AcasăOpiniiZBUCIUM DE BUCIUM

ZBUCIUM DE BUCIUM

Cu idei tot mai trăznite, având fizionomii livide și chinuiți fiind de un gol al sufletului parcă „tras la xerox” în mod unanim, ca efect al intoxicării creierului cu îngrozitor de superficialele imagini ale TV și Internetului, prea mulți oameni lasă impresia certă că sunt victimele unei perfide hipnoze colective! Și, cum procesul de cretinizare video nu a ajuns încă la apogeul său, deși mentalul cotidian este siluit cu informații „oficiale” despre „normalitatea” unor perversiuni sexuale sinonime demenței  în sens patologic, inculții au ajuns să îi „educe” pe cei culți și să facă zarvă aducând un mare afront intimității persoanei (o persoană percepută ca obiect erotic devine potențială victimă a abuzului verbal și fizic), moralității publice (imaginile imorale produc depresie, hiperactivitate, performanțe profesionale scăzute, neseriozitate în comportament etc), pudorii (expunerea și gesticulația nerușinată sunt privite ca ceva firesc) și răsturnării valorilor (un „proverb” german spune: „La începutul televiziunii, deștepții făceau emisiuni pentru deștepți, dar mai apoi s-a trecut în faza când deștepții le făceau pentru proști, iar acum proștii fac emisiuni pentru proști”)…

neacsu opinii
Costel Neacșu

Cu alte cuvinte, astăzi, când cele mai mari năzbâtii ale minții umane sunt aducătoare de rating, adică de bani, rar se întâmplă ca prezența într-un studio național TV să confere protagoniștilor un potențial titlu de glorie. Degeaba, deci, deputatul USL Remus Cernea se mândrește, cui își pierde timpul să-l asculte, cu faptul că este „unul din cei mai mediatizați politicieni”! Ce zice el, atât de important, încât să „captiveze” atenția acestui popor declarat majoritar ortodox? Ne tot repetă, iar și iar, să fim toleranți cu homosexualii și să îi lăsăm să încheie între ei „parteneriate civile”! La o așa atitudine anticreștină, venită de altfel de la un sceptic în ale credinței, cum singur se autodefinește acest deputat, îl anunț că – spre deosebire de vremurile când homosexualii erau condamnați la moarte (în Evul Mediu) și pedepsiți cu închisoare pe viață (în Europa Modernă) – în epoca noastră, contemporană, aceste deviații comportamentale (contrare planului divin) sunt tolerate în regimurile democratice și reprezentanții lor au dreptul la intimitate, de aceea nu văd de ce noi, majoritarii obișnuiți, suntem atât de agasați cu sodomicele marșuri ale adepților relațiilor contra firii și atât de insistent siliți să acceptăm în mod explicit în Constituție ceea ce Dumnezeu condamnă!

Poate tocmai prin această agasare la care suntem supuși, finanțată cu bani grei de undeva de departe, s-ar înțelege mai bine de ce în mișcările hipnotizate ale multora răzbat conștiințe ruinate și sănătăți distruse. Dar răzbate și o completă îndepărtate de terapia prin Biserică, planificată atât de meticulos de cei care, promovând aberațiile educației sexuale în școli, îi determină pe copii să nu îi mai asculte pe părinți și să îi considere bigoți, retrograzi, homofobi și chiar… teroriști!

COSTEL NEACȘU, consilier parlamentar

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -