Într-o țară în care birocrația este ridicată la rang de artă, iar corupția pare a fi sport național, ne întrebăm: este statul român un susținător al culturii sau principalul său inamic? Să analizăm cu un strop de ironie și o doză sănătoasă de sarcasm.
În teorie, statul ar trebui să fie promotorul culturii, garantul păstrării valorilor naționale și susținătorul artiștilor. Însă, în practică, lucrurile stau diferit. Să ne amintim de perioada comunistă, când cultura era strict controlată de stat. . Deși se alocau fonduri pentru cultură, acestea erau direcționate către proiecte care serveau propagandei, nu neapărat valorii artistice.
În prezent, birocrația sufocantă face ca accesul la fonduri pentru proiecte culturale să fie un labirint fără ieșire. Formularistica excesivă și procedurile complicate descurajează inițiativele culturale independente. În loc să simplifice accesul la resurse, statul pare mai degrabă preocupat să își justifice existența prin crearea de obstacole inutile.
Corupția endemică afectează toate sectoarele, iar cultura nu face excepție. Fondurile destinate proiectelor culturale ajung adesea în buzunarele celor cu relații politice, lăsând adevărații artiști să se descurce pe cont propriu. Această situație nu doar că descurajează creația autentică, dar și promovează mediocritatea.
În ultimii ani, am asistat la numeroase scandaluri în care fondurile culturale au fost deturnate către proiecte fără valoare artistică, dar cu mare valoare politică. Festivaluri obscure, expoziții fără substanță și evenimente culturale de fațadă au devenit norma, în timp ce artiștii autentici sunt marginalizați.
Având în vedere cele de mai sus, se pare că statul român joacă un rol ambiguu în raport cu cultura. Departe de a fi un adevărat Mecena, statul oscilează între a fi un susținător de fațadă și un sabotor eficient al culturii autentice. Poate că a venit timpul ca artiștii și societatea civilă să preia frâiele, eliberând cultura din chingile birocrației și corupției.
Christian W. Schenk
