Pe când mulți dintre noi am luat de bună mascarada postbelică a ,,războiului rece”, hazardându-ne să visăm că ,,lumea liberă” capitalistă ne va salva din lagărul comunist, sforarii din spatele atât de etalatului propagandistic sistem internațional bipolar (sovietico-american) urzeau de zor (prin intermediul O.N.U., unde România este membră din 1955) o puzderie de politici globaliste prin care acești scelerați mondiali, cu putere de influență oriunde, de la Casa Albă la Kremlin și Beijing, să își propună a instaura în lume o Eră Nouă, postdemocratică. Apelând la forțe militarizate, sub pretextul tezei ,,salvării globale”, aceștia vor să ne supună pe toți unei Noi Ordini, cu intenția declarată a depopulării planetei, concepute după principiile, radicale și extremiste, ale fascismului (supermația corporatistă, suprimarea opoziției față de stat, formarea ,,omului nou”, inițierea luptei de clasă etc) și nazimului (rasism, teroare etc)…
Vrând așadar să domine întreaga lume, acaparându-și resursele, ,,regizorii” în cauză nu s-au dedat de la nici un fel de mânării și crime, în a-și vedea înfăptuită Agenda preluării guvernării globale a fiecărei națiuni și a-i transforma pe oameni în sclavi supuși Elitei, pentru a suprima orice opoziție cu iz suveranist (au fost asasinați președinții: Kennedy în S.U.A., Gaddafi în Libia, Hussein în Irak, Ceaușescu în România etc), au provocat Războaie Locale soldate cu circa 25 milioane de morți, au creat false simboluri (artizanul politicii externe postbelice în S.U.A., H. Kissinger, declara în 1973, în New York Times (când a și primit Premiul Nobel), cât de ,,benefică” ar fi reducerea numărului populației mondiale la … 500 milioane de locuitori!)…
Refuzul lui Ceaușescu
Cât îl privește pe președintele Ceaușescu, cel care le-a ,,întors spatele” președinților globaliști american Bush și sovietic Gorbaciov, acesta a semnat în mod oficial că România participă la Programul inițiat în 1987 de vicepreședintele Partidului Internațional Socialist (diplomata norvegiană Brundtland, cea care, atunci, a făcut, ,,ingrijorată” de … ,,salvarea planetei”, apologia atacării clasei de mijloc!), dar el nu și-a dat acordul ca țara noastră să adere la clauzele ,,drepturilor omului”! Rezultatul? A fost pus la zid, executat și România a devenit sclava globaliștilor! Apoi, la un an după ce președintele globalist Gorbaciov a pus pe butuci și U.R.S.S., sforarii au organizat Summitul de la Rio de Janeiro (în 1992) prin care 178 de țări au semnat Agenda 21 (document O.N.U. care pune în evidență ,,regia” postbelică a sioniștilor), au completat ,,meniul” cu Declarația Mileniului din 2000 (semnată de majoritatea statelor lumii) și Agenda 2030, din 2015 (semnată de 193 state membre ale O.N.U.) – și așa s-au stabilit o serie de ,,proiecte” (socialismul global) care să anuleze legile naționale și să forțeze o supunere mondială către marile corporații!
Agenda 21
În timp ce o parte însemnată din omenire se zbate la limita subzistenței, mai marii planetei (de la capitaliștii S.U.A. și până la comuniștii Chinei) și-au dat acordul ca, anual, să aloce imense sume de bani, estimate în general la 3-5 trilioane $, pentru ca proiectul Agendei 21, dezbătut în 1992 la Rio, să fie aplicat ,,cu fermitate” pe scară largă! Ar fi suficient, ca să vedeți ce interese majore sunt în joc, să se menționeze că proiectul în cauză se ,,bucură”, la nivelul cel mai înalt, atât de rezonanța politică a unor președinți americani și chinezi (Bush, Clinton, Obama, Zemin, Jintao, Jinping), cât și de aceea că, de exemplu, numai China a anunțat că va sprijini proiectul global, până în 2030, cu circa 12 miliarde $… Să mai mire deci pe cineva că, de 7 ani, la Beijing trăiește ,,pe picior mare”, cine credeți?, chiar secretarul general pe probleme de Mediu, Maurice Strong, cel care în 1992, a prezidat întâlnirea, sub edgida O.N.U., de la Rio? Nu, normal…
Și acum, stimați cititori, să vedem ce anume, lăsând la o parte limbajul sofisticat cu care liderii lumii vor a ne ,,ferici” cu ,,o lume mai bună”, dar și faptului că nu tot documentul final a fost remis publicității, ce anume s-a hotărât atunci la Rio! În primul rând, s-a pus oficial în discuție distrugerea principiului națiunii, dându-se prioritate minorităților (s-a repus pe tapet ideea socialistă din 1987, despre distrugerea clasei de mijloc, ceea ce înseamnă că lumea viitorului va presupune o guvernare a Elitei cu … minoritățile)! Apoi, avansându-se ideea genocidară despre reducerea populației lumii (la jumătate, spun cei care au avut acces la document), s-a înființat o instituție birocratică (Consiliul Internațional pentru Inițiative Locale) având ca scop generalizarea implementării următoarelor prevederi ale Agendei 21: indemnizație pentru hrană și îngrijire medicală, introducerea cărnii artificiale, impunerea forțată a vaccinării și contracepției, educația limitată, demonizarea bărbaților (pentru o societate feminizată), controlul surselor de apă (interzicerea colectării și a apei de ploaie), ,,permise de muncă” doar pentru cei ce ascultă Guvernul, cote de consum de energie, penalizarea proprietarilor de mașini private, controlul pescuitului, comasarea oamenilor în zone urbane, eliminarea proprietăților particulare (a moștenirilor), biodiversitatea (animalele și păsările să aibă reprezentare juridică), cum trebuie neutralizată rezistența populară la acțiunile O.N.U. etc!
,,Declarația Mileniului”
În anul 2000, la sediul O.N.U. din New York, 191 de state (inclusiv România) au adoptat un nou proiect mondial, în spiritul Agendei 21, denumit sugestiv ,,Declarația Mileniului”. Participanții, întrecându-se într-o retorică pompoasă, au hotărât ca, invocând ,,reducerea sărăciei” și mediul înconjurător durabil”, să transpună în practică (între 2000-2015) 8 obiective ,,milenare”, ,,durabile”, cum ar fi ,,emanciparea femeii”, ,,combaterea” bolilor etc! Cel mai important finanțator, cu 55%, a fost … U.E.!
Agenda 2030
Semnată de 193 de state, tot la sediul ONU din New York, Agenda 2030 propune o completare a viziunilor anterioare, radicală, care să conducă la instaurarea unei noi societăți, corporatiste, ale cărei ,,valori”, menite în aparență sa construiască o lume fără sărăcie, foamete și boli, vor constitui, în esență, sfârșitul democrației și începutul robotizării oamenilor!
Iată concret, hotărârile ce se doresc a fi luate, ,,cu fermitate”, până în 2030: egalitatea de gen, apă și energie ,,curate”, asigurarea unor ,,tipare de consum”, măsuri impuse de ,,schimbări climatice”, conservarea resurselor marine, o societate pașnică și inclusivă, semințe modificate genetic, obligativitatea a mai mult de 100 de vaccinuri pentru copii și adulți (amenințarea părinților cu arestarea și pedepsirea cu închisoare dacă refuză), istorii false, incriminarea creștinilor, ,,energie verde” (penalizarea utilizării cărbunelui, gazelor și petrolului), salariu minim pentru toți (vor fi sectoare întregi în faliment), confiscarea câștigurilor bogaților și acestea date la paraziți sociali, discreditarea celor ce folosesc benzină, apă și electricitate (prin TV și informatori), supravegherea publică prin camere cu recunoaștere facială, incriminarea proprietăților private asupra terenurilor, fermelor de animale și agricole, controlul agriculturii, interzicerea folosirii sobelor de lemn, a apei de ploaie și grădinăritului pentru diminuarea încrederii în propriile forțe, imunitate juridică pentru imigranți, îmigranții vor fi privilegiați, subvenții pentru angajatorii muncitorilor LGBT etc.
Concluzii
Cele trei documente internaționale, semnate de majoritatea reprezentanților statelor lumii, au ca scop final introducerea forțată a profețitei ,,Noi Ordini Mondiale”! Acestea vor culmina cu dorința istorică a sioniștilor de a-l vedea întronat cât mai repede, la Ierusalim, pe Antihrist – șeful Guvernului Mondial… El va domni peste o lume cu mentalitate nouă, ruptă de Dumnezeu și de tot ce a fost în trecut, oficial demonizată! Neutralizarea opoziției se va face însă fără scrupule, iar Biserica Ortodoxă, ai cărei martiri vor răbda până la sfârșit, va cunoaște cea mai cruntă prigoană din istorie.
,,Dedesubturile” coronavirusului ne arată elocvent cât de bine se pliază astăzi pe batjocorirea creștinilor, așa cum și cele ale luptei anticorupție ne-au arătat (în aplauzele naivilor pentru ,,zeița” Kövesi), strategia diabolică a falimentării afacerilor private ale clasei de mijloc românești (transferarea către băncile globaliste a unor părti private), precum și ideea ,,necesității” vaccinării obligatorii! Întrebarea este: suntem pregătiți pentru o lume nouă, bipolară social, formată din stăpâni și sclavi?
Prof. Costel Neacșu