AcasăOpiniiSpermograme în direct

Spermograme în direct

Legăturile dintre politicieni și interlopi nu sunt de azi sau de ieri, ci de exact 24 de ani, de când în România s-a dat liber la demolarea structurilor de rezistență ale economiei naționale, instaurându-se astfel noua ordine, a corupției și fărădelegii. S-a creat, de fapt, o adevărată simbioză, substanța hrănitoare transmițându-se în ambele sensuri, fiecare dintre părți devenind condiția de existență a celeilalte. Cu alte cuvinte, ca să câștige alegerile, politicienii aveau nevoie de banii interlopilor, după cum interlopii, ca să prospere în continuare, aveau nevoie de protecția politicienilor. Așa că de ce să ne mai arătăm acum atât de surprinși că încă o legătură de acest gen iese la suprafață? Ce, nu știm că astfel de legături ajung până în vârful copacului Puterii? Am uitat de Omar Hayssam, cel atât de apropiat de Ion Iliescu? Sau de afacerea „Țigareta”, în care a fost implicat fiul președintelui de atunci al României, Emil Constantinescu? Sau de asocierea care s-a făcut la un moment dat între premierul în funcție, Tăriceanu, și urmăritul internațional Costică Argint? Ca să nu mai vorbim de rețeaua de clanuri mafiote care a împânzit România și în care vedem cum politicieni mai mari sau mai mici sunt atrași extrem de ușor, la cel mai mic sunet de arginți.

ctin smedescu 593
Constantin Smedescu

Prin urmare, dacă acum ne sare în față legătura dintre Mircea Băsescu, fratele președintelui României, și interlopul Bercea Mondial, pe noi acest lucru nu ne mai surprinde. În schimb, ne doare până la lacrimi să vedem cum cea mai înaltă instituție în statul român, președinția, este târâtă în mocirla dușmăniilor politice. Drept pentru care, nici nu vom încerca acum, până la limpezirea apelor, să ne exprimăm un punct de vedere în legătură directă cu acest subiect. Acum, altceva  vrem noi să scoatem în evidență. Concret, este vorba de atenția exagerată pe care toate televiziunile de știri au acordat-o momentului în care urma să se anunțe decizia judecătorilor, de arestare sau de eliberare a lui Mircea Băsescu. Bănuiesc că toată suflarea românească n-a mai avut altceva de făcut,până seara târziu, decât să stea cu ochii țintă pe sticla televizorului, în așteptarea momentului suprem, în care să-l vadă închis pe fratele președintelui.

Suntem o națiune de sadici, ar conchide cineva grăbit să generalizeze, uitând că, de fapt, suntem oameni, ieșiți mai demult sau mai de curând din animalitate. Suferința dușmanului ne atrage precum un spectacol în sine, ne place să-l vedem pe dușman îngenuncheat, incapabil de a se mai apăra, redus la neputință. Și nu este o trăsătură românească. Din toate timpurile și spațiile, spânzurătorile, arderile pe rug, execuțiile în orice fel au atras mulțimi de curioși. Criminali, tâlhari, trădători plăteau pentru faptele lor inumane, iar oamenii asistau la execuția lor ca la un spectacol. Iar televiziunile din ziua de azi exploatează la maximum această slăbiciune omenească. Mai țineți minte cu câtă iscusință au știut ele să ne țină conectați toată ziua la momentul în care Adrian Năstase urma să fie luat de acasă și dus în arest? Nici nu vreau să mă gândesc de pe acum la grandiosul spectacol al arestării lui Dan Voiculescu, dacă așa ceva se va pune în scenă vreodată.

Îmi vine în minte, acum, o scenă petrecută într-un studio de televiziune, în care o blondă precum acelea din emisiunea lui Dan Negru, cu care nu este bine să te pui, își alegea tatăl pentru viitorul său copil. Cum? Pur și simplu, comparând consistența spermei din mai multe eprubete. Tatăl viitorului său copil se ascundea așadar într-una dintre spermogramele din fața sa. La cât de ahtiate după senzațional sunt televiziunile, ne așteptăm ca, într-o bună zi, materialul pentru spermograme să fie recoltat în direct.

Constantin Smedescu

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments