Țara noastră e bogată,
Moștenire de la daci,
Dar acum, ca niciodată,
Are cei mai mulți săraci.
Munții ei, sclipind în soare,
Poartă nestemate-n ei,
Cu păduri și cu ponoare
Și-o pleiadă de mișei.
Țara noastră e scăldată
De izvoare cristaline,
Da-i vândută-aproape toată,
Pe la firmele străine.
Țara noastră nu mai are
Luptători și patrioți,
Nu mai are guvernare
Și e condusă de hoți.
Se dau lupte nesfârșite,
Se sfâșie, an de an,
Cele clanuri zis partide,
Ca s-ajungă la ciolan.
Au ajuns să ne conducă
Cei ce vor, de zeci de ani,
Hălci din ea mereu să rupă
Și s-o ducă la maghiari.
Și nu-i lucru de mirare,
Dacă n-o fi chiar așa,
Cu-acest soi de guvernare,
Este vai de țara mea.
Nu-i interesează-ntruna,
Ce votează și ce-i drept,
Totu-i să ridice mâna
Și să doarmă-n Parlament.
Speriați că-și pierd mandatul,
Țin avizi, doar de putere
Și se fac frate cu dracu’
Pentru fagurii cu miere.
La albine, legea-i sfântă,
Altfel e la guvernanți:
Trântorii au viața scurtă,
Ei – în duba cu mascați!
Ion Anuța
