Românii trebuie să se antreneze pentru a-și recăpăta dreptul la optimism și la revoltă, exact așa cum scria, cândva, Stephan Hessel, în celebra lui carte ,,Indignez-vous”, care face și astăzi furori în rândurile iubitorilor de dreptate și adevăr.
Guvernele noastre de dreapta, care sunt o copie fidelă a guvernelor de stânga, încremenite într-o solidaritate de cumetrie, ne-au anulat acest drept la optimism și revoltă, pe care moldovenii de peste Prut, iată, l-au ridicat la rang de doctrină națională. Nu știm cum va evolua de aici încolo Republica Moldova, realizăm, însă, că Maia Sandu și partidul câștigător al alegerilor – PAS, au aureolat încă o dată istoria acestui fragment de Românie, dându-ne și nouă o lecție usturătoare de demnitate, de democrație și, de ce nu?, de patriotism (aș spune un patriotism special, antisovietic), asupra căruia Iohannis și Cîțu ar trebui să se aplece și să-și ia notițe.
În privința democrației și a libertăților fundamentale ale omului, sunt atâtea lucruri neatinse de către eterogenul și califragilisticul nostru guvern progresistoid, încât românii au tras, deja, următoarea concluzie: cu cât înaintăm în timp, cu atâta se îndepărtează de noi democrația, valorile morale și educația (proiectul președintelui privind educația nereușind să convingă nici măcar pe ralucile turcan ale PNL, care au mutilat iremediabil limba română), ca să nu mai vorbim de marile declinuri sociale și culturale, cele din economie și industrie…
Adept al progresismului neomarxist, dialectic și istoric, care a împânzit până și lumea civilizată, premierul Cîțu, cel care își ține foia matricolă la secret, este un personaj politic sinistru din „Castelul” lui Aurel Antonie, care gândește cam în felul următor:
„Nu numai că poporului nu este bine să-i dai, ci dimpotrivă, să-i iei. La început să-i iei pe nesimțite, spunându-i tot timpul că îi dai. Când luatul ia proporții și nicio vorbă nu-l mai poate păcăli, recunoaște că îi iei, dar spune-i că o faci pentru binele lui. Lasă-l un timp să se zbată în mizerie și, când vezi că nu mai poate, dă-i puțin, dar precizează ce eforturi faci tu pentru a-i putea da. Și, în timp ce-i dai o parte, ia-i pe alte părți. Nu uita să dai vina pe predecesorul tău pentru situația dezastruoasă în care a lăsat țara.”
Ion Iliescu poate fi fericit în amurgul său comunist… Democrația lui originală a fost desăvârșită de „lupii tineri” așa-ziși liberali și de câțiva urmași și pui de securiști, reuniți în niște improvizații politice lucrate în laboratoarele serviciilor secrete antiromânești, precum USR PLUS. Din punctul de vedere al acestor creațiuni din categoria „omului nou” visat și de Ceaușescu, a gândi în folosul țării tale, al interesului național și al moralei creștine, este un handicap și un delict, în același timp. „A deveni mai prost decât ești în realitate poate fi o idee inteligentă!”, cum spunea, cândva, Andrei Iordache, liberal cu vechi ștate de serviciu pesediste.
Iar noi, cei mulți și proști ne impunem, de teamă, granița gândului… Simțim până unde ne putem întinde. Nici vorbă de democrație în România de azi… Orice dezmărginire și ieșire din cercul trasat de stăpânirea globală ne introduce într-un vid existențial, în muțenia idealurilor, îngropându-ne cugetul.
Suntem victima propriei înfeudări și a propriei neputințe de a trece granița gândului personal, pentru a merge în sensul autentic al vieții. Suntem marionete, obligate să existe, fără a conștientiza că există. A conștientiza că exiști, în aceste vremuri, este o infracțiune și un sens ultim. Iar prostia noastră, deși pare incomensurabilă, se poate, totuși, măsura. Unitatea de măsură este, așa cum zicea un jurnalist central… cîțometru!
Hălăi-șa!
Dumitru Sârghie
