AcasăGanduri... RânduriZero – punct de plecare

Zero – punct de plecare

• Pentru un ziarist care se respectă, scrisul său reprezintă confortul propriei libertăți. Nimeni nu poate să-i impună ceea ce el acceptă de bunăvoie. Dar, dintre ziariștii din Olt, puțini reușesc să scrie ca și cum n-ar fi fost obligați s-o facă.

• Urăsc cu pasiune meseria asta de ziarist. Mi-a adus, deseori, atât deșertăciunea gloriei, cât și o sumedenie de necazuri. Mie și familiei mele. Și, totuși, de ce mai scriu?, mă întreb în fiecare zi. Poate pentru faptul că, pe lângă suferințele mele, scrisul m-a învățat să sufăr și pentru suferințele altora.

ganduri randuri 571• 13 ani de Linia Întâi! Ciudat și plin de aventuri a fost, este și, cu siguranță, va fi destinul acestei publicații libere, care a stârnit, în județul Olt, atâtea pasiuni contradictorii! Rareori, un ziar din Olt a servit, într-un mod atât de gratuit și în proporții sensibil egale, atât Binele, cât și Răul. Binele – în opinia admiratorilor, și Răul – după părerea inamicilor! Nu sunt foarte încântat că numărul celor din prima categorie a început să crească vertiginos, în ultimul timp. Îmi plăcea mai mult poziția de echilibru…

• În corul de laude la adresa puterii politice din Olt, o voce sună discordant, asumându-și toate riscurile: Linia Întâi!

• Toți cei care laudă guvernul PSD invocă reaua guvernare a lui Boc și „demența” lui Traian Băsescu. Personal, nu m-aș întoarce cu mânie proletară în trecut, acum când prezentul este dezastruos, iar viitorul sună atât de amenințător.

• După 1989, ziaristul român trăiește liber într-o închisoare – ce-i drept, mai mare – numită România.

• Unde există libertate economică, nu există stat!, pare să ne spună, în stil leninist, premierul Victor Ponta. Și asta, după ce guvernul său a pus la punct un sistem de taxe și impozite de tip fanariot, care le-a tăiat definitiv respirația marilor și micilor întreprinzători români. Ca ziarist, de aproape două decenii, îmi permit să spun: așa se va întâmpla întotdeauna, când un premier își trage seva din rădăcinile ideologiei comuniste!

• Un ziarist liber, rătăcit între zeci de ziariști aserviți, se simte la rându-i aservit…

• Capitularea jurnalismului din Olt s-a consumat definitiv în luna decembrie a anului 2012, când toate partidele au ajuns la Putere: PSD+PDL și PNL+PC. Alături de ele, toți ceilalți ștabi ai partidelor de limuzină din Olt, îmbogățiți și ei din aceeași mizerie publică post-decembristă.

• Cineva din Olt a decis, misterios, ca 90% din presa locală să se manifeste după chipul și asemănarea Partidului Social Democrat. Liberalii au tăcut și tac mâlc, în continuare…

• Două nume sinistre din istoria României: Suzana Gâdea și Mihai Gâdea!

• Conferință de presă… O nouă agresiune verbală a lui Vâlcov, la adresa PNL Olt: „USL Olt egal PSD + zero!” D-l senator să nu uite însă că zero poate fi un punct de plecare… Așa, ca în romanul lui Petru Dumitriu.

• O observație pentru presa stipendiată de PSD Olt: zadarnic vă străduiți să faceți din Darius un pesedist veritabil. Nu veți reuși, în vecii vecilor. Deși este un animal politic, acestui om îi displace profund mentalitatea de turmă.

Dumitru SÂRGHIE

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments