AcasăOpiniiTestamentul lui Adrian Năstase

Testamentul lui Adrian Năstase

Nu încape îndoiala că presa noastră ascunde de obicei ceea ce este mai important, preferând să transmită publicului, cu prioritate, informațiile de can-can! La mijloc sunt, desigur, obișnuitele și atât de nelipsitele „interesuri” individuale sau de grup… În cazul de față, al lui Adrian Năstase, presa este scuzabilă doar parțial, atâta vreme cât Testamentul acestuia a fost ținut „la secret”! Grație surselor domnului Mihai Ionescu, de la C.I.A., societatea civilă dispune acum de Testamentul lui Năstase. La fel și Procuratura, acum, are ocazia să declanșeze procedura penală de verificare a modului în care a fost posibil ca un „simplu” bugetar să dețină o avere atât de colosală! Situația este valabilă și pentru alte persoane condamnate sau în curs, aflate în funcții decizionale la toate nivelurile administrative!

Subsemnatul Adrian Năstase, în deplinătatea facultăților mintale și în completă cunoștință de cauză am încheiat azi 20 iunie 2012, următorul testament în varianta în care în viitorul meu apropiat s-ar putea produce un eveniment neprevăzut.

Prezentul act este încheiat în prezența  avocatului Ion Cazacu și a notarului Alexandra Grecescu.

costel neacsu 578
Costel Neacșu

Astfel prin prezentul testament se va împărți averea totală de 15.459.300 euro, 15 case – 9,2 milioane de euro, 7 mașini, 10 terenuri, tablouri, bijuterii, artefacte.

1. Vila de pe str. Av. Jean Texier nr.4, sector 1 București, în valoare de 500.000 de euro va rămâne în proprietatea lui Andrei Năstase.

2. Locuința de pe str. Pictor Negulici nr. 18, etaj 1, ap. 2,  sector 1, în valoare de 300.000 de euro va rămâne tot în proprietatea lui Andrei Năstase.

3. Locuința de pe str. Maresal Prezan nr. 4, et. 1, ap. 2, sector 1 Bucuresti, în valoarea de 500.000 de euro va rămâne în proprietate Danei Năstase.

4. Tot Danei Năstase îi va rămâne în proprietate domeniul Cornu.

5. Apartamentul de pe str. Naum Rimniceanu nr. 2, bl.5, ap. 130 sector 1 Bucuresti, în valoare de 70.000 de euro va rămâne lui Mihnea Năstase.

6. Tot lui Mihnea îi va rămâne și apartamentul din Primăverii, str.Jean Baptiste Moliere nr. 10 în valoare de 65.000 de euro.7

7. Dana Năstase va moșteni imobilul în valoare de 450.000 de euro care a aparținut mătușii Elena  Ciolan.

8. Apartamentul mamei mele în valoare 350.000 de euro îi va rămâne Danei Năstase.

9. Tot Dana Năstase va moșteni și imobilul din  Zambaccian nr.16 în valoare de 947.000 de euro.

10. De precizat că apartamentul lui Andrei Năstase tot din blocul Zambaccian în valoare de 210.000 euro cumpărat de Alexandru Ion Țiriac va rămâne definitiv în proprietatea lui.

11. Cele trei apartamente moștenite de la mătușa Tamara în 2006, în valoarea de 400.000 de euro vor fi moștenite fiecare de Dana, Andrei și Mihnea, de comun accord între ei.

12. Apartamentele de la mătușa Aurelia Zachir vor fi astfel moștenite – cel din București de 70.000 de euro îl va primi Andrei Năstase iar cel din Predeal în valoare de 130.000 de euro, Mihnea Năstase.

13. Conturile în valoare de 125.300 de euro vor fi astfel împărțite: 25.300 Dana Năstase, Andrei și Mihnea câte 50.000 de euro fiecare.

14. De precizat că bunurile din apartamentul din Zambaccian (tablouri, mobile, carti, statuete etc.) în valoare de 5 milioane de euro vor rămâne Danei Năstase.

15. În plus, pictura modernă și contemporană (uleiuri pe pânză) în valoare de 18.287 RON (obținute până în 1989) și 56.629 euro (în perioada 1990-2004),  precum și uleiuri pe lemn în valoare de 12.900 RON și 14.700 dolari, ce totalizează 77.800 euro vor fi moștenite tot de Dana Năstase.

16. Terenul din Cornu – 350.000 euro îi va rămâne Danei Năstase.

17. Cel de-al doilea teren din Cornu, intravilan în valoare de 500.000 de euro îi va reveni lui Andrei Năstase. Terenurile din Balotești în valoare de 2,63 milioane euro îi vor reveni lui Andrei Năstase iar cele din Corbeanca de 2,3 milioane de euro lui Mihnea Năstase.

Din acest Testament, incomplet, lipsesc patru pagini, fiecare cu o strictă enumerare a mașinilor, trenurilor etc… Scrupulozitatea lui Năstase pentru orice detaliu, în parte, este o dovadă că avem de-a face cu un om realmente bolnav, copleșit de patima înavuțirii nelimitate!

Stimați cititori, fie ca rândurile de față să constituie pentru toți un prilej de meditație, astfel încât să ne mulțumim cu câte ni s-au rânduit și să căutăm ca inimile să ne fie la comorile cele mai presus de lume…

COSTEL NEACȘU
Uniunea Ziariștilor Profesioniști

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments