Truda zilnică în slujba oamenilor l-a făcut deputat în Parlamentul României pe domnul Virgil Delureanu și nu vântul împrejurărilor. Atunci când vorbește nu negustorește vorbele pe criterii strâmbe și posedă flexibilitatea să armonizeze extremele. Are plăcerea de a lucra pentru alții și nu e desfigurat de mirajul căpătuielii.
Dumnezeu l-a binecuvântat cu cinste și cu multe resurse de afecțiune, iar aceste daruri îl singularizează. Prezența dumnealui în orice loc descurajează torentul care amenință să dărâme zidul de protecție ce menține pacea între oameni. În acest sens, prestează un chinuitor efort de echilibru. Expunând la riscuri propria sănătate, domnul deputat funcționează de multe ori ca un absorbant al șocurilor primite din vina altora.
Chiar în momente neagreabile, manifestă toleranță și înțelegere creștină pentru cei ce suferă de păcatul superiorității și neîncrederii în colegi. La diverse împrejurări îl chinuiește disproporția consfințită de oameni între ei. Este profund șocat de nonconformismul unor băieți înhămați la trăsura partidelor ce consideră firesc să adune banii cu lopata și apoi să vorbească despre anticorupție. Constată cu regret că lăcomia degenerează uneori în patimi dezgustătoare.
Dacă se află într-un mediu ostil, vorbește temperat și odihnitor ca un adversar competent în lupta cu legiunea bătrânului diavol. Îi pare sincer rău atunci când directorii sunt alții, iar moravurile și răsturnarea valorilor sunt aceleași. Rămâne profund îngrijorat când unii politicieni și parlamentari români cheltuiesc la Bruxelles norocul neamului nostru.
În partidul pe care îl onorează, domnul deputat Virgil Delureanu constituie un reprezentant autentic al valorilor durabile. Fiindcă muncește în fiecare zi, are convingerea că sunt probleme multe și timp puțin. Și-ar dori să-i poată ajuta mai mult pe oameni, iar atunci când ajunge acasă obosit să rămână cu familia până seara târziu, ca să admire clorofila și frumusețea cerului spintecat de avioanele NATO.
Prof. Doru Nedelea