AcasăOpiniiUSL – la început de an 2013

USL – la început de an 2013

Fără îndoială că marea majoritate a românilor nu și-a pierdut cu totul încrederea în forța democrației, în capacitatea ei de a constitui o sită a valorilor care să elimine incompetența și oportunismul. Cu toate dezamăgirile trăite cel mai dureros din partea tuturor partidelor politice care s-au perindat pe la Putere, nu se poate ca în laptele sufletului omului de rând mămăliga democrației să fi devenit insipidă. Chiar dacă vedem și în prezent funcții de conducere ocupate pe criterii politice, chiar dacă, în ce privește nivelul de trai, suntem aproape de punctul zero al suportabilității, către un minus în care dispare însăși condiția umană, nu încetăm, totuși, să sperăm că până la urmă soarele va răsări și pe ulița noastră. Și tresărim ori de câte ori pe sub ușa închisă (de teama hoților de pe strada mare a originalei noastre democrații) se strecoară câte o rază ce poate să anunțe acest mult visat răsărit. Iar dacă, deschizânconstantin smedescud ușa, precum iedul din povestea lui Creangă, nu deosebim lupul pe sub blana de capră, se datorează tot acelei naivități moștenite din strămoși, de care atâta au profitat străinii ca să ne îngenuncheze. Și nu numai străinii…

Pe naivitatea noastră, a oamenilor de rând, a mizat și actuala clasă politică românească, emanată din bălegarul acelui decembrie ’89, al cărei tupeu nu încetează să curgă în valuri pe rigolele cu dejecții ale imposturii. Iată însă că din mocirla acestei democrații în care unii, prea mulți, sunt mult mai egali decât alții, se ridică timid un fel de sirenă, cu zoaiele politicianismului încă scurgându-i-se de pe trup, al cărei cântec pornește încă slab dintr-un piept atins de oftica demagogiei sforăitoare, încă nevindecat de toți bacilii care îl infestaseră. Deși slab, cântecul reverberează extrem de ademenitor în inimile tuturor celor care se simt blocați sub această banchiză de gheață care este însăși această clasă politică,  decuplată complet de la remorca societății.

Această sirenă, care se numește Uniunea Social-Liberală, ne-a sărit în drum în 2012 și ne-a cerut să-i acordăm tot creditul. Ne-am conformat și am votat masiv cu reprezentanții acestei formațiuni politice, atât la locale, cât și la generale, desfăcându-ne din toate legăturile anterioare și urmând-o cu credința că ne va conduce pe un drum mai puțin ocolit către prosperitate. Profund legitimată în votul popular, după scrutinul din 9 decembrie 2012, creditată cu o majoritate semnificativă în Parlament, USL n-are voie să greșească. În sfârșit, clasa politică postdecembristă are prilejul să se reboteze în apa democrației, sfințită de încrederea aproape a unui întreg popor și să-și câștige astfel dreptul la o nouă aureolă. Iar primele acte de după câștigarea alegerilor – acordul de coabitare Băsescu-Ponta, suprimarea din fașă a intențiilor ce vizau o nouă suspendare a marinarului, exprimate de niște reteveie politice (deh, pădure fără uscătură nu se poate!), apoi discursul din 10 ianuarie, despre starea națiunii, al premierului Ponta etc. – ne dau senzația că ne regăsim, după mult timp, sub o stea protectoare. Protectoare însă nu atât prin aceea că ne-ar scuti de toate greutățile inerente perioadei următoare, cât, mai ales, prin caracteristicile spectrului său: lungimile-i de undă par în așa fel corelate, încât percepțiile și reprezentările pe care ni le sugerează converg spre un orizont al normalității.

În condițiile extrem de complexe ale realității românești, când societatea pare a fi blocată între aisbergurile dezvoltării, vrem să vedem în guvernul USL un fel de spărgător de gheață atomic, cu ajutorul căruia corabia dezvoltării și prosperității să se elibereze din strânsoarea grupurilor de interese clientelare și să se poată înscrie pe o rută ferită de curenții declinului economic și social. Cel puțin așa îl vedem noi, oamenii de rând, ambiționându-ne să rămânem optimiști până în pânzele albe, uitând pe moment că toți guvernanții postdecembriști au guvernat pentru apropiații lor și clientelele politice aferente. Că așa-i românul: uită și iartă.

Constantin Smedescu

 


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments