Printre urmările lui decembrie 1989 trebuia să fie și reașezarea valorilor. S-a considerat, de către mulți dintre noi, din nefericire, că printr-o simplă răsturnare de clepsidră se pot aduce reparații capitale în domeniile noastre vitale, uitându-se faptul că o gestică brutală și simplistă poate genera, ceea ce s-a și întâmplat, nu atât inversarea valorilor cât, mai grav, bulversarea tuturor reperelor existenței sociale. Atât de tare ni s-au încurcat reperele încât, dacă e să ne referim numai la domeniul vieții politice, am putut să credem că niște fosile vii ale trecutului nostru comunist pot aduce la suprafața prezentului apa proaspătă a talentului și creativității poporului nostru. În realitate însă, am văzut cât de bine le-a priit acestora soarele cald al democrației originale iliesciene, sângele lor aproape congelat în iarna comunistă încălzindu-se brusc și trezindu-i la o nouă viață. Au lozincat, de ochii și urechile lumii, câte ceva din nevoile reale ale bieților naivi și, speculând clipa de neatenție a celor din jur, s-au teleportat la conducerea statului, făcând din acesta o adevărată mașinărie de croit averi personale. Așa s-a întâmplat după fiecare sesiune de alegeri locale și parlamentare, învingătorii și-au tăiat partea leului din pradă. Iar neinstruiții soldați din vestita armată a celor 15.000 de specialiști ai CDR au reușit, din păcate, mai mult să încurce decât să ajute societatea românească să-și regăsească valorile tradiționale.
După lăsarea la vatră a acestora, ne-au invadat alte armate de mii de specialiști, care ne-au trecut destinele prin focul și sabia incompetenței lor. Un timp, chiar am crezut că noua armată, recrutată din rezerviști și aventurieri, purtând pe stindardul ei cuvintele sacre Dreptate și Adevăr, va reuși să treacă peste tranșeele corupției și fărădelegii și va spulbera puzderia de redute pe care oamenii lui Adrian Năstase le-au înșirat în fața lor, un fel de linie Maginot în spatele căreia ei să-și vadă liniștiți de interesele personale. După cum îi vedem acum, mărșăluind apatici și dezbinați pe terenurile virane ale Opoziției, ne dăm seama că ei n-au avut în niciun moment intenția distrugerii redutelor, ci doar luarea lor în stăpânire, în vederea proclamării propriului imperiu. O strategie care s-a întors împotriva lor, permițând oamenilor lui Năstase să fie iarăși ce-au fost și mai mult decât atât, sub conducerea noului generalisim, Victor Ponta.
Suntem acum sub ocupația unei noi armate de „specialiști”, mult mai numeroasă, numai prin consiliile locale și județene sunt peste 20.000, la care se adaugă puzderia de directori și directorași din societățile și instituțiile statului, așa-zis descentralizate, numiți pe criterii politice. Sigur va veni și vremea în care să primeze criteriul competenței. Mă gândesc, de pildă, acum, când se pune problema unui nou director la Colegiul Național „Radu Greceanu”, ce frumos ar fi ca profesorii să fie lăsați să-și aleagă ei directorul, în Consiliul Profesoral!
Deocamdată însă putem doar să visăm frumos, încercând să ne eliberăm de coșmarul de a ne vedea conduși de analfabeți și lichele. Și nu mă refer, privind în urmă, la creaturile abisale care oricum cad la fund, după fiecare schimbare a Puterii. Pur și simplu, mă îngrozește gândul că în acest mâl puturos al apelor politicii se zbat de-a valma mormoloci și alte reziduuri, dar și rechini supraponderali care, prin mijloace numai de ei știute, reușesc să se mențină în funcții și, după fiecare val al schimbării, își ridică sfidători la suprafață înotătoarea dorsală.
Iată de ce zic eu că, rămânând în nota acvatică, față de foștii stăpâni ai apelor trebuie procedat precum Brennus, conducătorul galilor, care, în fața romanilor învinși, ar fi exclamat: „Vae victis!”, în timp ce pe talgerul care măsura aurul plătit de romani, ca preț al libertății lor, își arunca enorma-i sabie. Abia atunci prețul libertății măsura, cu adevărat, dimensiunile înfrângerii…
Constantin Smedescu
