Liberalismul introduce logica în speranță, așa cum nebunia introduce speranța în logică. Măreția liberalismului, în general, constă în libertatea de exprimare, în plus valoare, profit și, implicit, în bunăstare materială. Liberalismul ține de maximum de transparență în utilizarea mijloacelor democratice, în promovarea adevăratelor valori, folosind cele mai veritabile criterii axiologice, în selecționarea celor pe care trebuie să-i așezăm în capul trebii publice.
Din păcate, din 1989 încoace, atât la nivel local cât și central, Partidul Național Liberal, prin reprezentanții săi, nu a fost decât o anexă a partidului-stat – PSD (PDSR), liberalii și pesediștii având în comun, în tot acest răstimp, exact ceea ce simulează astăzi Ludovic Orban că îi desparte : șiretenia de tip ceaușist,
nepotismul, ca apologie a degradării duse până la ultimele consecințe, solidaritatea în jefuirea țării, nepatriotismul, incultura crasă, prostia țanțoșă și înfumurată, slugărnicia și lașitatea față de cancelariile străine, lepădarea de țară…
Ca și pesediștii, dar și împreună cu ei ( vezi mizeria care s-a chemat USL), liberalii și-au exersat bulimia devastatoare pe trupul cândva rodnic al acestei țări, ronțăindu-i acesteia bogățiile, atât pe cele de suprafață, cât și pe cele subterane, și întorcând secolul XX din drumul său spre civilizație, ei fiind, la unison cu pesediștii, preocupați, în fața lumii, cum să pară și nu cum să facă, adică să construiască și să consolideze, ceva pentru țara lor.
Au repudiat, braț la braț cu modelele lor pesediste, tot ce înseamnă spirit, cultură, religie, demnitate, egalitate de șanse, școală, educație, valori fundamentale. Liberalii români post-decembriști n-au reușit niciodată să-și depășească nivelul platitudinilor lor morale, politice și economice, așa cum un impotent n-ar putea să nimerească, vreodată, orgasmul…
În ultimii 8 de ani, România a fost îngenuncheată de mai multe ori, iar aportul liberalilor români a fost unul care ne-a creat frisoane și mâhniri greu de șters din memorie. Schimbarea la față a României a fost blocată de PSD, cu ajutorul neprecupețit al PNL, considerându-i pe foștii pedeliști, repartizați judicios, atât la PNL, cât și la PSD, ca făcând parte și ei din aceeași „tagmă a jefuitorilor”… stânga-dreapta!
Mă uit și astăzi, cu tristețe, pe pereții sediului PNL Olt și văd o seamă de lozinci luate cam anapoda din Crezul liberal al înaintașilor acestui partid istoric, lozinci care, deși conțin esențele democrației liberale autentice, din cauza celor care le-au lipit pe pereți, fără să le treacă prin cap să le și citească, nu mai au nicio valoare morală, ideologică și doctrinară. Cei care au ocazia să le vadă și să le parcurgă conținutul nu pot decât să le compare cu Biblia roșie a PSD (a se citi programul de guvernare al celor trei roze – mincinos de la cap la coadă), biblie, conform căreia poporul român, în buimăceala lui, dar și în lipsa unei alternative viabile de dreapta, a reeditat „Duminica orbului”, readucându-i la putere pe frații mai mari ai PNL, în frunte cu inamicul public nr. 1, Liviu Dragnea.
Ca o expresie atotcuprinzătoare, România a devenit astfel o paragină și o insulă marginalizată de lumea civilizată, iar liberalismul nostru de mucava a asistat interesat fiind doar de propria-i existență, ba chiar i-a dat PSD-ului o mână de ajutor frățesc, în înfăptuirea acestui dezastru valah… „România își trăiește, astăzi, ultimele resturi de drepturi, ultimele resturi de libertăți, ultimele resturi de viață”, cum ar spune poetul și revoluționarul Claudiu Iordache, iar Brătianu se zvârcolește în mormânt.
Dumitru Sârghie