Ca orice om normal la cap, românul iubește, cu toată intensitatea, viața, al cărei preț este cu atât mai mare cu cât ea este efemeră. Din păcate, pentru nația noastră, românul nu reușește să găsească mijloacele pentru a-și face viața mai suportabilă și de a și-o înfrumuseța pas cu pas. Nu-și asumă destinul ca om, îi place, mai curând, să aștepte, răbdător, ajutorul lui Dumnezeu și, mai ales, al dumnezeilor din politică, de cele mai multe ori capitulând, cu supușenie maximă, în fața acestor dihori atei. Nu mă refer strict la guvernul de azi sau la cel de până în 1989, ducă-se pe pustii, ci la toate guvernele din 1989 și până în prezent, al căror aluat comun a fost și a rămas PCR. Acesta este secretul lui Polichinelle, din care s-au născut tragediile post-decembriste ale acestei patrii numită, încă, România. Secretul acestei eterne biruințe a „palatelor asupra bordeielor”, biruință pe care și-o arogă, cu entuziasm, toți politrucii de ieri și de azi, în toate discursurile lor agramate. Exact cum zice impostorul Vlad Voiculescu; „Nu sistemul, ci românii sunt de vină!” De parcă el ar fi arab. Sau cine știe în serviciile cui este acest semi-sfertodoct!
Între „a fi” și „a avea”, toți conducătorii noștri, din 1990 încoace, au ales doar pentru ei și „a fi”, și „a avea”. Poporul, în calitatea lui de conștiință civică, a acceptat fără crâcnire, acest status umilitor, aplaudând și delirând la propria-i prăbușire. Ceea ce se întâmplă acum, cu această guvernare voit haotică, este rodul bătăii de joc la care am fost supuși noi „românii”, în accepțiunea Voiculescului cu grade sub „sutană”, în cei 31 de ani de democrație originală, teoretizată de Ion Iliescu și însușită, pe nerăsuflate, de așa-zisele partide de dreapta… stângii.
Dumitru Sârghie
