenu, de Ion Marin Iovescu, de Ionel Tudoran, de Antonius Nicolescu, de Dumitru Popovici, de Amza Jianu, de Damian Stănoiu, de Dinu Lipatti, de Neda Marinescu, de Marius Bunea, de Marin Mincu, de Ion Conea, de Sabin Bălașa, de Ilie Constantinescu, de Virgil Carianopol, de Ion Minulescu, de Popa Șapcă, de Radu Greceanu, de Alexandru Busuioceanu, de P.S. Aurelian, de Constantin Dissescu, de Nicolae Buică, de Nicolae Titulescu…? Doamne, și de câți alți oameni cu carte care au făcut cinste acestor leagăne de respirație culturală care se cheamă Romanați și Olt. Întrebați-i pe camarazii dvs. despre toți aceștia și, dacă nu știu, faceți în așa fel ca să știe. Pentru că, pe lângă ei, vor afla și ceilalți care, de asemenea, nu știu. Respect!
Dumitru Sârghie
