AcasăOpiniiZgomotul lumii

Zgomotul lumii

Este seara unei zile de la începutul lui martie. Lena, singură, în dormitorul cel mic al apartamentului, de pe colț, de la etajul IV, este cu burta pe carte, la propriu și la figurat. Învață pentru admiterea la facultate. Soră-sa este la fabrică, la Textila, schimbul II. În vreo două ore ar trebui să ajungă și ea acasă. Până atunci, Lena, își propuse să termine de învățat „Bătălia de la Podul Înalt” și, la geografie, „Podișul Bârladului”. De fapt, invers, întâi „Podișul Bârladului”, pentru a înțelege cum folosise domnitorul Ștefan cel Mare configurația reliefului, în avantajul său, în lupta cu turcii. Zis și făcut!

Bătălia cu pricina o absorbi cu totul. Parcă vedea, cu ochii minții, cum, detașamentul moldovenesc dotat cu buciume, tobe și trâmbițe, trimis de către domnitor în spatele celui turcesc, într-o zi , de ianuarie, cu ceață și dezgheț, produsese o panică și o învălmășeală de nedescris în rândurile ienicerilor care o rupseră la fugă.

Dintr-odată, Lena, simți cum trepidează întreaga încăpere și un zgomot ciudat o cuprinse cu totul. Fiind cufundată atât de bine în desfășurarea  acestei bătălii, crede că chiar participă la ea și că zgomotul ce se aude este de la trâmbițe și tobe, iar trepidațiile vin de la pașii oștenilor moldoveni și turci.   Treptat se dezmeticește și privește în jur speriată. Vede cum, în vitrina de alături, paharele și ceștile dansează după o muzică pe care numai ele o aud…

Lena sare din pat și, cu brațele ei firave, încearcă să oprească acest dans ce poate deveni periculos. Când tremurul încăperii pare să mai slăbească în intensitate, Lena își dă seama că, de fapt, zgomotul ciudat vine de undeva din… străfundul pământului. Iar vocile precipitate ce se aud din stradă o fac să înțeleagă că trebui să părăsească, în grabă, locuința. Aleargă pe scări, când, la etajul I, o ușă se deschide și, din pragul ei, d-na T o imploră: „Domnișoară, ia-mi și mie pe asta mică, vin și eu imediat”.

Lena încremenește, pentru o fracțiune de secundă, cu mâna pe balustrada ce pare că încă se clatină. ,,Asta mică” este o păpușă de vreo jumătate de metru. Știe că nu este timp pentru a înțelege ce rol joacă păpușa în viața femeii, așa că o înșfacă și, cu ea lipită la piept, coboară ultimele trepte ale scării. Mai face doi pași și este deja în fața blocului. Se minunează cât de repede a ajuns, nu știa că are pasul atât de mare! În fața blocului, de fapt, între blocuri, o mulțime de oameni, întuneric, frig și panică. În lumina lunii și a lanternelor se poate vedea cum umbra blocurilor continuă să se miște, ușor. Sirenele țipă, câinii urlă… În jur nu se aude decât un cuvânt: cutremur, cutremur, cutremur… Lena se simte pierdută în tot acest zgomot al lumii. Când, deodată, un glas cunoscut răzbate până la ea și, cu tot frigul de afară, îi mângâie sufletul. Este al soră-si. Se îmbrățișează cu disperare… Se strâng în brațe, cum nu o mai făcuseră din copilărie. Și lacrimile încep să curgă! Sunt lacrimile descătușării…, ale bucuriei de a fi împreună.

Treptat, treptat, rând pe rând, oamenii revin în case. A doua zi, când  televiziunea și-a reluat emisia, Lena a înțeles, pe deplin, ce înseamnă acel cuvânt, atât de fremătat, în noaptea ce trecuse: cutremur, cutremur, cutremur!

Prof. Elena Sîrghie


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments