Atunci a fost o zi agitată, adică exact în urmă cu 70 de ani. Alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946 au betonat partidul comunist la putere. Parlamentul României a devenit unicameral prin suprimarea Senatului.
La județul Olt, a candidat Nicolae Ceaușescu pe listele B.P.D. (Blocul Partidelor Democrate). Prof. Univ. Dr. Lavinia Betea scrie în cărțile sale că, în campania electorală el a avut un comportament agresiv și a folosit un discurs radical la adresa adversarilor politici. Regretabil e (conform aceleiași surse) că, în ziua alegerilor, la Slatina, este omorât directorul unei bănci locale pe scările secției de votare din fosta Școală Normală. Directorul Lupu protestase cu vehemență în legătură cu nerespectarea legislației electorale. Crima s-a petrecut în prezența sau cu participarea directă a viitorului „secretar general”. Bineînțeles că instituțiile democrate ale statului român au avut grijă să dispară toți martorii și să îngroape adânc toate informațiile. Foarte târziu și anume pe 9 ianuarie 1990, ziarul local „Glasul adevărului” publică un articol cutremurător fără prea multe detalii.
Dar există un proverb conform căruia adevărul iese totdeauna la suprafață; alt proverb spune că nu poți face foc fără să iasă fum. Un lucru e cert și anume că bătrânul croitor care a lucrat primul meu costum, știa ceva despre crimă și mie nu-mi venea să cred spusele lui.
În anul 1969, terminam liceul la țară și trebuia să merg costumat la oraș pentru continuarea studiilor. Nea Marin croitorul (Marin Baboi din Potcoava) m-a primit cu amabilitate și în timp ce efectua lucrările de „probă” discuta cu mine despre școală și despre viață în general.
La un moment dat s-a auzit discursul „tovarășului N.C.”, în difuzorul agățat pe zidul atelierului cu pat, plită și mașină de cusut Kaizer. Parcă-l văd și acum pe nea Marin ghemuit deasupra hainei mele și schimonosit la față de excesul delirului verbal ce năvălea din aparat. L-am auzit pe meșter rostind cu încrâncenare și îmi era frică de ce aud: „Criminalul. E un criminal, a omorât om la Slatina pe scările secției de votare…”.
Prof. Teodor Nedelea, Slatina