Îngerul dubitativ al României noastre „moderne” – Serviciul Român de Informații – prin directorul său cu creierul cât nuca, Eduard Hellvig, și Comisia Parlamentară pentru Controlul SRI, păstorită de pesedistul Țuțuianu, au pus batista pe țambal, oferindu-ne gogoși marca Dodon: că Florian Coldea nu prea a încălcat legea și normele interne ale SRI, că Ghiță nu a fost ofițer acoperit (sic!) și că SRI nu are, de asemenea, ofițeri acoperiți în politică și justiție.
Cât despre „toleranța zero față de derapajele de orice natură”, cea pe care și-o asumă d-l Hellvig, dați-ne voie să ne gândim la casele de toleranță, existente în România, câtă frunză și iarbă, neautorizate încă de democrația noastră originală…
Între „Memoria răului și ispita binelui”, ca să-l parafrazăm pe celebrul filosof bulgar Tzvetan Todorov, descoperim – a câta oară? – că locul foștilor securiști de odinioară a fost luat de purtătorii lor de șosete, îmbibate, Doamne!, în sânge.
Mai departe, privind în oglindă România ca lume, redescoperim, după un sfert de secol de la Revoluție, că trăim în țara în care se fură cel mai ușor, riscând puțin și profitând maxim, mai ales dacă lui Liviu Dragnea îi reușește prestidigitația cu cele două ordonanțe privind grațierea și modificarea codurilor penale. Ar fi, după unii, o mană cerească primită cu aplauze „naționale”, la televiziunea lui Ghiță, ca și la cea a Motanului Felix, și un „dezastru”, pentru televiziunile lui Iohannis. Pentru, democrație, zicem noi, ar fi o crimă!
Singur împotriva tuturor (asta nu înseamnă, neapărat, o virtute), „românul absolut”, Klaus Iohannis, închis în libertatea lui provizorie, obține ajutorul cancelariilor europene, în lupta sa cu Dragnea și cu cele două palate: Victoria și Palatul Parlamentului!
Și el, ca și Hellvig, ca și Codruța Kovesi, ca și Băsescu, ca și Dragnea, ne dau lecții de moralitate, deși toți, în felul lor au „mortul” în casa justiției. Mai mult decât atât, toți au demonstrat că singurele afaceri înfloritoare din România au rămas hoția, minciuna și impostura, care se tolănesc insidios pe fotoliile de la Cotroceni, de la Guvern și de la Parlament.
În tot acest timp, Codrin Ștefănescu, sub bagheta huliganică a lui Badea și Gâdea, urlă ca descreieratul și-și jignește interlocutorii, nefiind oprit de moderatorii care practică scatofilia, făcând igiena spatelui tuturor celor care-i stipendiază moral și material. Nici Rareș și Gușă nu-s mai presus decât puii de varan, ei practicând același sport, dar jucând la mai multe capete și aruncând și ei cu mocirlă în raza ventilatorului, în funcție de finanțatorii de moment.
Povestea spune că Ghiță încă nu e de găsit, Ponta e absolut nul și ridicol, Grindeanu, bietul de el, rămâne soldățelul de plumb teleghidat, Florin Iordache întruchipează neputința și mediocritatea, iar Iohannis joacă la cacialma, reinventat fiind de incompetența șarlatană a puterii pesediste.
Dragi cititori, eu recunosc faptul că nu am competența juridică pentru a judeca cele două ordonanțe de urgență pe care vrea Dragnea să le treacă urgent, dar am citit listele cu penalii și plagiatorii din PSD, PNL, UNPR, ALDE ȘI UDMR… Ei sunt într-un procent sensibil egal, raportat la mărimea fiecărui partid. Pun pariu că toți l-ar pupa vârtos în fund pe Dragnea, dacă, el – eroul neamului pe care l-a compromis – ar reuși să treacă aceste legi dubioase.
Părerea noastră că raiul (Reich-ul) socialist-naționalist promis de Dragnea nu poate fi construit cu tâlhari celebri, cu îngeri necunoscuți și cu procurori beți, legați la ochi, care exersează moartea înfigând cuțitul in inima statuilor de lemn! Această nereușită ar fi, însă, o șansă pentru viitorul țarii noastre…
Dumitru Sârghie
Mi se pare valoros articolul! Însă v-aş ruga să observaţi diferenţele de valoare şi atitudine! Pe de o parte, faptul că PSD_ul greşeşte că în parchetul legislativ cu privire la justiţie nu abordează problemele justiţiei cu privire la responsabilitatea magistratului,dar şi includerea unor prevederi legislative aberante cu privire la abuzul în serviciu, iar pe de altă parte, faptul că opoziţia în frunte cu Presedintele KI de cca 2 ANI nu au făcut nimic în această privinţă a reformelor justiţiei.Cu o mică excepţie: ministrul Prună care a atacat sistemul de remunerare prin Hot. jud.a personalului din Justiţie,demers ce nu a fost susţinut, cel puţin public, de Preş.K-I.Însă colaborarea dintre SRI şi DNA este o necesitate a înlăturării corupţilor din justiţie, situaţie ce este înţeleasă cel mai bine de către cei care au lucrat în acest domeniu sau au fost Stan Păţitul, cum sunt victimele magistraţilor sau avocaţii din str. Bota( cum sunt şi eu!). Multe instanţe(pt. că aş greşi dacă aş nominaliza sistemul de justiţie sau puterea jud.)au devenit nişte SRL_uri în care hot. jud . se dau după bunul plac(ei zic după propria conştiinţă!Vai de conştiinţa lor!) dar care.la bază, in fapt, sunt acte de corupţie inimaginabile,pentru că nimeni nu le aduce nici un prejudiciu,nu au responsabilitate! Cel mai concludent exemplu este modul în care profesia de magistrat este dată de o structură partinică prin INM/sistem conceput de criptocomunişti şi care nu aparţine sistemului de învăţământ rom.,dar ca o anexă a acestei profesii este şi este profesia de avocat care este dată de un SRL ,fără identitate,(ce este str. a statului sau privat )denumit UNBR. Sistemul, astfel conceput , este unul nedemocratic şi lipsit de principiile stabilite de Constituţie şi de normele europene.Este demonstraţia cea mai logică a corupţiei din acest sistem.De aceea plângerile numeroase de la CEDO denotă nedreptatea adusă poporului român, nedreptate care nu a fost estompată nici de mari iubitori de democraţie şi de stat de drept, denumiţi prin culoarea politică, autodefinită, de… dreapta. În realitate toţi o apă şi-un pământ! EI sunt cei care au nesocotit idealurile Revoluţiei române şi care, astăzi, incriminează sau âse consideră mai presus decât PSD-ul. De aceea,însă nu putem spune că noi poporul am fost avantajaţi de o oarecare putere politică, că nouă ne-au fost respectate drepturile şi libertăţile naturale şi că democraţia a fost construită pentru noi sau că noi am trăit într-o democraţie!.Nimic din tot ceea ce este normal nu ne-a fost dat!Hoţia a devenit o metodă de a trăi în prosperitate,iar cinstea a devenit o calitate a săracului!Cine este hoţ este om de mare valoare,iar cinstitul este un nimic al societăţii!
Salutare draga Mitica
Au trecut aproape 28 de ani de cand nu ne-am mai vazut,sper sa nu ne fi si uitat.
Lumea e atat da mare dar tehnica actuala o face atat de mica.
As dori sa ne mai amintim cate ceva din peripetiile pe care le mai faceam prin baraca mea sau prin depozitul tau de materiale.
Daca esti de acord cu propunerea mea, spunem-i pe unde mai ai sediul publicatiei pe care cu multa dibacie o conduci sau lasam-i un nr de tel la care sa te contactez atuci cand o sa vin pe la Slatina.
Nr meu de tel este 0728049748