Nu e nevoie să o aplaudăm entuziast pe Oana Țoiu pentru a recunoaște ceea ce se cuvine într-o democrație minim funcțională: decența și respectul în spațiul public. Numirea ei ca ministru de Externe poate ridica semne de întrebare, poate stârni critici legitime — dar ceea ce a făcut Mihai Neamțu nu are nicio legătură cu dezbaterea politică. E, mai degrabă, o alunecare în cloaca unde se amestecă sexismul, falsul și disprețul suveran față de orice standard moral ori intelectual.
Să falsifici o fotografie pentru a-ți batjocori adversarul politic e o formă primitivă de propagandă, nedemnă nu doar de o persoană care pretinde că face politică, ci chiar de un cetățean responsabil. E gestul unui om care nu mai are idei, ci doar ură. Dar Neamțu nu e la prima abatere. Limbajul suburban – precum acel „mă-ta e curvă”, aruncat fără rușine în spațiul public – nu e un derapaj izolat, ci parte dintr-un profil tot mai limpede: acela al politicianului grobian, care n-are ce spune și recurge la insultă pentru a acoperi vidul.
E și o formă de trădare a culturii pe care Neamțu pretinde că o slujește. El, care se dorea odinioară un intelectual conservator, a ajuns să se comporte ca un troll de rețea, cu accente de „băiat de cartier” care-și încheie tiradele cu înjurături și poze trucate. Ce ironie tragică pentru cineva care-și construise cariera pozând în discipol al lui C.S. Lewis, dar sfârșește mimând vulgaritatea lui Vadim Tudor, într-o variantă second-hand.
Mai grav este că acest gen de comportament prinde. Pentru că spațiul public a fost atât de mult devalorizat, încât mitocănia a ajuns strategie electorală. AUR, partidul în care Neamțu se regăsește acum, nu promovează idei, ci furie. Nu caută soluții, ci țapi ispășitori. În acest context, Neamțu nu face decât să își ajusteze tonul după șeful său, George Simion — campion al scandalului, insultelor și al haosului politic.
România are nevoie de altceva. De oameni care să înțeleagă că dezbaterea nu înseamnă batjocură, că a contesta e legitim, dar a umili e josnic. Avem nevoie de politicieni care să nu confunde bădărănia cu curajul. De lideri care să înțeleagă că nu poți construi nimic pe dispreț și minciună.
Până atunci, Mihai Neamțu și ai lui vor continua să sape — nu spre adâncurile gândirii, ci spre subsolul imbecilității, acolo unde nu se mai aud nici ideile, nici valorile, ci doar ecoul gol al propriilor insulte.
Dumitru Sîrghie
