Cu siguranță, în orice țară civilizată, există poliție locală cu cadre instruite sau mai puțin instruite pentru această nobilă meserie. Avem și noi, la Slatina, polițiști locali, printre care unii se cam află în treabă și nu știu care le este fișa postului. De altfel, asupra atribuțiunilor polițiștilor locali din întreaga noastră patrie planează o adevărată nebuloasă, cetățenii constatând de multe ori excesul de zel și abuzurile unor astfel de polițiști.
Deunăzi, în Piața Ecaterina Teodoroiu, fostă Steaua Roșie, doi astfel de polițiști, nici una nici două, s-au enervat pe două manechine din fața unui magazin second-hand și, neplăcându-le zâmbetul de ghips al acestora, i-au „promis” negustorului de haine vechi de aici o amendă între 300 și 800 lei.
Ionel Chilă, proprietarul magazinului a protestat pașnic, spunându-le „polițiștilor” că e cu plata la zi a taxelor și impozitelor către primărie și că, printre obiectul de activitate al magazinului său se află și cele două manechine, lipite de zidul obiectivului comercial, pentru care, de asemenea, își plătește dările impuse.
Până la urmă, bravii noștri oameni ai legii s-au dumirit și i-au aplicat „contravenientului” doar un avertisment, salvând astfel țara de la „dezastru” și demonstrând, dacă mai era nevoie, aflarea în treabă a polițistului local slătinean: „Numitul Chilă Ionel a fost surprins în timp ce expunea produse de îmbrăcăminte cu scop de reclamă, în afara spațiului de vânzare, situată (sic – n.r.!) pe strada Ecaterina Teodoroiu…”
Lăsăm la o parte faptul că magazinul respectiv se află pe strada Dorobanți nr. 15 și nicidecum pe strada Ecaterina Teodoroiu, trebuie subliniată, pentru cititorii noștri, și o altă frază din inutilul proces-verbal întocmit de polițistul local Florin Iordache (Nu vă speriați, nu e vorba de ministrul „Altă întrebare”…): „Chilă Ionel recunoaște și regretă fapta!”
Slavă Domnului că respectivul Ionel Chilă n-a fost surprins încercând să violeze cele două manechine de ghips care, de altfel, n-ar fi avut nimic împotrivă!
Ceva mai ridicol și mai inutil nici că se putea, dragi cititori. În continuare, în fața magazinului din Piața Steaua Roșie, două manechine zâmbesc frumos la trecători, iar Ionel Chilă își vede de treabă, întrebându-se serios dacă respectivii polițiști locali nu au cumva în obiectul lor de activitatea și stoparea mafiei piețelor, samsarilor care cumpără pe te miri ce marfa țăranilor muncită din greu și ne-o vând nouă la suprapreț.
Dumitru Sârghie